- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Mugur Isărescu spune că România nu poate trece la moneda euro mai devreme de 2028

02 Oct, 20:49 • Anghel Valentin
Mugur Isărescu, reînvestit guvernator al Băncii Naționale, spune că țara noastră nu ar putea trece la moneda euro decât peste ”patru, cinci sau șapte ani”, adică nu mai devreme de 2028, iar asta cu o anumită condiție; aceea de reducere a deficitului public ”spre 3 la sută”.
Mugur Isărescu spune că România nu poate trece la moneda euro mai devreme de 2028

Isărescu a primit, în această săptămână, un nou mandat la șefia Băncii Naționale a României (BNR). Conducerea instituției pentru următorii cinci ani, începând din 11 octombrie, a fost aprobată într-o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului. Isărescu a primit undă verde atât pentru poziția de guvernator al BNR, cât și pentru cea de președinte al Consiliului de Administrație, ceea ce întărește autoritatea sa în cadrul băncii centrale din țara noastră, remarcă stiridiaspora.

Tot cu aprobarea senatorilor și a deputaților, Leonardo Badea a preluat funcția de vicepreședinte al Consiliului și prim-viceguvernator al BNR. Florin Georgescu și Cosmin Ștefan Marinescu au fost desemnați membri ai Consiliului și viceguvernatori ai Băncii Naționale, iar din noua echipă managerială mai fac parte Aura Socol, Roberta Anastase, Alexandru Nazare, Csaba Balint și Cristian Popa.

”Doar atunci putem vorbi despre o trecere la euro”

Cu acest prilej, Mugur Isărescu a spus că trecerea României la moneda europeană (euro) nu este realizabil deocamdată. Dar, a subliniat el, ar putea fi realizabil, ”prin politici corecte și coerente, să reducă deficitul public spre 3 la sută”. „Banca Națională nu consideră fezabilă trecerea la zona euro într-o perspectivă apropiată. Totul depinde de măsura în care România va reuși, prin politici corecte și coerente, să reducă deficitul public spre 3 la sută. Dacă acest lucru se poate realiza în patru, cinci sau șapte ani, doar atunci putem vorbi despre o trecere la euro, dar cu siguranță nu mai devreme. Există o strânsă legătură între aceste aspecte”, a subliniat guvernatorul BNR.

Citește și Permise de călătorie gratuite pentru tineri! 35.500 de șanse să explorezi Europa fără niciun cost!

Mugur Isărescu a avertizat totodată că țara noastră nu poate îndeplini obiective majore, cum ar fi construcția de autostrăzi, cu venituri bugetare mai mici de 30 la sută din PIB. Guvernatorul BNR consideră, potrivit sursei citate, că o creștere a veniturilor poate fi obținută doar prin combaterea evaziunii fiscale, reducerea facilităților fiscale și o voință politică fermă.

În prezent, moneda euro este utilizată în 20 dintre cele 27 de țări ale UE: Austria, Belgia, Cipru, Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania și Țările de Jos (Olanda).

Citește și Mai mulți bani în conturile anumitor salariați din România. Cine și cum poate beneficia de deducerea personală

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Cardul pentru tineret. Ce beneficii aduce şi când va fi lansat
Cardul pentru tineret. Ce beneficii aduce şi când va fi lansat
Percheziții la sediul Netflix din Europa! Compania, acuzată de fraudă fiscală și muncă nedeclarată!
Percheziții la sediul Netflix din Europa! Compania, acuzată de fraudă fiscală și muncă nedeclarată!
Auchan face disponibilizări. Peste 2.400 de angajați vor rămâne fără locuri de muncă: „Va lăsa multe familii în dificultate”
Auchan face disponibilizări. Peste 2.400 de angajați vor rămâne fără locuri de muncă: „Va lăsa ...
Amenzi anulate! Cei care plătesc rovinieta în 24 de ore scapă de penalizări
Amenzi anulate! Cei care plătesc rovinieta în 24 de ore scapă de penalizări
Elevii din Constanța revoluționează tehnologia. Au creat o nouă aplicație AI recunoscută pe plan internațional!
Elevii din Constanța revoluționează tehnologia. Au creat o nouă aplicație AI recunoscută pe plan ...
Guvernul oferă ajutoare financiare de Crăciun. Pensionarii și persoanele vulnerabile primesc 125 de lei
Guvernul oferă ajutoare financiare de Crăciun. Pensionarii și persoanele vulnerabile primesc 125 de ...
Supermarketul cu produse la un leu cucerește România! Vine cu reduceri irezistibile!
Supermarketul cu produse la un leu cucerește România! Vine cu reduceri irezistibile!
Disneyland, considerat cel mai fericit loc de pe Pământ. Cât costă o zi de acces, la cel din Paris, în 2024
Disneyland, considerat cel mai fericit loc de pe Pământ. Cât costă o zi de acces, la cel din Paris, ...
România, expusă riscului de tsunami! Avertisment alarmant din partea experților
România, expusă riscului de tsunami! Avertisment alarmant din partea experților
Criză energetică iminentă. Prețurile la energie explodează din nou, pe fondul avariilor și importurilor de urgență din Ungaria și Bulgaria
Criză energetică iminentă. Prețurile la energie explodează din nou, pe fondul avariilor și importurilor ...
România intră în Programul Visa Waiver. Călătorii în SUA fără viză!
România intră în Programul Visa Waiver. Călătorii în SUA fără viză!
Lovitură pentru românii cu contracte de asigurare socială! Noua Lege a Pensiilor aduce schimbări majore. Ce trebuie să știe toți cei afectați
Lovitură pentru românii cu contracte de asigurare socială! Noua Lege a Pensiilor aduce schimbări ...
Black Friday 2024. Cum poți verifica dacă magazinul online de la care vrei să faci cumpărături este real și dacă produsele vândute sunt autentice. Recomandările ANCOM
Black Friday 2024. Cum poți verifica dacă magazinul online de la care vrei să faci cumpărături este ...
Se deschide oficial cel mai mare șantier de autostradă din România: Se caută 22 000 de muncitori
Se deschide oficial cel mai mare șantier de autostradă din România: Se caută 22 000 de muncitori
Cu cât cresc pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Ministrului Muncii a dat publicității datele
Cu cât cresc pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Ministrului Muncii a dat publicității datele
CNPP anunță ce adeverințe NU sunt luate în considerare la calculul pensiei. Anunț oficial
CNPP anunță ce adeverințe NU sunt luate în considerare la calculul pensiei. Anunț oficial
Taxe de mii de euro pentru proprietarii de ferme de vaci. Bani vor intra într-un fond de mediu
Taxe de mii de euro pentru proprietarii de ferme de vaci. Bani vor intra într-un fond de mediu
Șoferii riscă polițe RCA mai scumpe dacă nu-și anunță asiguratorul la vânzarea mașinii
Șoferii riscă polițe RCA mai scumpe dacă nu-și anunță asiguratorul la vânzarea mașinii