- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Astra Ploiesti participa cu active de 9 mil. euro la majorarea de capital a unei firme imobiliare

02 Dec, 14:58 • Redactia DailyBusiness
Rafinara Astra Romana Ploiesti aduce un aport in natura, constand in terenuri si cladiri evaluate la 34,26 mil. lei (9 mil. euro), pentru majorarea capitalului social al firmei imobiliare New Century Development SRL, potrivit datelor transmise marti Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Astra Ploiesti participa cu active de 9 mil. euro la majorarea de capital a unei firme imobiliare

Activele cu care firma petroliera participa la majorarea de capital a companiei imobiliare constau in 5 incinte cu cladiri, constructii specializate si teren in suprafata totala de 511.290,66 metri patrati + 147 metri patrati indiviza, situate in intravilanul municipiului Ploiesti.

In urma acestui aport in natura, compania ploiesteana va primi un numar de 12.544 parti sociale de la firma imobiliara, valoarea unei parti sociale fiind de 2.730 lei.

New Century Development este inregistrata in Bucuresti si are ca obiect de activitate dezvoltarea (promovarea) imobiliara. Compania a raportat o cifra de afaceri de 100.500 lei (30.000 euro) in 2007, si un profit de 1.645 lei (492 euro), potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Economiei si Finantelor.

Decizia de a participa la majorarea capitalului social al companiei imobiliare a fost luata de actionarii Astra Ploiesti in sedinta din 28 noiembrie.

Rafinaria Astra Romana, cu sediul in Ploiesti, are un capital social de 113,5 milioane lei, divizat in 1,13 miliarde actiuni, in valoare nominala de 0,1 lei.

Valoarea de piata a companiei se ridica la 11,35 milioane lei (2,98 mil. euro), conform cotatiei de 0,01 lei/actiune, stabilita in sedinta din 28 noiembrie.