- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

CSSPP a aprobat noi norme ce completeaza legislatia secundara in domeniul pensiilor

12 Sep, 12:54 • Redactia DailyBusiness
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat noi norme ce aduc completari si imbunatatiri legislatiei secundare existente in domeniul pensiilor private, in vederea protejarii drepturilor si intereselor participantilor.
CSSPP a aprobat noi norme ce completeaza legislatia secundara in domeniul pensiilor

Una dintre norme priveste calculul actuarial
al provizionului tehnic pentru fondurile de pensii administrate privat stabileste
regulile de calcul, de verificare, de constituire, de investire si de utilizare
a provizionului tehnic pentru schemele de pensii administrate privat.

Noul act normativ vine in sprijinul administratorilor de pensii private cu o
metodologie standard completa, ca punct de referinta la care acestia sa se
raporteze si care sa asigure o corecta evaluare a provizionului tehnic, in
vederea atingerii convergentei intre provizionul tehnic calculat si raportat de
catre administratori si provizionul tehnic calculat de catre CSSPP.

Actul normativ aduce detalii suplimentare asupra metodei existente de calcul a
provizionului tehnic, metoda folosita de catre CSSPP pentru verificarea
valorilor provizioanelor tehnice raportate de catre administratori si
stabilirea nivelului minim al provizionului tehnic pentru fiecare
administrator. Pe langa aceste detalii suplimentare, norma introduce
posibilitatea utilizarii, de catre administratorul de pensii private, de modele
interne si partial interne pentru calcularea provizionului tehnic.

O alta norma vizeaza calculul actuarial al provizionului tehnic pentru
fondurile din Pilonul II prezinta structura garantiilor obligatorii si a celor
suplimentare optionale si detaliaza prevederile referitoare la investirea,
utilizarea, custodia si evidenta activelor care acopera provizionul tehnic, la
metodologia de calcul actuarial a modelului standard si regulile de verificare
a provizionului tehnic si la datele utilizate in calcul, raportarea
rezultatelor si periodicitatea evaluarilor provizionului tehnic.

Totodata, Norma privind calculul actuarial al provizionului tehnic pentru
fondurile de pensii administrate privat elaborata in baza Legii nr. 411/2004
privind fondurile de pensii administrate privat, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare, va fi transmisa spre publicare in Monitorul Oficial si
va fi disponibila si pe site-ul www.csspp.ro, Rubrica: Legislatie, la data
publicarii sale.

Tot in sedinta CSSPP a aprobat si Norma pentru modificarea si completarea
Normei nr. 7/2008 privind taxele de autorizare, avizare si functionare in
sistemul pensiilor administrate privat si Norma pentru modificarea si
completarea Normei nr. 8/2008 privind taxele de autorizare, avizare si functionare
in sistemul pensiilor facultative.

”Criza financiara din ultimii ani a determinat reconsiderarea politicilor de
supraveghere a pietelor financiare si, in acest context, s-a accentuat importanta
supravegherii prudentiale a sistemului pensiilor private, ca parte a sistemului
financiar. De aceea, normele existente privind taxele de autorizare, avizare si
functionare in sistemul pensiilor private au fost modificate si completate
astfel incat sa corespunda strategiei de dezvoltare a CSSPP in vederea continuarii
dezvoltarii mecanismelor de supraveghere prudentiala a sistemului de pensii
private, in paralel cu sprijinirea consolidarii pietei pensiilor private, pe
criterii calitative, eficienta in administrare si transparenta”, potrivit unui
comunicat CSSP.

Norma pentru modificarea si completarea Normei nr. 7/2008 privind taxele de
autorizare, avizare si functionare in sistemul pensiilor administrate privat
elaborata in baza Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate
privat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si Norma pentru
modificarea si completarea Normei nr. 8/2008 privind taxele de autorizare,
avizare si functionare in sistemul pensiilor facultative elaborata in baza
Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificarile si completarile
ulterioare vor fi transmise spre publicare in Monitorul Oficial.