- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

NielsenConnect va masura audienta la nivelul publicitatii din magazine

08 Dec, 12:07 • Redactia DailyBusiness
NielsenConnect, noua unitate de cercetare a companiei de analiza de media si marketing VNU, va lansa anul viitor un seviciu de masurare a audientei la nivelul publicitatii din magazine (in-store).
NielsenConnect va masura audienta la nivelul publicitatii din magazine

Serviciul va fi dezvoltat in parteneriat cu In-Store Marketing Insitute si va studia influenta publicitatii din magazine (TV, radio, ecrane, semnale de identificare digitale si alte vehicule de afisaj la punctul de cumparare) asupra comportamentului consumatorilor.

Astfel, vor putea fi masurate audienta, ratele de recuperare a investitiilor in publicitatea in-store precum si legatura directa dintre publicitatea in magazine si vanzarile anuale.

Studii din anii precedenti au demonstrat ca promotiile si reducerile din magazine au efect doar pe termen scurt asupra vanzarilor, adevarata importanta pe termen lung asupra cifrei de afaceri detinand-o publicitatea.

Serviciul Nielson In-store, odata dezvoltat, va putea masura exact impactul acestor mijloace asupra activitatii magzinelor.

Reprezentantii companiei VNU spun ca dispozitivele de comunicare din magazine sunt al 6-lea mare canal de publicitate din SUA, atragand cheltuieli de 13,9 miliarde de euro in 2005.

Serviciul de masurare in-store este primul proiect dezvoltat de unitatea NielsenConnect condusa de Jon Mandel.

Acesta a fost angajat de directorul executiv al VNU, David Calhoun pentru a implementa un sistem coerent si centralizat de masurare a datelor de marketing.

VNU foloseste sisteme diverse de masurare a datelor prin unitatile Nielsen Media Research (masurare a audientei TV), ACNielsen (studiul comportamentului consumatorului) Nielsen/NetRatings (masurare a mediului Internet), si altele.

Totusi, toate aceste masuratori nu au fost legate pana acum intre ele pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra intregii piete de publicitate din SUA.

Serviciul de masurare in-store a fost dezvoltat si pe baza datelor furnizate de Pioneering Research for an In-store Metric (PRISM), un consortiu din industria publicitatii in magazine din care face parte si Wal-Mart.

Aceasta din urma companie a tinut pana acum secrete datele adunate prin serviciul sau propriu de masurare, scanerul Retail Link.

George Wishart, manager de proiect al Nielsen In-store, a declarat ca nu s-au purtat inca discutii cu cei de la Wal-Mart pentru a stabili daca acestia din urma vor continua sa furnizeze datele lor referitoare la publicitatea in-store obtinute prin masurare.

Din consortiul PRISM, condus de In-store Marketing Institute, mai fac parte 3M, Coca-Cola, Kellogg’s, Procter&Gamble, Walt Disney si altii.