
”In această situatie de dezechilibre sociale s-a ridicat glasul profetilor, pazitorii cei mai curajosi ai dreptatii: ar fi suficient numai sa citim cartea profetului Amos pentru a descoperi supararea cu care acest fost taran denunta nedreptatile savarsite de clasele inalte fata de cei lipsiti care adesea, din cauza datoriilor, erau constransi sa se vandă ca sclavi pe preturi derizorii” (ibidem). La randului lui Isus Cristos cunoaste si el umilinta saraciei si in Noul Testament saracii ajung sa fie considerati credinciosi adevarati pentru ca ei nu alearga dupa bogatie, ci se incred in virtute si in Dumnezeu: ”Fericiti cei săraci în duh” (Matei 5,3). Asadar Cristos însuşi ”desi era bogat, s-a făcut sarac, pentru ca, prin saracia lui, voi sa va imbogatiti”(2 Corinteni 8,9). Se impune a evoca aici analiza facuta despre saracia in Noul Testament cardinalul Gianfranco Ravasi in care este spusa povestea bogatului care vrea sa il urmeze pe Isus.
”Cu această expresie nu se vrea să se sugereze o dezlipire vaga, continuand totusi sa se aiba totul: e suficient sa ne amintim episodul despre tanarul bogat care nu vrea sa paraseasca statutul de lux în care traieste pentru a-l urma pe Isus. In schimb este o alegere care se inradacinează in profunzimea constiintei ("duhul") si se ramifica in toată existenţa si actiunea (ibidem).Saracia exista asadar atunci la fel ca in lumea biblica si chiar daca ea este posibila eradicarea ei prin gesturi de caritate poate fi ameliorat acest flagel cumplit al saraciei. Este nevoie de legislatie economica prin sa fie protejati oamenii spre a nu ajunge in situatii degrandante dar si de gesturi individuale de caritate. Oamenii nu trebuie dispretuiti pentru ca sunt saraci. Parabola samariteanului milostiv in care se spune ”sa mearga si sa faca” opera carităţii (Luca 10,37) trebuie sa fie un exemplu de interpelare a constiintei.
Dr. Adriana Macsut