- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Activele SIF-urilor au crescut cu 50% de la inceputul anului

22 Nov, 14:37 • Redactia DailyBusiness
Activele nete celor cinci SIF-uri au crescut in luna octombrie cu 5,4%, atingand un nivel de 7,55 mld. lei (2,14 mld. euro), potrivit datelor Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC).
Activele SIF-urilor au crescut cu 50% de la inceputul anului

Fata de inceputul anului, activele nete ale SIF-urilor s-au majorat cu aproape 50%.

Valoarea activelor nete ale SIF-urilor este un criteriu de evaluare foarte important pentru investitori, SIF-urile comportandu-se din ce in ce mai mult ca fonduri de investitii inchise. Profiturile obtinute de SIF-uri sunt mai putin relevante pentru investitori, deoarece dividendele acordate de SIF-uri la final de an sunt nesemnificative in raport cu pretul actiunilor.

SIF-urile au beneficiat in ultimele luni de cresterea generalizata a cotatiilor actiunilor companiilor de la Bursa. In octombrie, indicele BET-C, care urmareste evolutia tuturor companiilor listate, mai putin SIF-urile, a inregistrat o crestere de 8,5%, iar indicele BET al celor mai lichide zece companii de la Bursa a crescut cu 6,4%.

Cresterea activelor nete ale SIF-urilor a fost devansata, in ultimele luni, de cresterea calorii acestora pe Bursa. Astfel, daca la finele lunii iunie capitalizarea SIF-urilor inregistra un discount semnificativ fata de valoarea activelor nete ale acestora, la finele lunii octombrie, capitalizarea SIF-urilor a depasit activele nete.

Cu toate acestea, SIF-urile continua sa prezinte un potential de crestere important, avand in vedere valoarea pachetelor de actiuni detinute la BCR, care sunt trecute in activul net la valoare contabila.

Cea mai mare crestere a activului net a inregistrat-o luna trecuta SIF Banat-Crisana, al carei activ s-a ridicat la 1,526 mld. lei (434 mil. euro). Activele SIF Banat-Crisana au inregistrat si cea mai mare rata de crestere de la inceputul anului, cu un avans de 55%. SIF Banat-Crisana a depasit la finele lui octombrie pe SIF Oltenia la profit, inregistrand cu un castig de aproape 96 mil. lei (27 mil. euro).

SIF Muntenia a avut cea mai redusa rata de crestere, de 3,4%, activul net al acesteia ajungand la 1,262 mld. lei (360 mil. euro). De la inceputul anului, activele SIF Muntenia au crescut cu 43%.

Dintre celelalte trei SIF-uri, SIF Oltenia a inregistrat in octombrie o crestere a activului net cu 5,6%, pana la 1,938 mld. lei (550 mil. euro), in vreme ce SIF Moldova si SIF Transilvania au avut raportat cresteri de activ de cate 4,2%.

Potrivit UNOPC, SIF-urile au fost favorizate luna trecuta de o diminuare in medie cu 15% a creantelor si cu 1% a stocurilor, concomitent cu o apreciere cu 7,4% a volumului investitiilor financiare pe termen scurt, datorata in principal portofoliului de actiuni cotate cu o pondere.

Profiturile totale inregistrate de cele cinci SIF-uri la finele lunii octombrie se ridicau la aproape 376,3 mil. lei (106,3 mil. euro).

SIF-urile au vandut in primele zece luni o serie de participatii detinute la companii din portofoliu, dispunand in acest fel de lichiditati importante. Valoarea plasamentelor SIF-urilor in depozite bancare se ridica la aproximativ 300 mil. lei. Variantele destul de reduse de investitii pe piata interna a determinat SIF-urile sa caute oportunitati de plasament pe pietele internationale, SIF Muntenia fiind primul dintre SIF-uri care a investit 7,5 mil. dolari (6 mil. euro) pe pietele straine.

La Bursa, SIF-urile au inregistrat miercuri o crestere medie de 0,55%, tranzactionandu-se la preturi apropiate de maximele istorice. SIF-urile au fost cele mai tranzactionate titluri de la Bursa in ultimele doua luni. In luna octombrie, SIF Moldova si SIF Oltenia au fost cele mai lichide, tranzactionandu-se cate 12,7%, si, respectiv, 10,4% din capitalul social.

La finele sedintei de tranzactionare de miercuri, capitalizarea bursiera a celor cinci SIF-uri se ridica la aproape 2,5 mld. euro, in crestere cu circa 40% fata de finele anului trecut.