- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Ministerul Finantelor a devenit principalul actionar al Rafo Onesti

29 Nov, 00:01 • Redactia DailyBusiness
Statul a devenit cel mai important actionar al rafinariei Rafo Onesti, dupa ce actionarii companiei au aprobat majorarea capitalului social la 2,3 mld. lei (660 mil. lei), prin conversia in actiuni a unor datorii de aproape 1,9 mld. lei (546 mil. euro).
Ministerul Finantelor a devenit principalul actionar al Rafo Onesti

In urma acestei majorari de capital, Ministerul Finantelor Publice este principalul actionar al Rafo, cu 34,6% din actiuni, urmat de Calder-A, cu 31,1% din actiuni. Compania Balkan Petroleum, care detinea anterior pachetul majoritar de 98% din actiuni, si-a redus participatia la 18,1%.

Alti actionari semnificativi ai Rafo sunt Raglam Overseas, cu 6,5% din actiuni, Directia Regionala Vamala Iasi, cu 5,17%, si Tender SA, cu 1,6%. AVAS mai detine o participatie de 0,78% in cadrul companiei.

Actionarii Rafo au mai aprobat schimbarea administratorului special al companiei. Noul administrator este firma olandeza de consultanta IVG Investment&Management, care a facilitat tranzactia prin care Calder-A a preluat anul trecut pachetul majoritar de actiuni al Rafo.

In iulie 2005, Calder-A a incheiat cu Balkan Petroleum un contract pentru preluarea a 98% din actiunile Rafo, depunand in mai 2006 la AVAS documentele pentru aprobarea novatiei. AVAS nu a emis inca o hotarare in acest sens.

In primele noua luni ale anului, Rafo a inregistrat pierderi de 196,6 mil. lei (55,4 mil. euro), in crestere cu 19% fata de pierderile din perioada similara a anului trecut. Cifra de afaceri a companiei a scazut cu 43% pana la 697 mil. lei (197 mil. euro).