- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Conflictul dintre sindicatele Hidroelectrica, Hidroserv si administratorul judiciar Remus Borza s-a tensionat

17 Mar, 10:20 • Redactia DailyBusiness
Intalnirea celor peste 150 de reprezentanti ai salariatilor de la Sucursala „Portile de Fier” a Hidroelectrica si Hidroserv „Portile de Fier” cu administratorul judiciar Remus Borza s-a desfasurat, sambata, sub semnul incertitudinii, niciuna dintre parti nereusind sa se faca inteleasa, a declarat liderul de sindicat Cristinel Popescu.
Conflictul dintre sindicatele Hidroelectrica, Hidroserv si administratorul judiciar Remus Borza s-a tensionat

Potrivit acestuia, Borza ar fi incercat sa-l impiedice sa
participe la dialogul initiat, cauza acestei atitudini „fiind interesul de a
manipula angajatii si de a-i convinge ca numai propriile lui solutii pot
redresa cele doua entitati economice aflate in procedura de insolventa”.

„Noi am prezentat domnului Borza un program de redresare economica a Hidroserv.
Nici nu a vrut sa-l ia in seama. A spus ca rostul sindicatelor nu este sa se
amestece in probleme economice. I-am replicat ca salariati nostri nu pot fi
ignorati de la nici o decizie care priveste soarta Hidroelectrica si a
Hidroserv, ale caror echipamente sunt in pericol de avariere din cauza denuntarii
contractului de prestari servicii a carui valabilitate expira in 31 decembrie
2014”, a precizat Popescu, citat de Agerpres.

Salariatii prezenti la intalnirea cu Remus Borza au decis sa continue seria de
proteste pentru a atrage atentia guvernantilor asupra „anomaliilor” care se
petrec in sistem, lucru care a fost recunoscut si de presedintele Consiliului
Judetean Mehedinti, Adrian Duicu, prezent la dialog.