Dragoste cu contrabas

Azi am vazut ce inseamna sa faci dragoste cu un contrabas. E uluitor ce poate face un maestru dintr-un dulap de lemn cu grif si cu ceva fire de metal intinse pe burta instrumentului.

Am fost la concertul lui Chick Corea. Ziua a doua a festivalului de jazz. Sala Palatului. Lume multa. Lume buna. De mult n-am mai vazut atata lume la o seara de jazz. Si, dupa oarece minute de asteptare (putine, nu era de mentionat musai), au aparut.

Chick, Stanley Clarke si Lenny White. Adica o noua trupa de jazz: Corea, Clarke & White. Stanley la contrabas. White la tobe. OK, Chick e un monstru. Il stim cu totii de atatia ani si cei care il descopera abia acum isi dau seama pe loc ca e un monstru. In cel mai bun sens al cuvantului. Isi depaseste limitele pe care tot el si le-a impus si pare sa-si caute in muzica lui intelesuri noi si sensuri necunoscute pana acum. In seara asta l-am vazut masand coardele pianului. Parca il resuscita. Pur si simplu canta cu o mana in pian si cu una pe pian. L-am vazut relaxat si deasupra salii...deschizand robinetul cu muzica buna peste oamenii din sala. Dar l-am mai vazut si asa o sa fie pana la capatul zilelor lui (sper sa-l tina bunul Dumnezeu inca mult timp printre noi, sa ne incante).

Dar pe Stanley nu l-am mai vazut pana acum. E prima data cand vad pe cineva intrand in transa muzicii pe care o produce atat de mult incat sigur a atins tantra. A avut orgasm de placerea facerii sale. M-am tot gandit cum sa pun asta in cuvinte si nu intra. A folosit un contrabas clasic ca: instrument de percutie (ceva intre bongos si darabana), mandolina, chitara clasica, iubita, chitara de rocker imbatat de solo-uri rele, icoana, harpa, violoncel si probabil ca daca nu se termina concertul ar fi facut si altele cu contrabasul ala. Ii vorbea. Il mangaia si apoi il pleznea ca in filmele de dragoste cine-verite. La un moment dat si-a uns arcusul cu tandretea cu care si-ar fi mangaiat copilul. Apoi s-a bestializat in solo-uri care pe mine unul m-au facut sa plang, sa rad, sa ma infurii si sa ma uit mirat in sus. Sa caut locul din care ii venea inspiratia. Dar tot ce facea se intampla atat de natural si de firesc incat parea doar sa respire. Si sa zambeasca larg la Chick.

Lenny s-a incalzit greu si parea sa fie doar baiatul de la tobe. La un moment dat l-a inghiontit Chick. Din priviri. I-a zis ceva de genul "le arati si tu cam despre ce e vorba". Si iar am vazut ceva in premiera. Toate obiectele din jurul lui, cu membrana sau de metal, au inceput sa se miste 3D. Parea sa se fi trezit si sa-si fi adus aminte cam ce era acolo. S-a inaltat la altitudinea celorlalti doi.

Contrabasul este un instrument mare. Stanley l-a facut sa dispara in el. Sa para o parte a corpului lui si sa fie ca un fel de bagheta magica. Nu, ca o a treia mana...Sau si mai corect, ca si cand ar fi fost sufletul lui Stanley scos la iveala pentru oamenii care venisera sa-l asculte. Si pot sa va spun ceva, voua celor ce n-ati fost in seara asta in Sala Palatului: Stanley Clarke are un suflet minunat, muzical si cromatic, in care s-au strans talentul tuturor stramosilor sai din America si Africa. Daca aveti vreodata curajul sa intrati in transa muzicii lui sa nu ezitati. O sa va acopere tot ce doare cu sunete care sa va faca sa traiti ceea ce traieste el: muzica la superlativul absolut.