TURISM

Top-managerii romani au bugete de calatorie de pana la 5.000 de euro

29 noiembrie 2008, ora 00:01, autor(i): Cristina Mihai 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
room5_450.jpgmica.jpg
Cateva din principalele agentii de turism axate pe segmentul corporate au estimat, pentru DailyBusiness.ro, bugetele de travel ale companiilor din Romania si ce facilitati cauta top managerii la hotelurile unde se cazeaza.
Calatoriile de afaceri ale oamenilor din top managementul companiilor din Romania au bugete cuprinse intre 800 si 5.000 euro, iar calatoriile celor din middle management - intre 400 si 2.500 euro.

Tarifele hotelurilor depind si de perioada in care are loc calatoria. In timpul targurilor internationale, unele dintre cele mai prolifice perioade pentru calatoriile de afaceri, costurile cu cazarea sunt mai mari, au spus reprezentantii Leader Tour.

"Am avut si o situatie in care cazarea a costat 500 euro pe noapte in Germania, in timpul unui targ", a spus Alexandra Buga, agent de turism in cazul Leader Tour.



O mare parte din aceste bugete se duc, in cazul top managerilor, pe biletele de avion, acestia calatorind de obicei doar la clasa business. In cazul unui zbor transatlantic, pretul unui bilet de avion este de cateva mii de euro.

In cazul companiilor medii, calatoriile de afaceri au loc o data sau de doua ori pe luna, in timp ce companiile mari organizeaza calatorii de afaceri de 3-4 ori pe luna si uneori chiar mai des.

Cele mai multe calatorii de afaceri au loc in lunile septembrie-iulie, iar in perioada concediilor aceste tipuri de calatorii sunt mai rare.

Atunci cand vine vorba de calatoriile de afaceri, agentiile incarca profilul top managerului in sistemul informatic si cauta pachetul care se plieaza pe cerintele lui. Aceste cerinte se refera la numarul de stele, tipul camerei si dimensiunea ei, tipul patului din camera si facilitati, cum ar fi Internet si telefoane cu apeluri internationale.

"De regula, pentru calatoriile de afaceri se aleg hoteluri organizate special pentru business si nu pentru leisure si care au sali de conferinte sau videoconferinte si acces la medii de date si de voce", a spus Adrian Albu, directorul executiv al agentiei de turism Visit Romania, care estimeaza ca va inregistra anul acesta venituri de 8 mil. euro din turismul de afaceri.

In plus, in functie de perioada si tipul calatoriei de afaceri, turistii de business aleg hoteluri fie in centru, fie langa aeroport. Hotelurile de langa aeroport sunt alese in principal in cazul calatoriilor de o zi pentru conferinte care au loc de obicei chiar in acel hotel. In celelalte cazuri, alegerile sunt variate in functie de fiecare oras. "Spre exemplu in Londra, aeroportul este la o distanta considerabila de oras si aici, de obicei clientii prefera hoteluri in centrul orasului", a spus Albu.

Depinde si de adresa locului intalnirilor de afaceri din orasul in care se calatoreste. "Spre exemplu, daca o companie are sediul undeva la periferia orasului, se alege un hotel in apropiere", a aratat Alexandra Buga de la Leader Tour.

Cand vine vorba de calatorii mai indelungate, turistii de afaceri nu au cerinte suplimentare legate de facilitatile hotelului, insa de regula apeleaza la agentia de turism pentru a avea o masina cu sofer care sa-i transporte la intalniri.

"Sunt si unii clienti care daca stau o perioada mai indelungata vor sa aiba unele facilitati de relaxare in hotel, cum ar fi piscina, sala de fitness sau spa, dar de obicei acestea sunt exceptii", a mai spus Buga.

Diferentele dintre calatoriile top managerilor si midle managerilor sunt la nivelul clasificarii hotelului. Top managerii sunt cazati la hoteluri de 4-5 stele, iar midle manageri in hoteluri de 3-4 stele.

"In special in multinationale exista ceea ce se numeste Level Service Agreement, reprezentand politica companiei vizavi de calatoriile de afaceri ale angajatilor, in functie de importanta acestora in companie", a subliniat Adrian Albu de la Visit Romania.

La nivel de piata, turismul de afaceri a fost in crestere anul acesta, doar calatoriile de afaceri in Romania valorand cateva milioane de euro. In total, bugetele alocate de companiile din Romania pentru travel sunt de ordinul zecilor de milioane de euro.
Totusi, pentru 2009, jucatorii de pe piata de turism corporate se asteapta la o reducere a bugetelor de travel ale companiilor.

"Cu siguranta, situatia actuala a pietei va duce la anumite reajustari ale acestor bugete", a spus Adrian Albu.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Miercuri, 02 Decembrie 2020, 13:46
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter