- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Alertă maximă: Barajul din Apuseni s-a fisurat. Sute de persoane evacuate din Roșia Montană

02 Oct, 10:18 • Cornel Ghimeșan
Alertă maximă în Apuseni! Barajul de la Roșia Montană s-a fisurat. Sute de oameni trebuie evacuați de urgență, însă mulți refuză să își părăsească locuințele.
Alertă maximă: Barajul din Apuseni s-a fisurat. Sute de persoane evacuate din Roșia Montană

Barajul Lacului Piscicol Tăul Mare s-a fisurat în noaptea de sâmbătă spre duminică. Sute de oameni au viața pusă în pericol în acest moment, autoritățile au decis evacuarea de urgență a oamenilor din zonă. Avaria a apărut la sistemul de golire a barajului. Pietre s-au desprins din baraj și au blocat vanele care permiteau deversarea controlată a apei.

Citește și: ANPC: ”A te duce cu copilul în parc a devenit o acţiune de curaj”. Locuri de joacă din București închise

Populația din zonă a primit mai multe notificări de tipul Ro-Alert care cereau evacuarea de urgență a zonei. Mulți localnici au preferat să mearga spre rudele sau prietenii din zonă, doar o parte au apelat la soluțiile de cazare oferite de autorități. 268 de persoane au trebuit evacuate în această noapte.

Sute de persoane evacuate din Roșia Montană. Alertă maximă: Barajul din Apuseni s-a fisurat
Sute de persoane evacuate din Roșia Montană. Alertă maximă: Barajul din Apuseni s-a fisurat

 

„În urma acestui demers, 70 de persoane s-au autoevacuat la rude în localităţile limitrofe, 14 persoane au fost evacuate cu mijloace şi în spaţii asigurate de autorităţile locale (oraşele Abrud şi Cîmpeni), iar restul persoanelor au refuzat evacuarea”, a precizat ISU Alba

Ce se întâmplă cu barajul?

În prezent, se lucrează cu utilaje de mare capacitate (buldozere şi vole) pentru crearea unui drum de acces necesar autospecialelor de intervenţie, având în vedere că drumul este impracticabil până la baraj. În zonă au fost dislocate 6 motopompe de mare capacitate, fiecare având posibilitatea de evacuare de 10.000 l/min.

Conform Agerpres, duminică dimineaţa, de la ora 6,00, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a ajuns la faţa locului, având o şedinţă de lucru cu reprezentanţii tuturor instituţiilor şi operatorilor economici implicaţi în această misiune.

Până la acest moment, la nivelul județului Alba au fost luate următoarele măsuri:

  •  convocarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență al comunei Roșia Montană;
  • întrunirea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județui Alba;
  • activarea Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției;
  • alertarea grupei operative și creșterea capacității de intervenție, prin suplimentarea personalului operativ cu cel aflat în turele libere;

Alte articole: Urmează o nouă pandemie? Un virus care afectează maimuțele este la un pas să fie transmis și omului

Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult