Un secol de ascensiune financiară. Povestea familiei Mihail, afaceriștii care au cucerit România la 1800. Averea familiei era de 200.000 de lei într-o vreme în care leul românesc era la aceeași paritate cu francul elvețian

04 Mar, 23:15 • Redactia DailyBusiness

Familia Mihail a scris file de istorie în România, file ce și astăzi pot fi spuse printre cei care chiar se interesează adesea despre adevărații afaceriști ai țării noastre. Ascensiunea financiară și ecourile filantropice ale „Mihaililor”.

Un secol de ascensiune financiară. Povestea familiei Mihail, afaceriștii care au cucerit România la 1800. Averea familiei era de 200.000 de lei într-o vreme în care leul românesc era la aceeași paritate cu francul elvețian

Megarova este o localitate din Macedonia, situată la 10 kilometri de orașul Bitola și aici sunt localizate și confirmate documentar originile familiei Mihail, cea care avea să devină una dintre cele mia bogate familii din România. Anul trecerii granițelor țării noastre a fost un serios subiect de controversă pentru cercetători, unii dintre ei crezând că Mihailii proveneau din Salonic.

În ultimii ani, proiectul de cercetare „Oltenia mea” a risipit orice îndoială: la Valea Stanciului, la Școala Profesională din comună, a fost găsită o placă de marmură inscipționată care pune capăt tuturor speculațiilor din jurul originilor și al anului sosirii în țara noastră a primilor membri ai familiei.

Povestea familiei Mihail, un secol de ascensiune financiară

Istoria Mihaililor începe așadar în Megarova secolului al XVIII lea, în vremuri în care în pitoreasca localitate macedoneană locuiau aproximativ cinci familii cunoscătoare de limbă slavă. Bande albaneze devastau satele de la poalele muntelui Grammos și mulți dintre aromânii linotopeni se refugiau la Megarova, trăind din comerț sau croitorie, din prelucrarea aurului sau creșterea de animale. Printre ei, regăsim și primii Mihaili, probabil făcând parte din ultima categorie, dacă simbolurile de pe frontonul Palatului lor de mai târziu, capetele de berbeci, reprezintă cu adevărat trecutul lor macedonean.

În 1900, înainte de a păși în secolul XX, Megarova avea aproape 4800 de locuitori vlahi, alături de care trăiau aproximativ 4o de familii albaneze trecute de partea creștinismului. Mihai Murărețu, autorul monografiei „Familia Mihail. Un secol de ascensiune financiară” scrie:

„Toate datele pe care le-am avut la dispoziție indică faptul că, încă dinainte de a ajunge la Megarova, primii Mihaili au avut strânse legături comerciale cu Moscopole, cel mai mare centru de cultură și civilizație aromână din Balcani, iar Megarova a fost punctul de pornire în migrarea lor spre tărâmuri mai sigure.”

O altă ramură a Mihaililor trăia la Siatista, în regiunea Kozani din Macedonia de vest, teritoriu grecesc și un fapt inedit este acela că în perioada cât au trăit în Megarova neamul lor purta numele Tupâlu, nume schimbat odată cu mutarea la nord de Dunăre.

Primul Mihail, pe numele său Nicolae Tupâlu, născut la Megarova și a murit la Craiova, în 1871, a fost un puternic arendaș de moșii bisericești. Om cu un extraordinar simț al afacerilor, a fost un cămătar cunoscut, dezvoltându-se și în afaceri cu piatră cubică. A investit în agricultură, iar averea sa, în mare parte strânsă în perrioada 1838-1860, a fost rezultatul achiziționării constante de terenuri.

Familia nu era asimilată deloc de boierimea locală, fiind considerați parveniți, iar în zilele în care Tupâlu intra în casele unde se organizau licitații, nu mai avea competitori. Cumpăra mereu terenuri, păduri, heleștee. A reușit chiar să facă export de cereale, după ce a ridicat la Bistreț o schelă de încărcare la Dunăre, trimițând astfel cerealele rudelor din Imperiu. Tot aici, în mica localitate dunăreană, ridică o bisericuță, exact pe locul uneia mai vechi, de tipul bordei.

În afara terenurilor de la Bistreț, Nicolae Mihail a dezvoltat agricultura în sate din două județe, Dolj (Drănic, Gângiova, Geormane, Bârza) și Mehedinți (Poroina Mare, Rogova, Braniște), averea sa mărindu-se treptat considerabil, umbrind averile boierilor olteni. Invidia acestora este atestată documentar de depeșa telegrafică a ministrului Bolintineanu din 1864 care, la cererea domnitorului, ordona prefectului de Dolj, la vremea aceea colonelul Ioan Soomon, să formeze „pe dată o comisiune de persoane onorabile care să cerceteze de ce s-a povestit, ca să se sequestreze dl. Nicolae Mihail chiar de ziua domniei sale, pentru datoria din averi”.

Pentru a înțelege mai bine contextul reclamației trebuie să știm că la baza plângerii se aflau familii de olteni bogați Hagiadi, Vârvoreanu, Pleșea, Dumba, Otetelișanu care au cerut „poterași” pentru Nicolae Mihail, veneticul ce se dovedea genial în arta afacerilor. Nicolae Mihai a murit la 1 septembrie 1871, lăsând o avere colosală fiului său, unicul copil de altfel, Constantin Nicolae Mihail.

Constantin Dini Mihail s-a dovedit a fi chiar mai vizionar decât tatăl său, rămânând în istoria secolul XIX ca unul dintre cei mai de succes afaceriști din zona Olteniei și chiar din toată România. În ultima parte a vieții era demult cel mai mare latifundiar craiovean, harta moșiilor sale desenându-se în sudul țării noastre. A conștientizat importanța educației, instruindu-se o perioadă la Viena și finalizându-și studiile la Stuttgart, cu diploma la prestigioasa Universitate din Hohenheim.

Viața personală are umbre tragice. Se căsătorește cu Mathilda Spiro, dar primii lor doi copii mor în interval de trei săptămâni, rămâne văduv și apelează, pentru creșterea și educația celor doi fii rămași orfani de mamă, Nicolae și Jean, la sora sa. Averea impresionantă a construit-o și în marile orașe ale Europei (Paris, Viena, Londra, Lausanne, Hohenheim, Berlin, Lourdes, Veneția).

În timpul Războiul de Independență, Constantin Dini Mihail a ridicat în Bănie Spitalul Dini Mihail, iar după vizitarea acestei instituții, domnitorul Carol I nota în corespondența proprie că „spitalul este întreținut cu propriile spese ale acestei onor familii”. Carol nu va uita dovada spiritului civic și, după finalul războiului, va așeza pe pieptul lui Mihail decorația Ordinului Steaua României în grad de ofițer.

A investit enorm și în educație, ridicând, printre alte școli, la Bârza, o școală model în memoria tatălui său. Clădirea școlii a rezistat și se păstrează și azi, în partea ei nordică putând fi admirată inscripția care a finalizat controversele privind originile acestei familii. Dini a fondat numeroase instituții de învățământ, spitale, a ridicat biserici. Nu a uitat niciodată de educația celor doi băieți ai săi, deși de la un moment dat a intrat în lumea tulbure a politicii. În 1888 este președintele Consiliului Județean Dolj, un conservator fidel, simpatizant al junimiștilor lui Petre P. Carp.

Timp de două decenii, Dini Mihail a îndeplinit funcția de cenzor al Băncii Naționale a României, sucursala de la Craiova, devenind din anul 1892 acționar al băncii (deținea 30 de acțiuni și 7 drepturi de vot). Când se înființează Banca Comerțului din România, în acționariatul instituției se regăsește și el. Conduce Consiliul de Administrație al băncii respective până la moartea sa din anul 1908.

În aceeași excepțională lucrare, „Familia Mihail. Un secou de ascensiune financiară”, Mihai Murărețu consemnează:

„Acțiunile sale ajungeau la aproape 200.000 de lei într-o vreme în care leul românesc era la aceeași paritate cu francul elvețian, peseta spaniolă, lira italiană și drahma grecească. Erau timpurile când cu mai puțin de 100 de lei se cumpărau bilet de tren și se plătea cazarea și intrarea la operă în orice destinație exclusivistă din Europa. Valoarea lichidităților deținute de Dini Mihail la începutul secolului XX era una cu adevărat impresionantă.”

După moartea sa, chiar înainte de prima scânteie a marelui război, Banca Comerțului a făcut majotare de capital și, printre oamenii de afaceri implicați, regăsim și pe cei doi fii ai lui Dini Mihail, Nicolae și Jean, care dețineau 200 de acțiuni (cu o valoare de 100.000 de lei). Această bancă, înființată la Craiova în 1899 de Dini Mihail și Nicolae T. Popp, va deveni cea mai mare bancă din Oltenia, cu active ce atingeau aproape 74 de milioane de lei în anul 1913.

Pentru a înțelege importanța și forța acestei instituții bancare se impune să precizăm că Banca Olteniei, a doua clasată, avea în aceeași perioadă active de 16,6 milioane de lei. Dini Mihail a dezvoltat afaceri și în exportul cu cereale, continuând ideea tatălui său, în agricultură, vânzând lână, bumbac și tutun în Imperiul Austro-Ungar. Vizitele sale în marile centre europene nu însemnau numai turism și cultură, era mereu interesat de inovațiile din domeniul pomiculturii, de exemplu. Răscoala din 1907 a venit cu distrugerea a multora dintre conacele familiei Mihail. Jurnalele craiovene din anii aceia consemnau numeroase liste cu subscripții pentru oamenii săraci ai urbei, în majoritatea regăsindu-se numele lui Dini Mihail și al mamei sale, Victoria Mihail.

Dini Mihail a murit la un an după răscoala din 1907, fiind înmormântat în Craiova, într-o criptă inspirată după templul Athena Nike de pe Acropole. La intrarea în capela familiei Mihail sunt și azi doi lei turnați la Atelierele Metalurgice Antoine Durenne din capitala Franței, de fapt replici ale leilor pe lângă locul de veci al lui Clement al XIII lea, două opere superbe aparținând lui Antonio Canova.

Nicolae Mihail, primul fiu al lui Dini, s-a născut la 3 iulie 1874 la București și a fost foarte apropiat de mătușa Maria Coloni de la Deveselu, femeia care s-a ocupat îndeaproape de educația lui după ce frații Mihail au devenit orfani de mamă. După copilăria de la Craiova, a terminat liceul la Pau, în Franța, în aceeași perioadă cu fratele său mai mic, Jean. Nu a lăsat foarte multe urme documentare, Mihai Murărețu descoperind doar această descriere în „Almanachul Patria” din 1915:

„Suflet per excelentiam distins. Fratele domnului Jean Mihail e tot atât de bogat și tot pe atât de bun. D-sa nu-nțelege să-și acumuleze averea, fără a face și bine acelor cari sânt oropsiți de soartă. D. Nicolae Mihail nu face politică, ferindu-se de sbuciumul acestei vieți, și de aceea nu a fost ales până acum deputat. Fire blajină, d-sa este preocupat mai mult de opere sociale de caritate”

A fost licențiat în drept la Facultatea de Drept de la Universitatea din Liege, Belgia. A fost probabil cel mai discret dintre Mihaili, trăind mare parte din viață departe de România, necăsătorindu-se niciodată. Ultimii ani de viață i-a trăit în solitudine, în Franța, unde a și murit la 5 octombrie 1918. Doi ani mai târziu, fratele său Jean îi va aduce în România rămășițele pământești și îl va reînhuma în necropola familiei de la Craiova.

Jean Mihail s-a născut la Craiova, la 16 noiembrie 1875 și este cel mai cunoscut membru al familiei, cel care a dat numelui Mihail strălucirea legată de filantropie. A fost crescut îndeosebi de bunica Victoria. A studiat la Bordeaux, la Facultatea de Drept, instituție cu o vechime de peste cinci secole. Nu a profesat însă niciodată, la fel ca fratete său, preferând însă, spre deosebire de acesta, să se implice în lumea politicii.

Nu a neglijat însă administrarea afacerilor, care îi consuma mare parte din timp. Schimbă tabăra politică în anul 1915, trecând de la conservatori la liberali, pas urmat de alegerea sa ca senator de Satu Mare, poziție din care luptă pentru împroprietărirea țăranilor și pentru implementarea sistemului de vot cu drept universal. Se remarcă prin numeroase acte de caritate, câteva dintre ele fiind enumerate de Mihai Murărețu în „Familia Mihail. Un secou de ascensiune financiară”:

„În noiembrie 1915, din dorința de a extinde spațiile verzi din Craiova, a donat municipalității 1000 de puieți de tei. A renovat complet biserica din Bodăiești, unde până în zilele noastre se păstrează pe pereți chipurile membrilor familiei. De asemenea, a lăsat Colegiului Național Carol I din Craiova, locul unde terminase învățământul gimnazial, 25 de hectare în apropierea orașului, pentru trebuințele cantinei instituției. ”

A construit spitașe, biserici, școli și grădinițe, a sprijinit elevi sau studenți care fără ajutor nu ar fi putut să finalizeze nicicum studiile. A investit permanent în Fondul „Nicolae și Victoria Michail” iar testamentul său specifica faptul că dona fondului 500.000 de lei spre a fi folosiți pentru săracii și bolnavii Craiovei. În același testament lăsa statului român toate imobilele sale din Craiova. Mare iubitor de artă, îndeosebi de pictură și sculptură, a lăsat orașului natal o colecție impresionată, mare parte din ea fiind expusă în zilele noastre la Muzeul de Artă Craiova, clădire cunoscută și ca Palatul Mihail, de fapt una dintre acele proprietăți donate de marele filantrop statului român.

A murit la 28 februarie 1936 și a fost înmormântat la Cimitirul Ungureni din Craiova, alături de fratele său, Nicolae.

Din nefericire, testamentul lui Jean Mihail nu a fost respectat decât în anumite privințe. Fiorul rece al celui de-al doilea război mondial și apoi venirea comuniștilor în fruntea statului nostru au zădărnicit punerea în aplicare a ultimelor dorințe.

Istoria familiei Mihail a creat și numeroase legende urbane, completate cu exagerări firești din generație în generație. Mihai Murărețu a reușit, după ani de documentare, de studiere a documentelor originale ale familiei, să scrie istoria adevărată a Mihaililor și, la finalul lucrării sale, „Familia Mihail. Un secou de ascensiune financiară”, concluzionează:

„M-au impresionat ajutorul oferit celor aflați în suferință, dorința de luminare a maselor, șansele acordate tinerilor care plecau la studii, dorința de a lăsa întreaga agoniseală comunității. Dacă Mihailii au lăsat totul generațiilor viitoare, au făcut aceste generații totul pentru memoria Mihaililor?”