Mii de români din diaspora îşi doresc să înceapă o afacere în România cu fonduri oferite de Uniunea Europeană prin programul „Diaspora Start-Up”. Finanţarea oferită de Ro-Win este nerambursabilă şi poate ajunge până la 35.000 de euro, în funcţie de proiectul depus.
Pentru a uşura procesul de aplicare, Ro-Win –
Succes în România, unul dintre administratorii de granturi europene, a lansat
„Ghidul Antreprenorului pentru Diaspora Start-Up”, o sinteză a tuturor
cerinţelor şi etapelor prin care trebuie să treacă cei care îşi doresc să
aplice la acest tip de finanţare.
„Birocraţia este principalul obstacol pe care
îl văd românii din diaspora în deschiderea unei afaceri în România. Lipsa surselor
de finanţare ocupă locul al doilea, la mare distanţă de alţi factori. Noi le
putem rezolva ambele probleme. Pentru ca acest lucru să se întâmple, cei
interesaţi trebuie să poată aplica cu uşurinţă, indiferent de programul pe care
îl aleg. Acesta este motivul pentru care am creat Ghidul” a declarat Mihai
Zânt, Managing Partner Reviro.
În primele luni ale anului echipa Ro-Win a
avut o serie de întâlniri cu români din Franţa, Belgia, Germania, Suedia,
Danemarca sau Marea Britanie. Cei mai mulţi au cerut o astfel de sinteză
deoarece documentaţia este amplă, iar condiţiile de eligibilitate par
complicate la prima vedere.
„Ne-am întâlnit cu români care locuiesc în
multe oraşe europene, de la Paris sau Londra până la Nantes sau Manchester.
Toţi vor să construiască un business în România, însă îşi doresc să fie
sprijiniţi. Ghidul este una dintre modalităţile noastre de a-i sprijini,
alături de cursul de antreprenoriat şi o serie de webinarii, resurse pe care le
oferim gratuit.” a adăugat Mihai Zânt.
Ghidul Antreprenorului aduce clarificări
privind procesul de aplicare, astfel încât cei interesaţi vor putea parcurge cu
uşurinţă documentaţia, sistemul de punctaj al proiectelor înscrise, care sunt
cheltuielile şi domeniile de activitate eligibile, precum şi alte informaţii de
care are nevoie un român de peste hotare care vrea să deschidă o afacere în
România.
Ghidul Antreprenorului pentru Diaspora
Start-Up poate fi descărcat gratuit de pe https://www.ro-win.ro/ghid/
COMPANII
Diaspora Start-Up: romanii plecati din tara primesc 35.000 de euro sa deschida afaceri in Romania
30 mai 2018, ora 16:18
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: [email protected]
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din COMPANII
14 aprilie 2022, ora 13:36 in Companii |
69 vizualizari |
0 comentarii
14 aprilie 2022, ora 13:49 in |
76 vizualizari |
0 comentarii
14 aprilie 2022, ora 13:40 in |
98 vizualizari |
0 comentarii
12 aprilie 2022, ora 15:51 in |
71 vizualizari |
0 comentarii
Articole similare
- Vilă de 1500 mp în Snagov, la vânzare pentru 4,2 milioane de euro
- 40% dintre experții în HR estimează măriri salariale cu 5-10% în 2022 - studiu
- Cum va schimba inflatia calitatea vietii zilnice in Romania?
- Israelul relaxează măsurile de intrare în țară
- 2021, cel mai bun an al pietei de recrutare online - OLX
Ultima ora
- Arctic deschide in Romania un hub regional de piese de schimb care va deservi 23 de tari (joi, 12:29)
- Agroserv Mariuta: Afaceri de 68,4 milioane de lei in 2021, in crestere cu 40% (marti, 13:56)
- Razboiul din Ucraina si sanctiunile economice impuse Rusiei: temeri pentru o noua criza alimentara (joi, 11:45)
- Pregatirea casei pentru un atac nuclear pe timp de razboi (luni, 17:19)
- Cum vad succesul antreprenorii romani: 47% considera ca resursa umana este cea mai importanta (miercuri, 14:55)
- Coca-Cola HBC România își extinde portofoliul de cafea cu un nou brand, Caffè Vergnano (miercuri, 14:46)
- Agroland Agribusiness vizeaza vanzari de aproximativ 48 milioane de lei in 2022 (luni, 15:00)
- Coca Cola HBC Romania: Mihaela Hoffman devine Coffee & Premium Spirits Business Director (luni, 14:54)
- 2022, anul start-up-urilor in Romania (joi, 21:21)
- Turcii de la Karsan si-au prezentat autobuzul electric la Bucuresti. Modelul de 18 m va circula in Brasov si Timisoara (luni, 12:27)