- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

RVA Insolvency, numit administrator judiciar pentru reorganizarea Flamingo

14 Dec, 16:37 • Redactia DailyBusiness
Tribunalul Bucuresti a admis luni cererea Flamingo International (FLA) pentru intrarea in insolventa si a numit ca administrator judiciar societatea RVA Insolvency Specialists, dupa ce saptamana trecuta a fost de acord cu intrarea in insolventa a Flanco, controlata de retailerul de electrocasnice.
RVA Insolvency, numit administrator judiciar pentru reorganizarea Flamingo

„Flamingo International informeaza faptul ca Tribunal Bucuresti a admis in sedinta de astazi, 14 decembrie 2009, cererea Flamingo International de deschidere a procedurii generale si a numit ca si administrator judiciar societatea RVA Insolvency Specialists SPRL”, se arata intr-un comunicat transmis, luni, Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

RVA Insolvency este una dintre cele mai mari societati din domeniu si se ocupa si de administrarea unor companii mari ca PSV Company (fosta Petromservice), Nuclearmontaj si Aversa.

Actiunile Flamingo au fost suspendate de la tranzactionarea la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), la ora 11:35, pentru a anunta decizia Tribunalului. Ultima tranzactie de luni s-a realizat la ora 11:33, la un pret de 0,0185 lei pe actiune, cu 14,75% sub cotatia de referinta.

Tribunalul Bucuresti a aprobat, joi, cererea Flamingo International pentru intrarea in insolventa a companiei Flanco, pe care o controleaza. Instanta a numit administrator judiciar firma Casa de Insolventa Transilvania.

ING Bank Romania a anuntat, miercuri, ca a declansat procedura de executare silita asupra Flamingo International, Flamingo Computers, Flanco International si Flamingo Distribution Center. Decizia a venit in urma esecului conducerii Flamingo de a respecta termenii intelegerii incheiate in 4 noiembrie 2009 privind restructurarea creditului datand din 2001.

Cel mai mare actionar al Flamingo este Dragos Cinca, fondatorul retailerului, acesta controland, potrivit celor mai recente raportari, 25,19% din titluri.

Firma Midfair Limited a preluat la mijlocul lunii septembrie, prin intermediul Midfair Management Services Bucuresti, 22% din actiunile Flamingo, de la fondul american de investitii QVT, iar firma Nova Trade, detinuta de omul de afaceri Dan Adamescu, are o participatie de 14,94%. In actionariatul Flamingo se mai regasesc Alexandru Ion Tiriac, cu 5,12%, si Flanco Holding, cu mai putin de 5% din capital.