- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Rombat a investit 440.000 euro in propriu centrul din Bucuresti

08 Jul, 12:50 • Redactia DailyBusiness
Producatorul de baterii auto Rombat a inaugurat joi la Bucuresti un nou centru logistic, in urma unei investitii de 440.000 de euro, au anuntat joi reprezentantii companiei.
Rombat a investit 440.000 euro in propriu centrul din Bucuresti

Noul centru Rombat este localizat pe centura Bucuresti (comuna Jilava). Serviciile oferite de noul centru cuprind vanzarea en-gros de baterii auto, dar si verificarea gratuita a bateriei auto si schimbarea acesteia.

Centrul Rombat Bucuresti a presupus ridicarea unei cladiri noi, cu o suprafata construita de 360 de metri patrati, cuprinzand un show-room, un depozit cu o capacitate de 8.000 de baterii si un service auto.

„Cerinta pentru baterii Rombat a crescut foarte mult in ultimii ani in zona. Acest lucru ne-a determinat sa realizam o astfel de investitie”, a declarat Ioan Repede, directorul general al companiei.

Centrul de la Bucuresti se alatura celor din Braila (deschis miercuri, 7 iulie), Brasov, Craiova, Deva, Iasi, Ramnicu Valcea si a altor doua puncte de lucru in Bucuresti si Oradea.

Afacerile companiei au crescut cu 29% in S1

Cifra de afaceri a Rombat s-a ridicat in primele 6 luni din 2010 la 28,8 milioane de euro, in crestere cu 29,14% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

„Estimam ca vom creste in continuare vanzarile, depasind pe cele ale anului 2009, care a fost un an bun pentru Rombat. Nu va fi usor sa indeplinim acest obiectiv, tinand cont ca industria auto este in continuare in criza”, a spus Ioan Repede.

Compania a inregistrat in ultimii 2 ani o crestere a vanzarilor, dar si a productiei. In 2009 s-au vandut 2 milioane de unitati, in crestere cu 30% fata de 2008 (cand s-au vandut 1,5 milioane de unitati), iar pentru acest an se estimeaza o vanzare de peste 2,1 milioane de unitati.

Programul de investitii pentru anul 2010 se ridica la aproximativ 13,5 milioane de euro. Implementarea acestui program depinde insa si de fondurile disponibile de la guvern si aprobarea unor fonduri europene, deoarece o parte din proiectele pentru 2010 vor fi derulate prin diverse programe cu finantare guvernamentala sau europeana (aproximativ 46%), au spus reprezentantii societatii.

Rombat are o capacitate de productie este de peste 2,3 milioane de baterii pe an.

Compania bistriteana sarbatoreste in acest an 30 de ani de activitate.