COMPANII

In ce situatii ne schimbam cartea de identitate

06 februarie 2019, ora 18:39 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
buletin.jpg
Potrivit Direcției Generale de Evidență a Persoanelor Sector 4, legislația stabilește o serie de situații în care cetățenii au obligația să solicite emiterea unei noi cărți de identitate.

Iată care sunt acele situaţii:
  • la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimbat;
  • dacă s-au modificat numele sau prenumele titularului, prenumele părinţilor, data ori locul naşterii (exemple: schimbarea numelui/prenumelui pe cale administrativă; adopţie; constatarea unor greşeli de scriere la întocmirea actului de stare civilă; înregistrarea unei persoane în poziţia de "copil găsit" şi identificarea ulterioară a actului de naştere întocmit iniţial, între acestea existând neconcordanţă la data naşterii; înregistrarea tardivă a naşterii unei persoane, cu înscrierea numai a anului de naştere, s.a.);
  • în cazul schimbării domiciliului, a denumirii sau a rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor;
  • în cazul deteriorării actului de identitate;
  • în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;
  • în cazul în care fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;
  • în cazul schimbării sexului;
  • în cazul anulării actului de identitate;
  • în cazul atribuirii unui nou Cod Numeric Personal (CNP);
  • pentru preschimbarea buletinelor de identitate.
Procedura de schimbare a cărţii de identitate:

Reprezentanții Direcției Generală de Evidență a Persoanelor Sector 4 explică și procedura care trebuie urmată în cazul în care dorim să ne schimbăm buletinul:

"În acest context atragem atenţia că, în cazul expirării termenului de valabilitate a actului de identitate, cetăţenii se pot prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reşedinţa, cu cel mult 180 de zile înainte, dar nu mai puţin de 15 zile, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate. Există posibilitatea păstrării de către titular a vechiului act de identitate aflat în termen de valabilitate, până la emiterea noii cărţi de identitate. În celelalte situaţii enumerate mai sus sau la împlinirea vârstei de 14 ani cetăţenii sunt obligaţi să solicite eliberarea unui act de identitate, în termen de 15 zile de la producerea evenimentului. Precizam faptul că nerespectarea acestor prevederi atrage răspunderea contravenţională, care se sancţionează cu amendă cuprinsă între 40 lei şi 80 lei. În acest context, le reamintim cetăţenilor să verifice termenul de valabilitate al actului de identitate, în vederea evitării situaţiilor neplăcute în care pot deveni contravenienţi la prevederile legii".



Cartea de identitate, eliberată în 30 de zile

Conform prevederilor legale, termenul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este până la 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către şeful serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor. Reducerea termenului efectiv cu excepţia situaţiilor in care sunt necesare verificări suplimentare, se poate face pentru situaţii/motive justificate prin înscrierea în audienta.

Termenele de valabilitate ale cărții de identitate sunt:
  • Pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani, termenul de valabilitate a cărtii de identitate este de 4 ani;
  • Pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 – 25 ani, termenul de valabilitate a cărții de identitate este de 7 ani;
  • După împlinirea vârstei de 25 de ani, termenul de valabilitate a cărții de identitate este de 10 ani;
  • După împlinirea vârstei de 55 de ani, cartea de identitate se eliberează cu termen de valabilitate permanent.
Taxele pentru eliberea actelor de identitate sunt:

- pentru cartea de identitate: 7 lei ;
- pentru cartea de identitate provizorie: 1 leu ;

Taxele se achita la ghiseele DGITL Sector 4 sau la Oficiile Postale sector 4. Pentru informatii suplimentare cetatenii pot accesa site-ul DGEP S4 www.deps4.ro.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Marti, 19 Noiembrie 2019, 05:27
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter