- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Herbalife: Vanzari record, de 2,7 mld. dolari in 2010

24 Feb, 16:10 • Redactia DailyBusiness
Herbalife Ltd, unul dintre cei mai importanti distribuitori de produse nutritive din lume, a inregitrat vanzari nete record pentru anul 2010, care se ridica la 2,7 miliarde de dolari, ceea ce inseamna o crestere de 18% fata de anul 2009, a anuntat joi compania.
Herbalife: Vanzari record, de  2,7 mld. dolari in 2010

Totodata, compania a raportat la finalul anului 2010 un cash flow operational de 380,4 milioane dolari si investitii in cheltuieli de capital de 68,1 milioane dolari.

La 31 decembrie 2010, profitul net pe intreg anul 2010 se ridica la 297 milioane dolari.

Compania a incheiat cel de-al patrulea trimestru al anului 2010 cu vanzari nete de 81 milioane dolari, cu 16,1% mai mult decat in aceeasi perioada a anului 2009

„Acesta este al doilea trimestru consecutiv cand Herbalife Ltd. inregistreaza cresteri ale volumului de vanzari in toate regiunile unde este prezenta”, a declarat Michael O. Johnson, presedinte si CEO al Herbalife Ltd.

Avand in vedere trendul din ultima perioada, prognozele companiei arata pentru primul trimestru al anului 2011 o crestere a vanzarilor nete cu 18 – 20% fata de aceeasi perioada a anului 2010.

Cheltuielile de capital in primul trimestru din 2011 sunt asteptate sa se situeze la nivelul a 18 – 23 milioane dolari. In ceea ce priveste previziunile pentru intregul an fiscal 2011, acestea au fost revizuite la o crestere a vanzarilor nete cu 13 – 15% fata de anul anterior.

Estimarile pentru cheltuielile de capital in 2011 au fost ridicate la 80 – 90 milioane dolari.

Herbalife este unul dintre cei mai importanti producatori si distribuitori de produse nutritive din lume si are peste 30 de ani de existenta pe piata internationala.

Produsele companiei sunt distribuite in 75 de tari, printre care se afla si Romania, prin intermediul a 2 milioane distribuitori independenti.