Retailul modern reprezintă un pilon principal de creștere a consumului, atingând o cotă de piață record, de 60%, în primul trimestru al anului 2016.
“Dacă până în 2008, retailul modern creștea cu aproximativ 2-3 puncte procentuale anual în detrimentul celui tradițional, în primele trei luni ale anului creșterea este semnificativă, de 4 puncte față de aceeași perioadă a anului trecut”, afirmă Raluca Răschip, Consumer Goods & Retail Director GfK România.
Ce se întâmplă cu consumul?
“Consumatorul român s-a mai relaxat, odată cu slăbirea presiunii economice. Primul trimestru din 2016 a însemnat un nou început pentru jucătorii din FMCG, odată cu creșterea puterii de cumpărare a românilor datorată reducerii TVA la produse alimentare si băuturi non-alcoolice și a creșterilor salariale. Beneficiul este că acești bani în plus în buzunarul consumatorilor se întorc acum în consum, iar 2016 dă semne bune de continuare a creșterii”, concluzionează Raluca Răschip.
Hipermarketurile înregistrează cea mai mare rată de creștere dintre toate canalele. Acestea câștigă mai bine de un punct procentual, până la 29% cotă de piață datorită creșterii valorii coșului de cumpărături. În afară de coșuri mai mari de cumpărături pentru fiecare vizită, supermarket-urile sunt vizitate de mai multe gospodării și ajung la 17% cotă de piață.
Discounterii arată o traiectorie diferită de creștere, reușind să crească și frecvența de cumpărare.
Comportamentul de cumpărare al românilor se schimbă
Cele mai recente analize din studiile de monitorizare a consumului casnic ne arată că românii optează pentru coșuri mai mari de cumpărături, mai ales în comerțul modern
Aceste prime trei luni ale anului urmează tendințele de consum remarcate după prima reducere de TVA din iunie 2015.
Valoarea bunurilor de larg consum este cu 0,4% mai mare, în contextul unei deflații alimentare de 6%, ceea ce se traduce într-o creștere de 3,5% în volum pentru cumpărăturile pentru acasă. Românii continuă să facă uptrading, adică să achiziționeze mărci și categorii de produse mai scumpe.
Categorii tinere, precum peștele și fructele de mare, specialitățile de brânză sau cidrul sunt cele mai dinamice, oferind oportunități brandurilor și retailerilor să inoveze și să creeze experiențe unice pentru consumatori.
Creșterile din aceste categorii precum și din altele cum ar fi lactatele, snacks-urile sărate, apa, băuturile răcoritoare și cele spirtoase sau vinul și cele de îngrijire personală vorbesc foarte clar despre nevoile consumatorilor de diversificare și de încercare a unor produse nou intrate în consum.
Rezultatele provin din studiul GfK Consumer Panel Services care monitorizează consumul casnic pentru toate categoriile de bunuri de larg consum, în 3000 de gospodării. Datele sunt valabile pentru primul trimestru al anului 2016.
COMPANII
GfK: Retailul modern schimba prefixul - atinge 60% cota de piata
19 mai 2016, ora 17:32
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: [email protected]
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din COMPANII
26 iulie 2022, ora 10:45 in Companii |
76 vizualizari |
0 comentarii
10 august 2022, ora 10:40 in |
29 vizualizari |
0 comentarii
09 august 2022, ora 11:45 in |
45 vizualizari |
0 comentarii
18 iulie 2022, ora 10:51 in |
80 vizualizari |
0 comentarii
Articole similare
- Peste 80% dintre romani, deranjati de stereotipurile din reclamele online - studiu
- 40% dintre experții în HR estimează măriri salariale cu 5-10% în 2022 - studiu
- Pandemia a propulsat firmele romanesti spre digitalizare - studiu
- Black Friday 2021: Românii vor să cumpere în special electrocasnice mici, haine și televizoare - studiu
- iPhone 2021: Un român trebuie să muncească 34 de zile pentru a și-l permite, față de 4 zile - un elvețian
Ultima ora
- EY: 56% dintre companiile straine intentioneaza sa infiinteze sau sa isi extinda operatiunile din Romania (joi, 13:57)
- Cum poti divorta si partaja bunurile comune pe cale amiabila in Romania? (marti, 14:06)
- Mircea Varga este noul presedinte al Consiliului de Administratie al TEILOR Holding (joi, 10:39)
- Perturbarile lanturilor de aprovizionare ar putea costa economiile europene pana la 920 de miliarde de euro - Accenture (luni, 11:44)
- EY: 10 moduri prin care companiile isi pot reduce costurile cu energia si gazele naturale (joi, 13:49)
- Ionut Tanasoaica este noul CEO Electromontaj (joi, 13:40)
- Arctic dublează capacitatea de producție la fabrica din Ulmi, Dâmboviția (joi, 13:36)
- Xella vinde divizia de prefabricate din beton Macon (marti, 15:51)
- Arctic deschide in Romania un hub regional de piese de schimb care va deservi 23 de tari (joi, 12:29)
- Agroserv Mariuta: Afaceri de 68,4 milioane de lei in 2021, in crestere cu 40% (marti, 13:56)
- Somaco Grup Prefabricate are un nou diector general: Gabriel Ristoiu
- Popeyes Romania deschide cel de-al treilea restaurant in Bucuresti, in AFI Cotroceni