- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Fond de investitii cu apetit de shopping: “Romania va fi una dintre cele mai atractive piete emergente in urmatorii 4 ani”

02 Sep, 08:02 • cristina.mihai
Spaniolii de la GED au facut in acest an achizitii pe banda rulanta in Romania. Au cumparat, in doar cateva luni, o agentie de turism, un activ imobiliar de la Heineken si 30% din lantul Continental Hotels, o companie care are active imobilizate evaluate la 110 mil. euro. Oficialii fondului de investitii au vorbit pentru DailyBusiness.ro despre atractivitatea Romaniei in criza si "cum fac banii pui" in perioade dificile.
Fond de investitii cu apetit de shopping: “Romania va fi una dintre cele mai atractive piete emergente in urmatorii 4 ani”

“Se pare ca actuala criza din Europa va dura inca 2-3 ani. Romania va fi una
dintre cele mai atractive piete emergente pentru investitii in urmatorii patru
ani, datorita si faptului ca economia va creste intr-un scenariu cu un nivel scazut
al datoriei  (datoria publica si privata a Romaniei se va situa in curand in
intervalul de 80% din PIB-ul tarii fata de raportul de peste 200% inregistrat
in Spania, Portugalia, Italia)”,  a declarat Enrique Centelles Satrustegui,
partener GED
.
 

Nu este o surpriza ca perioadele
dificile din punct de vedere economic sunt bune pentru achizitii, pentru ca
poti cumpara mult mai ieftin, insa, cat poti sa castigi din “shopping-ul” de criza?
 
Oficialul GED da ca exemplu
primul lor fond de investitii din Romania, din anii ’90.
 

“Din punct de vedere istoric,
cele mai bune randamente ale fondurilor de private equity au fost realizate in
perioadele de criza, acest lucru s-a intamplat, de exemplu, cu primul nostru
fond din Romania unde ne-am confruntat cu razboiul ex-Iugoslav, care a redus cu
20% PIB-ul tarii, dar am continuat sa investim, iar in cele din urma am reusit multiplicarea banilor de
2,5 ori pentru fondul respectiv
”, a explicat Enrique Centelles Satrustegui.
 

Cat de ieftin se cumpara acum in
Romania? Partenerul GED spune ca nu are date pentru Romania, insa precizeaza ca
“Multiplii tranzactiei au scazut in toata Europa din cauza lipsei de
lichiditati de pe piata. Nu avem date pentru Romania, in special, pentru ca au
existat putine tranzactii pe piata locala in perioada 2009-2011”, a declarat
el.
 

Ce a cumparat GED in acest an?
 
In aprilie, fondul de investitii GED, care detine grupul
Happy Tour, [url= https://www.dailybusiness.ro/stiri-turism/prestige-tours-e-happy-din-culisele-celei-mai-recente-tranzactii-din-turismul-romanesc-65548/
]a achizitionat pachetul majoritar al tour-operatorului Prestige Tours[/url].
 
Aceasta a fost cea de-a 4-a achizitie a GED in industria
turismului romanesc din 2007, cand a cumparat Happy Tour.

Tranzactia a fost realizata prin intermediul Happy Tour, la fel ca si in cazul
celorlalte doua achizitii, Paravion si Travel House.

Tot in acest an, GED a preluat printr-un fond de investitii imobiliare din
portofoliu o companie a Heineken Romania. [url= https://www.dailybusiness.ro/stiri-real-estate/heineken-a-vandut-proprietati-de-3-6-mil-euro-din-bucuresti-64598/
]Tranzactia include proprietati evaluate in acest an la 3,6 mil. euro[/url].

Cea mai noua tranzactie este [url= https://www.dailybusiness.ro/stiri-turism/cea-mai-mare-achizitie-din-europa-de-est-a-grupului-ged-30-din-continental-hotels-67512/
]preluarea a 30% din Continental Hotels[/url].

Fondul de investitii GED detine in Romania participatii la Happy Tour,
Paravion, Travel House, Diamedix, Bioservice, Total Energy Business, Rosegur,
Fonomat, Inforpress si RED Capital Management.