- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Prima recolta de catina ecologica din Romania

25 Aug, 12:26 • Redactia DailyBusiness
Cooperativa Agricolă Bio Cătina, o asociere de 5 fermieri tineri care deține cea mai mare suprafață cultivată cu cătină ecologică certificată din România (80 hectare), a obținut în această lună prima recoltă de aproximativ 50 tone. Investiția totală în cultura de cătină, la nivelul tuturor membrilor fondatori, depășește suma de 800.000 euro, fermierii sperând să-și amortizeze investiția după cea de-a treia recoltă, în 2020.
Prima recolta de catina ecologica din Romania

Aproape în totalitate producția va fi exportată, prețul pe piața europeană fiind de aproximativ 2.000 Euro/tona de cătină. 

Cooperativa Agricola Bio Cătina este o asociere realizată în 2016 de către 8 fermieri până în 45 de ani, care au renunțat la job-urile din București și Iași pentru a începe business-uri agricole.

Cooperativa deține în prezent 8 plantații de cătină certificate ecologic sau în conversie spre ecologie răspândite în mai multe județe din România: Vâlcea, Dâmbovița, Buzău, Constanța, Olt, Botoșani și Arad, localizate în zone neinundabile și fertile.

Împreună, acestea alcătuiesc cea mai mare cultură de cătină ecologică din România, totalizând o suprafață de peste 80 de hectare.

În acest an cea mai mare parte a recoltei va merge la export, producătorii negăsind cerere pentru procesare pe piață românească. 

Unul din fermieri împreună cu partenerii din județul Dâmbovița organizeaza în perioada 25 – 26 august „Ziua Recoltei” – un eveniment ce are loc la plantația din Valea Mare, Jud. Dâmbovița, unde cei interesați pot degusta preparate speciale obținute din cătină și pot afla detalii despre beneficiile acestor fructe pentru sănătate.

Acest proiect este finanțat prin măsura 16.4a,   „Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricole și pomicole.: „Promovarea parteneriatului de comercializare a fructelor de cătină”.

Prin activitățile realizate cu această ocazie fermierii  urmăresc să educe publicul din România în ceea ce privește beneficiile cătinei pentru sănătate, să încurajeze consumul și să creeze o piață de vânzare pentru aceste produse pe plan local, prin lanțul scurt de comercializare.

„Deși inițial ne-am bazat pe valorificarea primei recolte în România, se pare că în acest moment aici nu există o piață în adevăratul sens al cuvântului. Cel puțin nu în industria de procesare acolo unde noi țintim vânzările. Pe de altă parte, în urma participării la târgurile internaționale, am observat o doză de neîncredere a clienților în ceea ce privește fermierii și producătorii români. Drept urmare, principalul nostru obiectiv este ca pe plan intern să explicăm beneficiile fructelor de cătină, în special a celor ecologice, pentru a genera cerere, iar pe plan extern ne propunem să demonstrăm că suntem un partener serios și stabil, care respectă toate standardele europene de calitate” a declarat Mădălina Giurescu, membru fondator al Cooperativei Agricole Bio Cătina. 

Condițiile eco-pedo-climatice și relieful adecvat fac din România patria perfectă pentru această valoroasă specie de cultură pomicolă. Sortimentul de cătină cultivat în România, obținut din genofondul autohton, este valoros prin conținutul complex al fructelor și este foarte bine adaptat la condițiile spațiului carpato-danubiano-balcanic. 

Cătina este un arbust fructifer ale cărui beneficii sunt cunoscute încă din antichitate. Toată planta este medicinală, folosindu-se de la ea atât fructele cât și frunzele, rădăcinile, mugurii și chiar scoarța, în diferite moduri de preparare.

Fructul de cătină conține de 2 ori mai multă vitamina C decât măcesul și de 10 ori mai mult decât citricele, precum și substanța numită serotonină, care este un foarte bun stimulent neurotransmitator, tonic cerebral și combate stresul.  Fructele de cătină se pot procesa sub formă de: suc proaspăt, sirop de cătină, ceai de cătină, pulberea de cătină, ulei farmaceutic, creme și tincturi farmaceutice, ulei alimentar prin presare la rece, gem, dulceață, marmeladă, vin, lichior, nectar, jeleu, peltea, etc. 

Siropul de cătină obținut din fructe prin presare la rece are aceleași efecte ca și fructele proaspete, deorece acesta păstrează nealterate și fără să se piardă, toate substanțele active terapeutice. Uleiul de catină este utilizat în tratamentul unor afecțiuni precum: ulcerul gastric și duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afecțiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice.    Despre Cooperativa Agricola Bio CătinaBio Cătina este o cooperativă agricolă fondată în 2016 de către 5 tineri fermieri. Împreună aceștia dețin cea mai mare cultură de cătină ecologică din România, având în acest moment o suprafață totală de 80 ha și având ca scop dublarea acestei suprafețe pănă la sfârșitul anului 2018 prin atragerea de noi membri cooperatori. Plantațiile de cătină ecologică ale cooperativei sunt răspăndite în mai multe județe din România: Vâlcea, Dâmbovița, Buzău, Constanța, Olt, Botoșani și Arad. Întreaga suprafață pomicolă a Cooperativei este certificată ecologic sau în conversie spre ecologie de către organisme de inspecție acreditate internațional. Calitatea fructelor este una exceptională provenind din material săditor pomicol certificat BIO, categoria biologică BAZĂ, din specia cătină albă, Hippophae Rhamnoides L, conform Certificatelor de Calitate și Conformitate care atestă proveniența materialului săditor. În cadrul fermelor se folosesc instalații de irigare moderne cu utilaje și echipamente de ultimă generație. Recoltarea se face prin separarea ramurilor de fruct prin metoda congelării rapide. Ramurile se batozează în stare congelată, obținând o producție de boabe curate, neafectate de lovituri, fără scurgeri de suc, apte pentru păstrare, spălare și procesare.