Marius Vicentiu Coltuc: Juridic: Juridic

Registrul de evidenta fiscala in Romania

20 noiembrie 2008, ora 12:34 | 5.067 afisari | in Juridic
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
Sediul materiei

1. HG nr. 44 / 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal 2. OMFP nr. 870 / 2005 - privind Registrul de evidenta fiscala

Registrul de evidenta fiscala se foloseste de catre contribuabili pentru determinarea profitului impozabil conform HG nr. 44 / 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Normele fiscale nu prevad ca acest registru sa se completeze intr-un anumit mod, acest lucru ramanand la latitudinea fiecarui contribuabil, in functie de specificul activitatii si de necesitatile proprii ale acestuia.

In acest registru se completeaza in general urmatoarele informatii:

1. Modul de calcul al gradului de indatorare conform art. 23 din Codul fiscal Gradul de indatoare se determina ca raport intre capitalul imprumutat cu termen de rambursare peste un an si capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la inceputul anului si sfarsitul perioadei pentru care se determina impozitul pe profit.

Capitalul imprumutat reprezinta totalul creditelor si imprumuturilor cu termen de rambursare peste un an incepand de la data incheierii contractului, cu exceptia imprumuturile obtinute direct sau indirect de la banci internationale de dezvoltare si organizatii similare si cele care sunt garantate de stat, cele aferente imprumuturilor obtinute de la institutiile de credit romane sau straine, institutiile financiare nebancare, de la persoanele juridice care acorda credite potrivit legii, precum si cele obtinute in baza obligatiunilor admise la tranzactionare pe o piata reglementata, indiferent de data la care acestea au fost contractate.

2. Deductibilitatea dobanzilor si a diferentelor de curs valutar conform art. 23 din Codul fiscal, in cazul imprumuturilor obtinute de la alte entitati decat cele obtinute de la banci internationale de dezvoltare si organizatii similare si cele care sunt garantate de stat, cele aferente imprumuturilor obtinute de la institutiile de credit romane sau straine, institutiile financiare nebancare, de la persoanele juridice care acorda credite potrivit legii, precum si cele obtinute in baza obligatiunilor admise la tranzactionare pe o piata reglementata.

Dobanzile sunt supuse la 2 limitari. Prima se refera la limitarea acestora la:
- nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, corespunzatoare ultimei luni din trimestru, pentru imprumuturile in lei;
- nivelul ratei dobanzii publicate de Guvern, pentru imprumuturile in valuta. In prezent aceasta este de 6% / an.

Cea de a doua limitare se refera la cazul in care capitalul propriu are o valoare negativa sau gradul de indatorare este mai mare decat 3. In acest caz cheltuielile cu dobanzile si cu pierderea neta din diferentele de curs valutar sunt nedeductibile pentru respectiva perioada. Acestea se reporteaza in perioada urmatoare, pana la deductibilitatea integrala.

3. Amortizarea fiscala si amortizarea contabila Conform Codului fiscal amortizarea contabila este nedeductibila fiscal. Pentru deducerea cheltuielilor aferente achizitionarii, producerii, construirii, asamblarii, instalarii sau imbunatatirii mijloacelor fixe amortizabile se foloseste amortizarea fiscala care se calculeaza conform art. 24 din Codul fiscal.

4. Alte cheltuieli cu deductibilitate limitata confomr art. 21 alin. (3) din Codul fiscal:
- cheltuieli de protocol in limita unei cote de 2% aplicata asupra diferentei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile si totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decat cheltuielile de protocol si cheltuielile cu impozitul pe profit;
- cheltuieli cu indemnizatia de deplasare acordata salariatilor pentru deplasari in Romania si in strainatate, in limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru institutiile publice;
- cheltuieli sociale, in limita unei cote de pana la 2%, aplicata asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului;
- perisabilitati, in limitele stabilite de organele de specialitate ale administratiei centrale, impreuna cu institutiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finantelor Publice;
- cheltuieli cu tichetele de masa;
- cheltuieli cu provizioane si rezerve, in limita prevazuta la art. 22 din Codul fiscal;
- cheltuieli efectuate, in numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, in limita unei sume reprezentand echivalentul in lei a 200 euro intr-un an fiscal pentru fiecare participant;
- cheltuieli cu primele de asigurare voluntara de sanatate, in limita unei sume reprezentand echivalentul in lei a 200 euro intr-un an fiscal pentru fiecare participant;
- cheltuieli pentru functionarea, intretinerea si repararea locuintelor de serviciu situate in localitatea unde se afla sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile in limita corespunzatoare suprafetelor construite prevazute de Legea locuintei nr. 114/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care se majoreaza din punct de vedere fiscal cu 10%;
- cheltuieli de functionare, intretinere si reparatii aferente autoturismelor folosite de angajatii cu functii de conducere si de administrare ai persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecarei persoane fizice cu astfel de atributii.

5. Cheltuieli nedeductibile prevazute la art. 21 alin. (4) din codul fiscal precum si orice alte cheltuieli nedeductibile 6. Reduceri si scutiri de impozit pe profit 7. Evidenta fiscala a vanzarilor cu plata in rate 8. Valoarea fiscala a reorganizarilor, lichidarilor si altor transferuri de active si titluri de participare prevazute la art. 27 din Codul fiscal 9. Pierderi fiscale de recuperat din anii precedenti 10. Venituri neimpozabile 11. Elemente similare veniturilor si cheltuielilor Elemente similare veniturilor pot fi:
- diferentele favorabile de curs valutar, rezultate in urma evaluarii creantelor si datoriilor in valuta, inregistrate in evidenta contabila in rezultatul reportat, ca urmare a retratarii sau transpunerii;
- rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe, potrivit prevederilor art. 22 alin. (5) din Codul fiscal.

Elemente similare cheltuielilor pot fi:
- diferentele nefavorabile de curs valutar, rezultate in urma evaluarii creantelor si datoriilor in valuta, inregistrate in evidenta contabila in rezultatul reportat, ca urmare a retratarii sau transpunerii;
- cheltuiala cu valoarea neamortizata a cheltuielilor de cercetare si dezvoltare si a mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar care a fost inregistrata in rezultatul reportat. In acest caz, cheltuiala este deductibila fiscal pe perioada ramasa de amortizat a acestor imobilizari, respectiv durata initiala stabilita conform legii, mai putin perioada pentru care s-a calculat amortizarea. In mod similar se va proceda si in cazul obiectelor de inventar, baracamentelor si amenajarilor provizorii trecute in rezultatul reportat cu ocazia retratarii situatiilor financiare anuale.

12. Orice alte elemente considerate necesare de catre contribuabil 13. Modul efectiv de calcul al impozitului pe profit datorat la fiecare termen Registrul se completeaza in ordine cronologica iar informatiile inregistrate trebuie sa corespunda cu operatiunile fiscale si cu datele prezentate in declaratiile 100 si 101.

Registrul de evidenta fiscala se achizitioneaza de la organul fiscal de la domiciliul fiscal al contribuabilului astfel:
- contribuabilii nou-infiintati, declarati platitori de impozit pe profit, au obligatia sa achizitioneze registrul de evidenta fiscala in termen de 30 de zile de la data inregistrarii;
- contribuabilii care nu mai indeplinesc conditiile de platitor de impozit pe veniturile microintreprinderilor au obligatia sa achizitioneze registrul de evidenta fiscala in termen de 30 de zile de la data la care au devenit platitori de impozit pe profit.
Conform OMFP 870 / 2005 contribuabilii inregistrati ca platitori de impozit pe profit pot tine registrul de evidenta fiscala in forma electronica daca se respecta conditiile prevazute la lit. G si H din anexa nr. 1 la OMFP nr. 1.850 / 2004 privind registrele si formularele financiar-contabile

Av. Marius Coltuc
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Marius Vicentiu Coltuc
avocat titular Casa de avocatura Coltuc
Marius Vicentiu Coltuc
CASA DE AVOCATURA COLTUC "Pentru noi succesul a devenit o obligatie"-Coltuc Marius Fondata in anul... vezi profilul »
Categoriile blogului
Arhiva blogului
KeyJobs - Job-uri premium
portal sustinut de adevolution
Luni, 25 Mai 2020, 22:46
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter