- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Turism

Dezastru in industria aviatica. Ce companie aeriana din Romania intra in turbulente

09 Sep, 00:07 • traian.badulescu
Industria aviatica autohtona nu putea ramane imuna la situatia generala dezastruoasa care caracterizeaza piata europeana de profil. Dupa cinci ani consecutivi de pierderi, o linie aeriana din Romania este data in judecata de unii piloti, care solicita drepturi banesti.
Dezastru in industria aviatica. Ce companie aeriana din Romania intra in turbulente

La suprafata, lucrurile merg cum nu se
poate mai bine pentru Carpatair, companie care a anuntat recent
achizitionarea unei aeronave Boeing, cu o capacitate de 148 de
locuri. 

Pe de alta parte, potrivit unor
informatii din piata, verificabile pe site-ul propriu, Carpatair a
renuntat la toate zborurile operate pe rutele interne.

In plus, dupa ce se razboieste in
instanta cu Aeroportul din Timisoara si concurentii de la Wizz Air,
compania locala se lupta si cu angajatii proprii.

Mai multi piloti Carpatair au actionat
compania in judecata
in vara acestui an, unii dintre ei solicitand,
printre altele, drepturi banesti.

Potrivit unor surse apropiate situatiei, pilotii care au intentat procese companiei reclama faptul ca aceasta nu a respectat unii termeni contractuali. Din aceasta cauza, pilotii care urmau si cursuri de specializare in cadrul scolii Carpatair au parasit compania.

De asemenea, angajatii respectivi pilotau aeronave SAAB 2000, conform surselor mentionate.

[b]Eludare de la plata datoriilor catre scoala Carpatair?[/b]

„In ce priveste procesele intentate de
fosti angajati ai companiei, acestea sunt initiate in special de
fosti piloti plecati din companie fata de care Carpatair a inceput
recuperarea datoriilor ramase neachitate din pachetul lor de formare
profesionala si reprezinta de cele mai multe ori incercari de a se
eluda de la plata obligatiilor financiare ramase restante
fata de companie”, au spus pentru DailyBusiness.ro reprezentantii Carpatair.

Ei au mentionat ca restantele pe care fostii angajati
le au fata de compania Carpatair sau fata de scoala – Carpatair
Flight Training reprezinta parti din contractele lor de formare
profesionala pe care le-au agreat la momentul inceperii pregatirii,
iar acum nu vor sa le mai onoreze si invoca diverse motive pentru a
incerca sa nu-si onoreze obligatiile pana la capat.

Cat priveste anularea zborurilor
interne, aceasta e o consecinta a renuntarii la principiului de
operare de tip HUB & Spoke, principiu pe care a fost dezvoltata
operarea companiei din 2000 pana in aceasta vara, au mai spus reprezentantii companiei.

„Prin nodul de la
Timisoara noi colectam in principal trafic din diversele puncte din
Romania pentru destinatiile noastre externe pe care le operam din
Timisoara. Traficul de pasageri in regim intern cu destinatie finala
Timisoara pe aceste rute reprezenta un procent de sub 15% din totalul
pasagerilor transportati”, au explicat oficialii companiei aeriene.

Acestia au mentionat ca decizia inchiderii HUB-ului de la
Timisoara si reorientarea spre operarea de zboruri directe spre
Europa din diverse aeroporturi din Romania si din afara a fost luata
a urmare a „procesului continuu de distorsionare a concurentei de
peste 5 ani
de pe Aeroportul Timisoara prin care acesta institutie a
statului a acordat si acorda si in prezent subventii unui operator
concurent”.

„O astfel de politica a determinat
actionariatul si managementul companiei sa schimbe radical strategia
de operare reorientandu-ne spre deschiderea in aceasta vara a unor
noi zboruri directe din Bacau, Craiova, Chisinau spre Italia. Ca
urmare a fost necesara inclusiv o restructurare a flotei si
reorientarea spre aeronave cu capacitate mai mare destinate
zborurilor directe si nu in sistem de hub”, au mai spus oficialii Carpatair.

Situatia companiei nu pare tocmai roz
nici din datele raportate la Ministerul Finantelor. Mai exact,
Carpatair a inregistrat pierderi de 36,4 milioane de lei in 2012, acesta
fiind al 5-lea an consecutiv cu rezultate negative.

Iar problemele companiei nu se opresc aici. Directorul Aeroportului din Timisoara, Daniel Idolu, afirma la finele lunii mai ca societatea Carpatair are datorii de 3,3 milioane de lei si 1,9 milioane de euro catre institutie. In replica, oficialii Carpatair au contestat in instanta sumele, pe motiv ca „au fost facturate abuziv pentru a favoriza Wizz Air”.

Daniel Idolu a declarat ca problemele la institutia pe care o conduce au inceput in 2011, cand compania Carpatair a acuzat conducerea aeroportului ca acorda ajutor de stat companiei Wizz Air, principalul competitor pe piata timisoreana, prin practicarea unor discounturi prea mari.

In opinia lui Idolu, problemele Carpatair nu au fost provocate de venirea Wizz Air la Timisoara, ci de renuntarea de catre companie, din motive care lui nu ii sunt cunoscute, la mai multe destinatii.

Tribunalul Bucuresti a respins in ianuarie una dintre reclamatiile facute de compania Carpatair impotriva aeroportului din Timisoara, prin care aceasta, in opinia Wizz Air, cauta sa ”submineze acordurile perfect legitime incheiate intre aeroport si Wizz Air”.

Tot in luna mai, compania anunta majorarea capitalului social cu 5 milioane de euro, investitie care avea scopul finantarii programului de restructurare si modernizare a flotei companiei.

„Decizia actionarilor Carpatair privind aceasta infuzie de capital a fost conditionata de reducerea numarului de zboruri de pe Aeroportul International Timisoara in favoarea aeroporturilor care respecta si incurajeaza libera concurenta”, a declarat cu acea ocazie Nicolae Petrov, presedinte & CEO Carpatair.

[b]Tinta pe piete noi[/b]

Lasand deoparte rutele interne,
probabil unele neprofitabile, Carpatair pare sa se concentreze pe
lansarea de zboruri catre destinatii externe noi.

Noua aeronava achizitionata este
capabila sa acopere rute directe pe o distanta de circa 4.500 km si
ofera atat posibilitatea accesarii de piete noi, cat si reducerea
semnificativa a costurilor de operare pe
unitate, potrivit
reprezentantilor companiei.

Aceasta va opera in special pe rutele
directe spre Italia, din Romania si Republica Moldova,
dupa cum
urmeaza: Timisoara – Roma (Fiumicino), Craiova – Roma
(Fiumicino), Chisinau – Roma (Fiumicino),
Chisinau – Bergamo,
Chisinau – Venetia si retur.

Cu sediul central la Timisoara,
Carpatair are capital majoritar elvetian.

[b]Nori negri si pentru ceilalti operatori[/b]

Nici celelalte companii aeriene din Romania nu o duc tocmai bine. Scos la vanzare de urgenta dupa ce proprietarul Romstrade a intrat in insolventa, operatorul Blue Air a inregistrat la randul sau pierderi, potrivit celor mai recente date de la Ministerul  Finantelor.

Compania Airline Management Solutions, detinuta de firma belgiana Maxi Tours si doi actionari romani, a castigat in luna mai licitatia pentru preluarea fondului de comert al Blue Air, pentru suma de 30 milioane de euro.

La fel ca in cazul Carpatair, 2012 a fost al 5-lea an consecutiv de pierderi si pentru compania nationala Tarom. Mai exact, operatorul de linie a raportat anul trecut un rezultat negativ de 230 de milioane de lei.

Industria europeana – pierderi de peste 1 mld. dolari

Asociatia Internationala a Transportatorilor Aerieni (IATA) estima anul trecut ca pierderile operatorilor aerieni
europeni ar putea atinge 1,1 miliarde de dolari in 2012.

Criza datoriilor din Europa ar putea
afecta si profitul de 3 miliarde de dolari estimat la nivel global in
acest an, a avertizat IATA, organizatie care reprezinta majoritatea
liniilor aeriene internationale.

In acest context, Deutsche Lufthansa, Air France-KLM si
International Consolidated Airlines Group, cei mai mari operatori
aerieni de curse regulate din Europa, au anuntat planuri de reducere
de personal sau restructurare a operatiunilor.

Turbulentele de pe pietele financiare din zona euro provoaca cea mai grava criza de pana acum pentru transporturile aeriene din Europa Centrala si de Est, austeritatea, cresterea preturilor la carburanti si pierderile marilor companii de profil afectand sever operatorii de stat din regiune, se arata intr-o analiza Bloomberg din decembrie anul trecut.

Din Balcani pana in tarile baltice, masurile de austeritate au venit in paralel cu o crestere puternica a preturilor carburantilor, in timp ce Comisia Europeana nu mai tolereaza subventii si ajutoare de stat in domeniul transporturilor aeriene.

[b]Drept la replica (luni, 16:10)[/b]

Reprezentantii companiei aeriene Carpatair au transmis o replica la articolul realizat de catre DailyBusiness.ro.

„Compania Carpatair SA nu ‘a renuntat
la zborurile interne’ asa cum prezentati, decizia Carpatair a fost
de a zbura direct catre destinatiile finale, fara escala la
Timisoara, incepand din iunie 2013. Decizia de a zbura direct, fara
escala la Timisoara, a fost comunicata in mod transparent publicului
si presei la data la care actionarii companiei au decis desfiintarea
hub-ului de la Timisoara, pe fondul unei situatii de concurenta
neloiala care a provocat pagube Carpatair SA.

Motivul litigiilor intre Carpatair
si Aeroportul Timisoara, la care faceti referire in articol se refera
la fondul unei suspiciuni de concurenta neloiala si acordarea de
ajutoare de stat ilegale pe Aeroportul din Timisoara, situatie
investigata de Comisia Europeana si de instantele romanesti unde
Carpatair SA a contestat taxe percepute ilegal de administratia
aeroportului, in detrimentul Carpatair SA si in favoarea altor
operatori aerieni.

Fondul litigiilor cu fosti piloti
care au plecat din companie este recuperarea taxelor de scolarizare
pe care acestia s-I le au asumat la data inceperii pregatirii lor si
care dupa plecarea din companie refuza sa le mai onoreze chiar daca
formarea lor profesionala s-a efectuat . Compania in mod legitim a
trecut la recuperare in instanta a acestor obligatii pe care partile
le-au agreat la momentul inceperii pregatirii si pe care acum pilotii
refuza sa le mai onoreze”.