COMPANII

"Răscoala" fermierilor: Cum a ajuns laptele să fie mai ieftin decât apa în Europa

08 septembrie 2015, ora 01:17 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
lapte.jpg
Mii de agricultori au protestat luni la Bruxelles din cauza prăbușirii prețului laptelui, blocând străzile cu tractoare și făcându-le "duș" polițiștilor cu ouă și fân. De ce s-a ieftinit laptele atât de mult în Europa, încât a ajuns să coste mai puțin decât apa?

Laptele s-a ieftinit atât de mult în Europa încât un litru a ajuns să coste mai puțin și decât un litru de apă imbuteliată, scrie CNNMoney.

In timp ce prețul laptelui în magazine a scăzut cu aproximativ 5% în acest an, prețul la producător s-a prăbușit cu 20%, pană la aproximativ 33 de cenți, forțându-i pe fermieri să vândă în pierdere.

UE a anunțat luni că va oferi agricultorilor un sprijin financiar de urgență de 500 de milioane de euro, pentru a-i ajuta să facă față prăbușirii prețului laptelui.



Cum a ajuns laptele să se ieftinească atat de mult? Jurnaliștii de la CNNMoney arată că pe piața europeană există o supra-ofertă de lapte, după ce Rusia a interzis importurile, cererea chineză a început să scadă iar limitele de producție impuse de UE au fost eliminate.

Producătorii de lactate din Europa erau afectați deja de embargoul impus de Moscova anul trecut asupra importurilor de alimente din UE, ca replica la sancțiunile occidentale anunțate după ocuparea Crimeei.

Rusia era una dintre cele mai mari piețe de desfacere pentru produsele lactate din UE, reprezentând 32% din exporturile de brânză și 24 % din exporturile de unt.

Scăderea cererii din China, cel mai mare importator de lactate din lume, îi afectează de asemenea pe fermierii europeni. China mai este și un mare cumpărător de lapte praf.

Fermierii europeni cer acum reintroducerea cotelor de producție pentru echilibrarea pietei. Cotele au fost eliminate la începutul acestui an, lăsând agricultorii liberi să producă cât lapte vor, pentru prima dată în 30 de ani.

Dereglementarea pieței a dus la un surplus de lapte, care a pus și mai multă presiune asupra prețului.

Citeste si De ce se inchid fabricile de lapte din Romania
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Ultima ora
KeyJobs - Job-uri premium
Joi, 23 Mai 2019, 04:48
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter