- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Agricola Bacau, a treia companie care intra in disputa privind originalitatea Salamului de Sibiu, dupa Caroli si Angst

22 Jun, 18:51 • Redactia DailyBusiness
Agricola Bacau este a treia companie care intra in disputa cu privire la originalitatea procesului de productie a Salamului de Sibiu, dupa Caroli si Angst. Agricola a anuntat luni ca produce salam de Sibiu folosind un proces de fabricatie lung de 90 de zile, la fel ca si compania Caroli Foods.
Agricola Bacau, a treia companie care intra in disputa privind originalitatea Salamului de Sibiu, dupa Caroli si Angst

Agricola acuza implicit Caroli, fara a-i da numele, ca a facut un „exercitiu de imagine” atunci cand a anuntat ca salamul sau trece prin cel mai lung proces de fabricatie de pe piata.

Caroli Foods a anuntat saptamana trecuta lansarea produsului „Salam de Sibiu 1935”, sustinand ca acesta este realizat dupa o reteta originala din 1935, prin „cel mai lung proces de fabricatie de pe piata”, de 90 de zile.

Ca reactie la acest anunt, compania Angst a precizat ca detine reteta originala a acestui produs, care dateaza anterior anului 1935.

Luni, Agricola Bacau a emis la randul sau un comunicat de presa in care atrage atentia ca si fabrica sa de mezeluri produce salam de Sibiu tot in urma unui proces ce dureaza 90 de zile.

„Agricola Bacau, prin fabrica de salamuri crude-uscate Salbac Dry Salami, este unul dintre producatorii romani in al carui tezaur se pastreaza de 33 de ani nu reteta unui salam, ci insusi Salamul de Sibiu”, au precizat reprezentantii companiei.

Ei au explicat ca fac aceste precizari deoarece, ca urmare a lansarii facute saptamana trecuta de o companie de pe piata mezelurilor, „opiniei publice i se induce ideea ca doar produsul nou lansat de aceasta ar fi obtinut dupa un proces de fabricatie de 90 de zile, cel mai lung de pe piata”, sugerand implicit ca este vorba de Caroli.

„Cat priveste reconstituirea unei retete de la inceputul acestui secol, respectivul jucator (Caroli – n.r.) afirma ca intentia sa este de ‘a produce o reteta traditionala in conditiile tehnologiilor actuale’. Or, acelasi lucru il fac toti producatorii acestui sortiment, in conditiile Standardului nr.4 din 1977”, a declarat Grigore Horoi, presedintele Agricola Bacau

Unitatea de productie pusa in functiune in Bacau in anul 1976 avea o capacitate de 1.000 tone/an salamuri crude-uscate cu perioada lunga de maturare. Prima sarja a acestui produs a fost exportata in Austria.

„O mare parte a exporturilor de Salam de Sibiu din perioada premergatoare anului 1990 s-a facut de la fabrica din Bacau, catre RFG (Germania de Vest), Elvetia, Austria, Cehoslovacia, URSS, Belgia, Statele Unite, si poate a ajuns si la cei care astazi, printr-un exercitiu de imagine, l-au redescoperit”, au mai spus reprezentantii Agricola Bacau.