AUTO

Cum a crescut piata SUV-urilor de patru ori de la inceputul crizei pana in prezent

26 februarie 2015, ora 16:36 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
duster.JPG
Progresul tehnologic si schimbarea preferintelor consumatorilor au facut ca segmentul de autoturisme SUV sa devina vedeta industriei auto, vanzarile crescand cu 88% intre 2008 si 2013 pe plan mondial. Astfel, SUV-urile au ajuns sa reprezinte aproape o cincime din vanzarile totale de masini noi la nivel global. In Romania, acest segment a crescut de 4 ori de la incepul crizei pana in prezent, potrivit Autovit.ro.

Cat despre evolutia pietei in Europa, avansul SUV-urilor a fost substantial, cresterea numarului de masini vandute fiind de la 9% in 2008 pana 19% in 2013. Cauza principala a acestui boom a fost aparitia unei noi categorii: SUV-urile de mici dimensiuni, precum Renault Captur, Peugeot 2008, Opel Mokka sau Dacia Duster. Aproape inexistent acum sase ani, segmentul s-a dovedit a fi unul exploziv, numarul de masini vandute crescand cu 81% in 2013 fata de 2012 si cu 61% in 2014 fata de 2013. 

In Romania, piata SUV-urilor a crescut de patru ori de la inceputul crizei pana in prezent sub influenta a mai multor factori, precum aparitia modelului Daciei Duster, cresterea segmentului SUV-urilor mici de oras, dar si cresterea popularitatii SUV-urilor premium germane, categorie unde oferta s-a diversificat substantial in ultimii patru ani. Spre exemplu, Dacia Duster cotat la sub 17.000 euro a atras clienti care s-ar fi orientat catre alte tipuri de caroserie, daca nu ar fi avut la dispozitie un SUV acceptabil ca buget. Inainte de lansarea Duster, SUV-urile aveau o cota de 7-8% din vanzarile de masini noi, iar acum este de peste 20%, in unele luni trecand chiar si de 25%.

Daca cele mai ieftine SUV-uri noi de pe piata sunt cotate la 20.000 de euro, cele mai scumpe trec de 150.000 de euro, fiind vorba de modele de peste 500 CP cu dotari de lux. Printre acestea se numara Mercedes-Benz G 65 AMG L, Ranger Rover V8 Supercharged Autobiography Edition, Porsche Cayenne Turbo si BMW X6 M. In anii urmatorii ani, noi marci vor intra in premiera pe piata SUV-urilor de lux: Maserati, Bentley, Rolls Royce si Lamborghini.



Pe platforma Autovit.ro, anunturile pentru SUV-uri reprezinta 12% din totalul masinilor scoase la vanzare pe site. Cu privire la marci, tot pe Autovit.ro sunt modele de la peste 30 de producatori, de la Acura la Lasa si de la Lincoln la Volvo. Cu privire la pret, SUV-urile sunt in general mai scumpe decat alte categorii de autoturisme, jumatate dintre masinile de teren si dintre SUV-urile  puse la vanzare pe Autovit.ro fiind cotate la peste 15.000 de euro. Totusi, sunt prezente si modele de peste 100.000 euro, precum modelele G si GL de la Mercedes-Benz sau Range Rover Sport.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Ultima ora
KeyJobs - Job-uri premium
Vineri, 22 Octombrie 2021, 12:49
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter