- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

URBB a alocat 20 de mil. de dolari pentru extinderea productiei la fabrica Tuborg

04 Apr, 15:56 • Redactia DailyBusiness
United Romanian Breweries Bereprod (URBB) a alocat, pentru 2007, peste 20 de milioane de dolari (aproape 15 mil. euro) pentru cresterea capacitatii de productie a fabricii Tuborg de langa Bucuresti.
URBB a alocat 20 de mil. de dolari pentru extinderea productiei la fabrica Tuborg

Proiectul vizeaza atat extinderea utilitatilor si constructia celei de a doua berarii, cat si dezvoltarea distributiei si logisticii.

„In acest moment capacitatea fabricii este de aproximativ 1,4 milioane hectolitri, iar la finalul lui 2008 va ajunge la 2,5 milioane hectolitri, fiind vorba de un proiect care se intinde pe mai multi ani”, a declarat, pentru DailyBusiness, Alina Bratu, PR Manager al URBB.

Investitia totala pentru acest proiect este de 50 de milioane de dolari (37,5 mil. euro), scopul urmarit in acest an fiind cresterea capacitatii de productie a fabricii la doua milioane de hectolitri.

Pentru proiectul de crestere a capacitatii de productie a fabricii Tuborg s-au investit 15 milioane de dolari in 2006 ( peste 11 mil. euro).

Compania a mai investit, in 2006, peste 900.000 de dolari (circa 673.000 euro) intr-o instalatie care recupereaza dioxidul de carbon rezultat din procesul de productie a berii, ca masura de protectie a mediului.

In primele trei luni ale acestui an, URBB a inregistrat o crestere de 25% a volumului vanzarilor de bere comparativ cu perioada similara din 2006.

„Se poate spune ca am inceput anul in forta, iar faptul ca am inregistrat aceste cresteri importante in luni atipice pentru piata berii ne determina sa credem ca estimarile nostre initiale privind performantele companiei pentru 2007 vor fi depasite”, a declarat presedintele URBB, Shachar Shaine, citat de NewsIn.

Valoarea vanzarilor din primul trimestru al acestui an nu este inca disponibila, conform reprezentantilor URBB.

Portofoliul URBB cuprinde exclusiv marci internationale de bere, respectiv Tuborg, Tuborg Strong, Tuborg Christmas Brew, Holsten, Carlsberg, Skol, Guinness si Kilkenny.