Gazprom vs. UE, sau razboiul vorbelor in energie

Volumul de gaz al Gazprom este suficient pentru a acoperi consumul Uniunii pentru un intreg an, iar Rusia nu a pierdut ocazia de a asigura Europa de bunele sale intentii. Gazprom detine un sfert din rezervele globale de gaz, volum ce poate fi suplimentat daca situatia o cere. Mai mult, grupul energetic rus a anuntat ca isi poate dubla stocurile pana in 2020, gratie explorarilor in regiuni noi. Insa cat din aceste declaratii sunt sustinute de intentii reale, si cat reprezinta diplomatie?

Miscarea Gazprom este un raspuns la criticile aduse de Uniunea Europeana, prin vocile Comisiei, Agentiei Internationale a Energiei, Consiliului European, dar si ale diversilor politicieni, care critica Rusia pentru investitiile insuficiente in comparatie cu necesitatile in crestere ale UE.

Cu toate acestea, Uniunea Europeana ramane nemultumita de dependenta energetica, estimarile aratand ca aceasta situatie se va agrava in deceniile urmatoare. In acest moment, UE importa aproximativ o treime din petrolul si gazele necesare consumului intern, iar o analiza a Comisiei Europene arata ca, in urmatorii 15 ani, Europa va ajunge sa importe doua treimi din necesarul sau de energie.

Pe de alta parte, Europa are putine optiuni in acest domeniu, avand in vedere faptul ca statele membre ale UE (exceptand Romania si Bulgaria) detin doar 0,6% din rezervele mondiale de petrol si circa doi la suta din cele de gaz. Prin urmare, UE nu poate deveni independenta din punct de vedere energetic in sensul detinerii resurselor necesare, insa isi poate multiplica sursele, reducand dependenta de un singur furnizor major, asa cum este in prezent.

In afara de Rusia, Europa primeste energie sub forma de petrol si gaze din Norvegia, Africa si Orientul Mijlociu, petrolul reprezentand circa 40 de procente din consumul energetic la nivelul Uniunii, iar gazele acoperind aproximativ 25 de procente. Restul energiei consumate este produsa din hidrocarburi, energie atomica si alte resurse (hidro, eoliana, biomasa, geotermala).

Rusia vs. UE: negocieri de suprafata

Uniunea Europeana si Rusia s-au asezat de multe ori la masa negocierilor pentru a gasi solutii si optiuni in domeniul energetic. Noi conducte, noi coridoare de transport, investitii comune si promisiuni de consultari.

Uniunea i-a promis Rusiei aderarea la Organizatia Mondiala a Comertului, investitii europene in Rusia, facilitarea accesului produselor rusesti pe piata europeana, dar si pe cea mondiala. In schimb, Rusia ar trebui sa isi deschida piata energetica, atat pentru colaborari cu UE, cat si pentru investitori straini independenti.

Discutiile au ramas insa la aceast stadiu, dupa cum s-a observat in ianuarie anul trecut, cand Rusia a sistat aprovizionarea Ucrainei pe fondul unor neintelegeri pe marginea preturilor de tranzit. Conducta de gaze inchisa era o resursa semnificativa pentru europeni, actiunea rusilor avand ca rezultat scaderea presiunii la gaze in aproape toata Europa. Un an mai tarziu, situatia a ramas aproximativ la fel. Acum doua luni, Rusia a blocat o conducta de petrol ce trecea prin Belarus, din nou cauzata de neintelegeri pe marginea preturilor de tranzit si a suspiciunilor de furt. Si, din nou, Uniunea Europeana si-a descoperit vulnerabilitatea in fata Rusiei.

UE in cursa pentru independenta energetica

Uniunea Europeana incearca cateva mutari pentru a-si reduce dependenta atat de Rusia, cat si de Orientul Mijlociu, precum si riscurile de instabilitate provocate de politicile tarilor OPEC.

Fie ca este vorba de proiecte concretizate, precum conducta Baku – Tbilisi – Ceyhan, care leaga Azebaijan de Turcia si Marea Mediterana, sau de proiecte de viitor (Burgas – Alexandroupolis, Burgas – Vlora, Constanta – Trieste etc), Uniunea Europeana si Rusia arata ca nu sunt dispuse in realitate sa cedeze prea mult pe piata energetica.

Pe langa oleoducte, UE face eforturi si in ceea ce priveste aprovizionare cu gaze naturale, un exemplu in acest caz fiind gazoductul Nabucco, in care este implicata si Romania si care ar putea rezolva o parte dintre problemele Uniunii Europene, conducta avand o capacitate de circa 25 de miliarde de metri cubi pe an. O alta optiune este si construirea unei conducte pe sub Mediterana, care ar furniza gaze naturale din Algeria.

Gazoductul Nabucco este sprijinit si de Statele Unite ale Americii, care incearca sa isi intareasca pozitia pe piata energetica europeana, cel putin la nivel declarativ. In plus, SUA sustin crearea unor rute secundare pentru transportul energiei catre Europa de vest, majoritatea vizand resursele naturale ale Azerbaijan-ului.

Toate eforturile UE si SUA in aceasta directie par insa a fi sortite esecului. Gazoductul Nabucco, cel mai important proiect european in domeniul aprovizionarii cu gaze naturale, a fost sabotat de Ungaria. In ciuda apartenentei la Uniunea Europeana, guvernul ungar a decis sa amane proiectele europene in favoarea celor rusesti. Astfel, guvernul socialist de la Budapesta a ales sa sprijine Rusia si Gazprom-ul, contribuind la extinderea gazoductului Blue Stream, extindere care ar urma aproape acelasi traseu ca Nabucco si s-ar inscrie in aproximativ aceeasi parametri financiari.

In final, lasand deoparte proiectele si planurile, discutiile si mesele rotunde, realitatea ramane ca Rusia este pregatita sa utilizeze cat mai mult arma energetica, fara a parea deranjata de efectele negative asupra populatiei sau industriei europene.

Fara control asupra continentului, departe de puterea Rusiei sovietice, Putin a descoperit in ultimii ani ca pozitia Rusiei ca furnizor principal de energie este una pe care nu ti-o confera nici macar centralele nucleare si profita la maxim de aceasta sansa. Iar implicarea SUA in aceasta problema, militand in favoarea Europei, poate duce cu gandul la un nou razboi „rece”, dar unul al resurselor naturale, nu al inarmarii.

Libera concurenta poate face piata sa functioneze

Libera concurenta a functionat in Uniunea Europeana si a sprijinit dezvoltarea tuturor sectoarelor economiei, nu numai a energiei. Insa tarile UE nu au resurse energetice suficiente pentru a-si sustine consumul. Iar recunoasterea acestui fapt vine din abordarea de catre UE a doua probleme importante: multiplicarea surselor de energie si a coridoarelor de transport, pe de o parte, si dezvoltarea surselor de energie regenerabila si cresterea eficientei energetice, pe de alta parte.

Previziunile sunt insa sumbre: pana in anul 2030, UE va depinde in proportie de 90% de importurile de petrol si 80% de importurile de gaz. In acelasi timp, resursele Rusiei, cel mai mare jucator pe aceasta piata, sunt limitate fizic.

Printre optiunile viabile se numara energia regenerabila, exploatarea centralelor eoliene, solare, nucleare, dezvoltarea tehnologiilor de extragere a energiei din biomasa sau din sisteme geotermale. In acest sens, UE si-a propus trei obiective ambitioase: 20% din totalul amestecului sau energetic sa fie reprezentat de sursele energetice regenerabile pana in 2020, cresterea cu cel putin 50% a cheltuielilor anuale privind cercetarea in sectorul energetic, pentru urmatorii sapte ani si reducerea cu 13 procente a consumului de energie pana in anul 2020.

„Dacã astazi luam deciziile corespunzatoare, Europa poate fi liderul mondial al unei noi revolutii industriale: dezvoltarea unei economii cu nivel scazut de carbon”, spune Andris Piebalgs, comisar european pentru politica energetica. „Ambitia noastra de a crea o piata interna functionala, de a promova un amestec energetic curat si eficient, precum si de a face alegerile cuvenite in domeniul cercetarii si dezvoltarii va determina daca vom fi lideri in cadrul acestui nou scenariu sau daca ii vom urma pe altii”. Oare Putin ce are de spus?