AUTO

Ioan Rus: Ungaria va termina la primavara autostrada pana la Nadlac

10 octombrie 2014, ora 10:12   | 2 comentarii publicate
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
autostrada1.jpg
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, afirma ca Ungaria va termina abia la primavara autostrada pana la Nadlac, in timp ce segmentul de la Pecica pana la granita va fi circulabil din decembrie, dar se va putea iesi din tara tot prin vama actuala din Nadlac, printr-o bretea rutiera de sase kilometri.

Ministrul Ioan Rus a fost prezent, joi dupa-amiaza, pe autostrada Nadlac-Arad, pentru a inspecta stadiul lucrarilor, el declarand presei ca este "surprins" sa afle ca Ungaria va termina partea sa de autostrada, de la Mako la granita (parte din Coridorul IV Pan-european), abia in primavara anului viitor, in timp ce Romania va avea sosea circulabila pana la granita in decembrie, mai exact segmentul de la Pecica la Nadlac, adica lotul I, scrie Mediafax.

"Am aflat cu surprindere ca facem autostrada mai repede decat ungurii, ne-am apucat cu o harnicie deosebita sa lucram", a spus ministrul Ioan Rus.

Directorul santierului de pe partea romana, Adrian Adler, a precizat ca, desi autostrada va fi circulabila in decembrie, iesirea din tara se va face tot prin actualul punct de frontiera de la Nadlac.

Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Radu Costa a spus:
13/10/2014 17:16
Ha, ha, ha ce amuzant!!! Vom avea autostrada mai repede decat ungurii :))) Domnul ministru Ioan Rus uita insa ca autostrada noastra, care dealtfel ar fi trebuit sa fie data in folosinta de multa vreme, suna ceva de genul Nadlac-Pecica, pauza, Arad- Remetea, pauza, Lugoj-Dumbravita, pauza, .... In schimb cea a ungurilor suna asa Mako-Budapesta- vama Austria. Deci poate daca acum 2-3 ani cand ungurii au ajuns cu autostrada de la Sghet la Mako ar fi avut cu ce sa o lege ar fi adus-o pana la Nadlac. In plus mare mirare ar fi sa avem autostrada de la Arad la Nadlac inaintea ungurilor.
 
Bogdan a spus:
13/10/2014 21:41
Ori este foarte spiritual ( pe banii si nervii nostri) ori este genul de super politician care habar nu are ce vorbeste , adica se incadreaza in majoritate. De altfel realizarile sale ne dau si raspunsul. Din pacate se aplica din nou pentru parlament si politicienii din el zicala " prosti dar multi" - si viceversa este OK - dar tot pe banii nostrii.
 
KeyJobs - Job-uri premium
Marti, 15 Iunie 2021, 03:31
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter