- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Cum scoti bani din nedumeririle unor expati?

25 Apr, 00:01 • traian.badulescu
Dean Edgar, directorul de proiect al companiei Helpers, care ajuta expatii sa se descurce in mediul de zi cu zi din Romania, a explicat intr-un interviu acordat DailyBusiness de ce depinde succesul noului business pe care il conduce, de la care asteapta incasari de 250.000 euro in acest an.
Cum scoti bani din nedumeririle unor expati?

Dean Edgar, de origine britanica, si-a inceput cariera in domeniul tehnologiei informatiei, avansand rapid de la nivelul de cursant la director IT. Mai tarziu a lucrat pentru o serie de companii internationale, astfel ca in urma cu 8 ani a ajuns in Romania. Pe langa business-ul Helpers, in care a intrat recent, Dean Edgar mai conduce si o afacere in domeniul imobiliarelor.

DailyBusiness: Cu ce se ocupa compania Helpers?
Dean Edgar: Oferim managerilor straini care vin in Romania servicii de asistenta si le rezolvam problemele, de la gasirea unei locuinte pana la plata facturilor lunare.

DB: Ce puteti spune despre istoricul companiei, de unde provine conceptul de a asista expatii?
DE: Helpers a fost creata in 2004, la Budapesta, de catre o echipa de localnici, care erau familiari cu provocarile vietii de expat. Conceptul originar, de a furniza servicii de asistenta zilnice pentru expati, a fost extins ulterior la mai multe tipuri de servicii, ca plata facturi sau administrarea locuintei. In prezent, Helpers ofera si servicii business to business, cum ar fi cercetare de piata, traduceri si business launch.

DB: Din ce tari, provin de regula, clientii?
DE: Acestia vin mai ales din tari ca Olanda, Marea Britanie si Irlanda. Prefer expati care sa cunoasca limba engleza, pentru a comunica mai usor cu ei.

DB: Ce exemple de directori care au apelat la serviciile companiei ne puteti da?
DE: De exemplu, vom oferi servicii unui manager al unui furnizor de solutii IT si design pentru Ford, care va veni la Craiova in doua saptamani.

DB: Ce alte tipuri de manageri mai sunt sau au fost clienti ai companiei?
DE: Avem multi clienti, majoritatatea manageri la companii mici. Am avut insa si clienti de la companii mari. Spre exemplu, am un manager de la PricewaterhouseCoopers, pentru care am gasit un apartament pe care sa-l inchirieze.

DB: Pe ce se bazeaza succesul unui astfel de business?
DE: Perspectivele de crestere ale acestei afaceri sunt date de numarul de directori straini care vin in Romania, dar mai ales de lipsa de cunoastere a mediului din partea lor.

DB: Cine ii ajuta pe expati, mai exact?
DE: Eu si echipa mea de specialisti romani, care nu este prea numeroasa, fiind formata din trei persoane. Lucram insa cu circa 10 studenti, in regim de part-time. Speram sa largim echipa cu inca 3-4 angajati, prin deschiderea unui nou birou la Cluj, la sfarsitul lunii mai.

DB: De ce la Cluj?
DE: Pentru ca acolo se extind multe companii straine. Exista astfel un mare potential de crestere pentru noi.