Marius Vicentiu Coltuc: Juridic: Companii

Marcile sub o noua haina legislativa in 2011

10 ianuarie 2011, ora 16:45 | 1.525 afisari | in Companii
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
Sediul materiei

Regulamentul de aplicare a Legii privind marcile si indicatiile geografice a intrat in vigoare pe 3 decembrie 2010 si adduce modificari importante legislatiei privind marcile

Noutati:

1.Notorietatea unei marci

Regulamentul aduce clarificari cu privire la criteriile de apreciere a notorietatii unei marci. Acestea sunt foarte importante, intrucat calificarea unei marci drept notorie in Romania duce la respingerea cererii de depozit formulate de speculatorii unor astfel de marci.

Marca notorie este definita ca fiind marca larg cunoscuta in Romania in cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile carora aceasta li se aplica, fara a fi necesara inregistrarea sau utilizarea marcii in Romania pentru a fi opusa. Deci marca notorie este opozabila indiferent daca a fost inregistrata sau utilizata in Romania.

In sustinerea notorietatii unei marci pe teritoriul Romaniei pot fi prezentate acte cum ar fi cele privind:

- comercializarea sau punerea in vanzare a produselor ori prestarea de servicii sub marca notoriu cunoscuta;
- importul sau exportul produselor pe care marca notorie este aplicata; publicitatea sau reclama produselor si serviciilor sub marca notoriu cunoscuta in Romania etc.

Segmentul de public din Romania caruia se adreseaza produsele sau serviciile pentru care marca notorie este utilizata va fi stabilit pe baza urmatoarelor elemente:

a) categoria de consumatori vizata pentru produsele sau serviciile la care se refera marca; identificarea categoriei de consumatori se face pe grupe de consumatori ai unor anumite produse sau servicii in legatura cu care marca este utilizata;
b) retelele de distribuire a produselor sau serviciilor la care se refera marca. In cazul in care o persoana interesata formuleaza opozitie la inregistrarea marcii pe motiv ca marca este notorie, OSIM poate cere de la autoritatile publice, institutiile publice, precum si de la persoane juridice de drept privat documente in vederea aprecierii notorietatii in Romania.

Examinarea motivelor de refuz privind marca notorie se face potrivit unor criterii, cum ar fi:

a) gradul de distinctivitate, initiala sau dobandita, a marcii notorii in Romania;
b) durata si intinderea utilizarii in Romania a marcii notorii in legatura cu produsele si serviciile pentru care o marca se solicita a fi inregistrata;
c) durata si intinderea publicitatii marcii notorii in Romania;
d) aria geografica de utilizare a marcii notorii in Romania;
e) gradul de cunoastere a marcii notorii pe piata romaneasca de catre segmentul de public caruia i se adreseaza;
f) existenta unor marci identice sau similare pentru produse sau servicii identice sau similare, apartinand altei persoane decat aceea care pretinde ca marca sa este notorie.

2. Inregistrarea internationala a marcilor

Cererea de inregistrare internationala a unei marci se depune la Biroul International al OMPI, prin intermediul OSIM.

Cererea semnata de solicitant si OSIM, ca oficiu de origine, se transmite la OMPI.Odata cu cererea de inregistrare internationala a marcii se depune si dovada achitarii taxei pentru transmitere la OMPI.

Inregistrarea internationala la OMPI a unei marci a carei protectie se extinde si pe teritoriul Romaniei produce aceleasi efecte ca marca inregistrata pe cale nationala.

3. Revendicarea anterioritatii marcii nationale

Titularul unei marci anterioare inregistrate in Romania sau care a facut obiectul unei inregistrari pe cale internationala cu efect in Romania poate beneficia de vechimea marcii anterioare la inregistrarea pe cale comunitara a unei marci identice pentru produse si servicii identice ori cuprinse in lista de produse si servicii pentru care a fost inregistrata marca anterioara.

4. Opozitiile

Legislatia anterioara acorda persoanelor interesate un termen de trei luni de la inregistrare pentru formularea unei opozitii la inregistrare. In baza actualei legislatii, termenul de opozitie s-a redus la doua luni, iar acest termen curge nu de la publicarea deciziei de inregistrare, ci de la momentul publicarii electronice, adica in maximum 7 zile de la depunerea cererii de marca.

Opozitiile se pot baza doar pe motive relative, precum o marca sau alt drept anterior, si pot fi formulate numai de catre persoanele intersate, in termenul legal de doua luni. Aceasta procedura are rolul de a prelua din fostele atributii ale OSIM-ului care putea sa emita un aviz de refuz provizoriu a unei marci atunci cand existau alte marci anterioare identice sau similare.

Noul regulament mai permite opozantilor ca, in schimbul achitarii unei taxe catre OSIM, sa prelungeasca termenul legal cu inca doua luni, in scopul de a depune o prezentare detaliata a motivelor invocate in sustinerea opozitiei.

5.Contestatiile

Termenul in care poate fi formulata o contestatie s-a redus de la trei luni la 30 de zile. Acest termen curge de la comunicare sau de la publicarea deciziei in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala. Noul regulament stabileste in sarcina intimatului obligatia de a depune un raspuns la contestatie cu cel putin 5 zile inainte de termenul fixat pentru solutionarea contestatiei.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Marius Vicentiu Coltuc
avocat titular Casa de avocatura Coltuc
Marius Vicentiu Coltuc
CASA DE AVOCATURA COLTUC "Pentru noi succesul a devenit o obligatie"-Coltuc Marius Fondata in anul... vezi profilul »
Categoriile blogului
Arhiva blogului
KeyJobs - Job-uri premium
portal sustinut de adevolution
Marti, 26 Mai 2020, 10:13
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter