- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Kaufland Romania investeste 1,5 milioane euro in energie verde

29 Jun, 16:21 • Redactia DailyBusiness
Kaufland România anunță o investiție majoră în energie regenerabilă și începe dotarea magazinelor și depozitelor din mai multe orașe din țară cu panouri fotovoltaice.
Kaufland Romania investeste 1,5 milioane euro in energie verde


În primă etapă, compania va investi peste 1,5 milioane euro în dotarea primelor trei magazine și a unuia dintre cele două centre logistice cu peste 3700 de panouri fotovoltaice, ce vor genera energie verde și vor contribui la reducerea impactului asupra mediului, eliminând anual peste 1000 de tone de emisii de dioxid de carbon.

Primele panouri fotovoltaice ce vor ocupa o suprafață totală de aproximativ 12.800 de metri pătrați vor fi amplasate atât la sol, cât și pe acoperișuri, pe trei magazine și un centru logistic. Capacitatea instalată poate produce aproximativ 2000 MWh/an.Până la finalul anului 2021, compania își propune să instaleze sisteme fotovoltaice pe alte 3 magazine din țară, demers ce va continua și în următorii ani.În această primă etapă, Kaufland România a dezvoltat:

  • un parc fotovoltaic la centrul său logistic din Turda. Parcul cuprinde peste 2000 de panouri solare fotovoltaice, montate la sol pe o suprafață de peste 9400 de metri pătrați și este implementat în premieră la nivel de Kaufland. Acesta va suplini aproximativ 21% din consumul anual al depozitului.

Sistemul fotovoltaic instalat la Turda asigură o producție anuală de energie electrică de 1.277 MWh, contribuind la reducerea cu 594,9 de tone pe an a emisiilor de dioxid de carbon. Proiectul aduce retailerului Kaufland economii anuale cu energia electrică estimate la circa 112.000 de euro.

  • Primele hipermarketuri pe acoperișurile cărora s-au instalat deja sisteme fotovoltaice sunt Kaufland București Militari și Kaufland Focșani (Mărășești), unde peste 1000 de panouri fotovoltaice au fost montate și produc împreună, anual, 639,8 MWh. În total, acestea vor contribui la reducerea cu peste 300 de tone a emisiilor de dioxid de carbon.
  • Și magazinul Kaufland Cluj între Lacuri va beneficia de 489 de panouri fotovoltace, ce asigură o producție anuală de energie electrică de 270 MWh și va reduce cu 126.657 kg pe an emisiile de dioxid de carbon.

Toată energia verde produsă va fi folosită de Kaufland România. Energia ce provine din surse regenerabile este o alternativă sustenabilă și ajută la menținerea unui mediu mai curat.

Odată cu demararea investiției, acest procent va fi îmbunătățit an de an, având în vedere că se urmărește dezvoltarea a minim 9 instalații de panouri fotovoltaice în alte spații ce aparțin Kaufland România, anual, până în 2025.

Facem încă un pas spre un viitor mai sustenabil și extindem acțiunile pentru protejarea mediului înconjurător prin investiții majore în energie regenerabilă. Folosirea energiei solare reduce emisiile de gaze cu efect de seră și contribuie la diminuarea poluării, aducând totodată și o mai mare eficiență economică. În România, avem în medie 200 de zile însorite pe an, ceea ce înseamnă că energia verde poate fi folosită cu succes în fiecare regiune din țară. Obiectivul nostru va fi acela de a investi și în viitor în astfel de soluții sustenabile alături de partenerii noștri,” declară Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România. 

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 143 de magazine în România.