- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Principala problema generata de ascensiunea muncii de tip freelance

25 Jan, 14:12 • Redactia DailyBusiness
O analiză PwC preconizează că piața muncii interconectate ce face parte din așa-numita „gig economy" - unde oamenii cumpără și vând servicii și proiecte prin intermediul platformelor online - ar putea ajunge să valoreze aproape 63 de miliarde de dolari la nivel global până în 2020. 
Principala problema generata de ascensiunea muncii de tip freelance

 
Se estimează că piața muncii internconectate,
formată din platforme de networking profesional, platforme de freelancing,
aplicații pentru muncă la distanță și platforme online globale de teleconferință,
însumează la momentul actual doar 2% din totalul pieței de recrutare. PwC
apreciază că potențialul de creștere al acestui segment este foarte mare în
următorii cinci ani, dat fiind faptul că numărul de oameni care lucrează în
regim flexibil, part-time sau pe bază de contract de prestări servicii va
crește.
 

Raportul PwC The Future of Work arată că
aproape jumătate dintre specialiștii în resurse umane (46%) se așteaptă ca,
până în anul 2020, cel puțin 20% din forța lor de muncă să fie formată din
angajați temporari sau prestatori de servicii. Iar aproape o treime dintre
companii (31%) afirmă că își construiesc strategia de dezvoltare a resurselor
umane pe baza creșterii popularității carierei de liber profesionist, angajând
astfel o mare varietate de oameni, în funcție de necesitățile care apar în
companie.
 

Unul dintre scenariile luate în considerare
în raportul PwC este cel ce prevede o lume în care companiile sunt puse sub
presiune de firmele antreprenoriale dinamice și inovatoare care se axează pe
tehnologia ce conectează forța de muncă online. Aceste firme au o echipă de
bază ce promovează principiile și valorile lor, folosind mai departe tehnologia
ce conectează forța de muncă pentru a atrage restul profesioniștilor pe bază de
proiect, atunci când este nevoie.
 

„Piața muncii este în schimbare.
Contractarea serviciilor este preferabilă contractelor de muncă cu normă
întreagă în multe situații, datorită flexibilității, autonomiei și controlului
pe care îl oferă. Lumea folosește din ce în ce mai mult tehnologia pieței
muncii interconectate pentru a decide unde, când și pentru cine lucrează. Și în
România vedem o creștere a interesului pentru munca interconectată. Din ce în
ce mai mulți români cu abilități IT, de design sau de scriere, traducere și
editare de text în diferite limbi străine sunt prezenți pe platformele globale
de tip freelance și ne așteptăm ca numărul lor să crească pe măsură ce tot mai
mulți profesioniști descoperă avantajele antreprenoriatului. În același timp,
credem că noua generație de companii antreprenoriale din România va fi din ce
în ce mai deschisă la ideea de a angaja liber-profesioniști pentru proiecte
punctuale, păstrându-și astfel o schemă de personal suplă și ținând costurile
sub control”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România.
 

„În următorii cinci ani, am putea ajunge la
situația în care pe piața muncii oamenii se vor prezenta mai degrabă ca membri
dintr-o anumită rețea profesională sau cunoscători ai unei competențe, și nu ca
angajați ai unei companii individuale. Această tehnologie nouă ajută companiile
să devină mai agile, să-și gestioneze eficient nevoia de competențe și să
răspundă la schimbările pieței”, a adăugat Ionuț Simion.
 

„Cu toate acestea, ascensiunea muncii
interconectate ridică o serie de întrebări cu privire la viitoarea protecție
socială aferentă locurilor de muncă -cum ar fi pensiile, ajutoarele sociale și
sănătate. Cum vor fi ele asigurate și cum vor putea angajatorii să aibă grijă
de forța de muncă aflată mereu în tranziție? De aceasta este necesară o amplă
dezbatere publică în vederea adaptării sistemului de asigurări sociale și de
sănătate”, a declarat Ionuț Simion.