Valentin Gros: Jurnalism online: Companii

Prezumtia de vinovatie pentru privati

05 august 2013, ora 14:00 | 199 afisari | in Companii, Finante-Banci
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
Statul roman hartuieste intreprinzatorii. E suficient sa ai un butic de cartier sau o firma de apartament si te vei trezi cu nenumarate controale pe cap, atentionari si avertismente. Statul se comporta ca un partener de afaceri speriat ca privatul vrea sa-l fure.

O parte insemnata din economia nationala apartine unor agenti economici privati. Mici si mari. Cei mari (multinationalele, companiile cu business-uri substantiale) se descurca intr-un fel sau altul cu avalansa de agresiuni. Dezarmati in acest razboi de uzura, cei mici risca sa fie sufocati.

Peste hartuiala se suprapune si o anumita dirijare a mentalului colectiv catre o directie periculoasa. Zilele trecute am asistat la o discutie intre doi romani de conditie medie. Unul spunea ca a infiintat un SRL, iar celalalt il sfatuia sa aiba grija, ca daca nu va sti sa isi puna actele la punct, risca sa ajunga la puscarie. Da, asa gandeste romanul din ziua de azi – inscrierea unei firme la Registrul Comertului poate fi un prim pas catre inchisoare.

Cel care vrea sa se imbogateasca din afaceri e privit cu suspiciune, i se aplica prezumtia de vinovatie. Dati pe Google "dorinta de inavutire" (sintagma specifica anilor '50) si veti gasi peste 20.000 de link-uri, majoritatea fierband de "mania proletara" specifica inceputurilor comunismului.

Institutiile fiscale hartuitoare, precum si ura fata de bogatie, propagata cu o tenacitate stalinista, nu numai ca nu ajuta economia nationala si nici nu intaresc bugetul – vi se pare ca insistentele ANAF-ului ne-au adus autostrazi, spitale, scoli moderne? Dar mai si gripeaza motorul care poate urni aceasta economie – initiativa privata.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Valentin Gros
Redactor sef DailyBusiness.ro (2007-2014)
Valentin Gros
Categoriile blogului
Arhiva blogului
KeyJobs - Job-uri premium
portal sustinut de adevolution
Marti, 26 Mai 2020, 00:47
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter