- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Portul Constanta la primaria lui Mazare, prin referendum. Ce spun sindicalistii implicati

20 May, 14:22 • Redactia DailyBusiness
Primarul Municipiului Constanta, Radu Mazare, a declarat luni ca nu exclude organizarea unui referendum local pe tema transferului unui pachet suplimentar de actiuni ale C.N. “Administratia Porturilor Maritime” S.A. Constanta, la administratia publica locala. Cum a reactionat Federatia Nationala a Sindicatelor Portuare (FNSP)?
Portul Constanta la primaria lui Mazare, prin referendum. Ce spun sindicalistii implicati


Iata mai jos
comunicatul FNSP:

“Ne aratam inca o data surprinderea
cu privire la modalitatea in care, domnul Radu Mazare, abuzand de
calitatea sa de persoana publica, intelege sa dezinformeze opinia
publica locala si nationala.

Atragem atentia ca reglementarea legala
a initierii si derularii unui referendum local este asigurata prin
Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului,
cu toate modificarile si completarile ulterioare, act normativ care,
din fericire, se aplica pe intreg teritoriul statului roman, inclusiv
in Municipiul Constanta.

Potrivit acestui act normativ,
referendumul local reprezinta una dintre modalitatile in care
cetatenii unei unitati administrativ-teritoriale, in cazul nostru,
cetatenii orasului Constanta, pot fi consultati, dar numai in
probleme de interes local.

Ori, prin discursul demagogic al
domnului primar Mazare, se lanseaza ideea organizarii unui referendum
local cu privire la Portul Constanta, care, asa cum am aratat mai
sus, reprezinta un obiectiv strategic de interes national si prin
urmare poate face cel mult obiectul unui referendum la nivel
national.

Nu in ultimul rand, ii atragem atentia
domnului Mazare ca orice demers in acest sens trebuie sa fie realizat
cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 3/2000, respectiv inaintarea
unei propuneri justificate catre Consiliul Local, supunerea
proiectului de hotarare dezbaterii publice, care de asemenea, trebuie
sa respecte dispozitiile legale in ceea ce priveste consultarea
cetatenilor si, in mod obligatoriu, sa se circumscrie doar sferei
interesului local.

Atentionam pe aceasta cale ca, prin
demersul initiat, primarul Mazare urmeaza sa efectueze inca o
cheltuiala nejustificata din bugetul local, pentru un nou demers
nelegal si fara finalitate juridica, ca si cel privind strangerea de
semnaturi in locurile destinate distribuirii ajutoarelor sociale.

Suntem convinsi ca domnul Primar sau
aparatul propriu de specialitate, aflat in directa sa coordonare
cunoaste foarte bine legile statului roman, legi pe care, din
perspectiva functei de demnitate publica pe care o ocupa, are
obligatia sa le respecte si, indeosebi, sa vegheze asupra respectarii
lor.

‘Drept urmare, ne intrebam cum s-ar
justifica gravele derapaje de la normele statului de drept, atunci
cand primarul Radu Mazare afirma ca ia in calcul organizarea unui
referendum local pe probleme ce privesc, in mod exclusiv, un interes
national, respectiv un obiectiv de interes strategic national cum
este Portul Constanta?’, comenteaza Mircea Burlacu, presedintele
FNSP”.

Federatia Nationala
a Sindicatelor Portuare (FNSP) reuneste 26 de sindicate ale
lucratorilor din porturile comerciale romanesti si din serviciile
conexe acestora, fiind singura organizatie ce detine statut de
reprezentativitate intr-un sector cuprinzand 40.000 de salariati.

Alaturi de FNSP, operatorii portuari din Portul Constanta si un grup de parlamentari constanteni se opun listarii pe piata de capital a actiunilor administratiei portuare si transferului cu titlu gratuit al actiunilor administratiei portuare. Cel mai invocat motiv este faptul ca Portul Constanta este obiectiv strategic national si nu poate iesi de sub autoritatea statului. 

„Trebuie sa avem grija de mentinerea coeziunii natiunii si de neacceptarea influentei grupurilor de ciocoi asupra deciziei politice ca, spre exemplu, sa-i dai Portul Constanta lui Mazare. Asta-i un element de dispret pentru interesul national. Nu am niciun dubiu. Un port care face investitii de 500 de milioane in ultimul an sa-l ia Mazarica (Radu Mazare – n.r.), clovnul national, sa faca ce vrea acolo. Nu se poate, e ca si cand ai da Otopeniul la orasul Otopeni pentru exploatare”, a declarat recent Traian Basescu.  

Primarul Constantei, Radu Mazare, declara, marti, ca foarte multi operatori din Portul Constanta doresc transferul de actiuni de la Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime catre Primarie, iar cei care se opun vor ca monopolul sa fie pastrat si „sa plateasca aproape nimic la stat”.

Presedintele Traian Basescu a mai declarat si in luna aprilie ca portul Constanta este un obiectiv de importanta strategica, care trebuie sa ramana in controlul administratiei centrale, mentionand ca s-a gresit prin acordarea a 30% din actiuni Primariei, deoarece Radu Mazare nu ar vrea „decat sa mulga”.

O parte dintre operatorii si agentii din portul Constanta, reuniti in cadrul organizatiei patronale „Operatorul Portuar”, au decis sa infiinteze o companie de investitii prin care sa cumpere actiuni la Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime.