- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

SIF Transilvania si-a vandut actiunile Bancpost cu 12,75 mil. euro

19 Jun, 17:52 • Redactia DailyBusiness
SIF Transilvania (SIF3) a iesit din actionariatul Bancpost pentru 12,75 milioane euro, dupa ce SIF Oltenia (SIF5) si SIF Banat-Crisana (SIF1) si-au vandut participatiile la aceeasi banca, a anuntat vineri societatea de investitii financiare.
SIF Transilvania si-a vandut actiunile Bancpost cu 12,75 mil. euro

Societatea va incasa suma de 12,75 milioane euro pentru cele 76,4 mil. actiuni Bancpost in doua transe, 9,64 milioane euro urmand sa intre in conturile SIF3 in maxim trei zile, iar 3,11 milioane euro vor fi virati pana in 30 septembrie.

In urma cu o saptamana, SIF Oltenia si-a vandut participatia la Bancpost catre actionarul majoritar al bancii, EFG Eurobank, pentru 12,15 milioane euro, decizia fiind determinata in principal de faptul ca, in ultimii ani, banca nu a distribuit dividende.

Bancpost este controlata de grupul elen EFG Eurobank, care detinea 84,73% din capitalul social, in vreme ce SIF Transilvania-Crisana (SIF1), SIF Moldova (SIF2), SIF Transilvania (SIF3) si SIF Oltenia (SIF5) detineau cumulat aproape 14% din actiunile bancii. In urma vanzarilor SIF1 si SIF5, grupul elen a ajuns la o detinere de aproape 92%.

Grupul financiar elen EFG Eurobank, actionarul majoritar al Bancpost, a obtinut in primul trimestru din 2009 o pierdere neta de 4,1 milioane euro din afacerile din Romania.

Activele totale gestionate de grup in Romania se ridicau la sfarsitul primului trimestru din acest an la 6,066 miliarde euro, in crestere cu 35% fata de 31 martie 2008, cand se situau la 4,491 miliarde euro.