- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Casa Verde Fotovoltaice 2023, scandal uriaş după epuizarea fondurilor în 3 minute. AFM respinge acuzaţiile de fraudă

26 May, 12:34 • Dobran Viorel
Administraţia Fondului pentru Mediu respinge orice acuzaţie cu privire la posibilitatea fraudării programului Casa Verde Fotovoltaice: Inscrierea se poate face doar în zilele programate, de la ora 10.00, iar toate accesările pot fi verificate.
Casa Verde Fotovoltaice 2023, scandal uriaş după epuizarea fondurilor în 3 minute. AFM respinge acuzaţiile de fraudă

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) respinge, vineri, orice acuzaţie cu privire la posibilitatea fraudării programului Casa Verde Fotovoltaice şi explică modul în care funcţionează platforma. Precizările vin după ce mai multe persoane au acuzat că nu se pot înscrie peste 12.000 de persoane în doar trei minute. Instituţia explică faptul că înscrierea se poate face doar în zilele programate, de la ora 10.00, iar toate accesările pot fi verificate.

AFM a transmis, vineri, precizări, cu privire la suspiciunile asupra unor eventuale tentative de fraudă privind înscrierile în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice.

”Proiectarea, dezvoltarea, testarea şi implementarea unui sistem informatic care să permită gestionarea şi simplificarea activităţilor privind înscrierea solicitanţilor au fost realizate exclusiv de către angajaţii Administraţiei Fondului pentru Mediu pe o infrastructură de tip cloud, proprietate a unui provider de cloud public, în vederea eficientizării, monitorizării şi realizării de situaţii privind evoluţia programului, pe baza datelor şi rapoartelor existente în cadrul aplicaţiei”, anunţă, vineri, AFM.

Casa Verde Fotovoltaice. Bugetul de 245 de milioane de lei pentru regiunea centru s-a epuizat în doar 3 minute

Instituţia precizeazză că aplicaţia informatică este programată să pornească automat la datele în care încep înscrierile pentru fiecare regiune, la ora 10:00:00, neexistând posibilitatea înregistrării în prealabil a unor dosare în baza de date.

Guvernul a aprobat bugetul pentru Casa Verde Fotovoltaice 2023
Guvernul a aprobat bugetul pentru Casa Verde Fotovoltaice 2023

”În plus, cloud-ul public folosit permite auditarea tuturor tranzacţiilor la nivel de baze de date, astfel se pot vedea toate operaţiunile efectuate pe acestea. Folosirea roboţilor de automatizare este interzisă, fiind pregătiţi la nivel de aplicaţie cu o serie de măsuri specifice cum ar fi codul CAPTCHA de la pasul 4 şi monitorizarea în timp real. De asemenea, se efectuează intern o serie de analize specifice de tip forensic cu scopul de a identifica dacă au fost folosite astfel de programe informatice, după fiecare închidere de sesiune ca urmare a epuizării fondurilor disponibile”, a mai precizat instituţia.

Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023. Începe goana după ajutorul de 20.000 de lei de la stat

Potrivit acesteia, pentru a face faţă volumului istoric de accesări, componentele aplicative ale soluţiei, cât şi serviciile dependente au fost scalate corespunzător şi acoperitor pentru traficul anticipat, fiind folosite 15 platforme virtualizate.

”În momentele de încărcare maximă, resursele de calcul, pentru toate instanţele, au presupus aproximativ 120 vCPU (procesoare virtuale), 480 GB de memorie RAM, cu posibilitatea scalării live la 30 de platforme virtualizate cu o memorie RAM de 608 GB şi 304 vCPU dacă situaţia o impunea. Aceste resurse au fost monitorizate permanent şi reduse imediat ce valorile de trafic s-au redus”, a precizat AFM.

Potrivit instituţiei, sesiunea aferentă Programului Casa Verde 2023 – Regiunea Centru a înregistrat un număr record de accesări:

  • 1,45 milioane de accesări în 25 minute de la 9:45 până la 10:10;
  • 595.000 de accesări în 4 minute de la 9:58 la 10:02;
  • durata înregistrată în aplicaţie pentru înscrierea a 12.253 de dosare a fost de 3 minute şi 56 de secunde.

”De asemenea, pentru a veni în ajutorul persoanelor fizice, a fost postat în data 17 mai 2023, pe toate canalele de informare ale instituţiei manualul de înscriere a solicitanţilor persoane fizice în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, pentru a se familiariza cu aplicaţia informatică şi pentru a observa modalitatea de încărcare a documentelor necesare. Manualul de înscriere a fost realizat pe o versiune de test a aplicaţiei, iar scopul acestui material este exclusiv de prezentare a modalităţii de înscriere în aplicaţia informatică”, a mai transmis AFM.

Instituţia explică faptul că durata materialului este de 2 minute şi 41 de secunde, timp suficient pentru a putea procesa informaţiile prezentate, pentru ca mai apoi, la momentul înscrierii, persoanele fizice care doresc să se înscrie în program să poată efectua procesul într-un ritm mai alert.

Casa Verde Fotovoltaice 2023, întrebări frecvente

intrebari_frecvente-2023_05_24

”Aplicaţia informatică a fost concepută pe principiul depunerii directe, întocmai pentru a evita apariţia unor probleme tehnice referitoare la funcţionarea aplicaţiei, a unor suspiciuni privind siguranţa informatică a aplicaţiei şi a încercărilor de fraudare a procesului de înscriere prin clonarea unor informaţii specifice programului. Întreg procesul de derulare a acestui program a fost simplificat şi digitalizat, astfel că programul se desfăşoară exclusiv prin intermediul aplicaţiei informatice, care este pusă la dispoziţia cetăţenilor de către AFM, în mod nediscriminatoriu”, a mai transmis instituţia.

Precizările vin după ce mai multe persoane au reclamat faptul că nu sxe puteau depune peste 12.000 de cereri în doar trei minute, cât a durat ultima sesiune de înscriere în program.