Instabilitatea politică și criza economică previzionată pentru anul 2025 au determinat o creștere majoră a cererii pentru moneda euro din partea românilor. Această situație a generat o evoluție ascendentă a cursului de schimb, moneda europeană fiind vândută la casele de schimb cu valori ce depășesc 5 lei.
Cererea pentru euro rămâne foarte mare, chiar și după decizia recentă a Curții Constituționale a României de a anula al doilea tur al alegerilor prezidențiale, o măsură care, în mod normal, ar fi trebuit să aducă mai multă stabilitate financiară, potrivit Antena 3 CNN.
Te-ar mai putea interesa și: Cum arată vila de pe malul lacului Snagov a lui Serghei Mizil. Valorează aproape un milion de euro: ”Am un etaj eu, un etaj nevasta”
foto: euro
În prezent, pe Calea Moșilor din București, un euro se cumpără cu aproximativ 4,99 lei și se vinde cu 5,06 lei, însă există și case de schimb valutar care practică valori chiar mai mari, ajungând până la 5,19 lei pentru un euro, conform informațiilor transmise de sursa citată. Tendința ascendentă a cursului a debutat săptămâna trecută, ca urmare a unui val de incertitudine politică, care a creat panică în rândul populației și investitorilor.
În ciuda anunțului Curții Constituționale care a oferit un oarecare grad de predictibilitate pe piețele financiare, cererea mare de euro și instabilitatea generală continuă să împingă cursul de schimb în sus.
Deși Banca Națională a României (BNR) încearcă să controleze situația și să mențină cotația euro sub pragul de 5 lei, eforturile acesteia sunt susținute prin intervenții pe piața valutară, cum ar fi vânzarea din rezerva valutară națională. În ultima săptămână din luna noiembrie, BNR a efectuat astfel de intervenții pentru a controla presiunea asupra cursului.
În acest context, experții și analiști financiari estimează că în perioada următoare ar putea avea loc o scădere a cursului de schimb euro, inclusiv la casele de schimb valutar.
Totuși, aceste prognoze sunt însoțite de incertitudini, iar stabilitatea financiară și politica națională sunt factori care vor influența evoluția cursului în lunile următoare.
Te-ar mai putea interesa și: Rezultate LOTO 6/49. S-a câștigat marele premiu de peste 325.000 de euro. De unde a fost cumpărat biletul norocos