- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Rebranding: Accor Services devine Edenred, lider mondial in tichete de servicii preplatite (P)

10 Jun, 17:38 • Redactia DailyBusiness
Accor Services si-a schimbat denumirea in Edenred, dupa separarea diviziei de hoteluri a grupului Accor de divizia de Servicii Preplatite.
Rebranding: Accor Services devine Edenred, lider mondial in tichete de servicii preplatite (P)

„Sustinuti de experienta noastra de 50 de ani in domeniul serviciilor preplatite, noua identitate ne va permite sa ne confirmam pozitia de lider global, implicat si deschizator de drumuri. Edenred este o companie axata pe inovatie generatoare de crestere si pe furnizarea de solutii globale care creeaza legaturi intre oameni”, declara Jacques Stern, Deputy Chief Executive Officer al Accor, responsabil cu divizia de Servicii.

Activand in 40 de tari, Edenred este liderul mondial al pietei tichetelor de servicii preplatite cu marcile sale de referinta: Ticket Restaurant, Ticket Alimentation, Ticket CESU, Childcare Vouchers, Ticket Car, Ticket Clean Way, Ticket Compliments, Kadeos.

Prin furnizarea de solutii pentru pachetele de beneficii extrasalariale si sociale, care imbunatatesc performanta organizatiilor, produsele Edenred fac viata mai usoara in multiple feluri. In fiecare zi, 33 milioane de persoane utilizeaza solutiile create de Edenred.

Aproape 500.000 de companii-client din sectorul public si privat beneficiaza de spiritul inovator al companiei. Peste 1,2 milioane de prestatori de servicii si comercianti fac parte in prezent din reteaua de parteneri afiliati ai companiei. In 2009, Edenred a generat un volum total de emitere de 12,4 miliarde de euro, dintre care 50% din pietele in dezvoltare.

Edenred, un brand cu semnificatie

„Edenred” exprima un puternic angajament de crestere, asa cum a fost intruchipat si in proiectul organizational „Eden”. „Eden” vine de la initialele din sloganul in limba franceza al proiectului „Entreprendre Differemment Ensemble” (A inainta diferit, dar impreuna).

Lansat in ianuarie 2010 si implementat de catre cei 6.000 de angajati ai companiei, proiectul este sustinut de cinci valori principale: spirit antreprenorial, inovatie, performanta, simplitate si spiritul de cooperare. „Eden” inseamna in acelasi timp „paradis” in 8 limbi, reflectand spiritul de bunastare pe care solutiile create de Edenred il insufla oamenilor si organizatiilor. „Red” face legatura cu bila rosie prin care se identifica produsele create cu succes de companie, de peste 50 de ani. Inseamna de asemenea „Retea” in limba spaniola, semnificand legaturile dintre clientii din mediul public si privat, angajati, parteneri afiliati si comunitate.

Noul logo al companiei cuprinde mai multe elemente care ii confera un caracter distinct: bila rosie, simbolizand diferitele produse si servicii; initiala numelui, creand un sens de comunitate; o sfera, denotand prezenta globala a companiei; un patrat, al carui design contemporan evoca retelele sociale de astazi.

Pentru ca produsele Edenred permit utilizatorilor sa serveasca masa, sa cumpere cadouri, sa plateasca pentru ingrijirea copiilor, sa isi administreze cheltuielile de business sau sa plece in vacanta, noul brand a ales un slogan care pune accentul pe simplitatea si bunastarea vietii de zi cu zi: „Pentru o viata mai usoara”.

„Noul brand vine sa confirme spiritul nostru inovator. De peste 10 ani, suntem primii care propun angajatorilor din Romania solutii in premiera, cu scopul de a-i sustine in procesul de retentie si motivare eficienta a propriilor angajati, aspecte atat de importante pentru orice business, indiferent de marime. Noul brand ne provoaca sa fim si mai moderni in modul de a gandi si a actiona si sa continuam traditia de a fi numarul 1 in piata, sub toate aspectele”, declara Philippe Blecon, General Manager al Accor Services Romania.

„Brandul Edenred se concentreaza pe oameni, este un brand prietenos, optimist si innovator. Noul brand va proiecta imaginea noastra in toate tarile in care suntem si vom fi activi”, a adaugat Eliane Rouyer-Chevalier, Vice Presedinte Executiv, Comunicare Financiara si Organizationala.

O lansare la scara mondiala

Implementata in 40 de tari, lansarea Edenred cuprinde trei componente majore:

– Evenimente speciale. Luni, 7 iunie, noul brand a fost lansat in randul celor 6.000 de angajati ai companiei, din toata lumea. Pe 8 Iunie, 40 bile gigantice servesc ca scena pentru dezvaluirea noului brand catre publicurile externe.

– Campanie de publicitate online si offline, cu vizualuri prezentand bila rosie peste tot in lume. Targetand lideri de opinie, campania utilizeaza teasere pentru dezvaluirea noului nume si arata diverse situatii in care Edenred vine in contact cu factorii interesati.

– O campanie de marketing care va sustine evenimentele speciale de lansare, generand buzz pentru noul brand, pe Internet. In 4 iunie, a fost lansat online un website special www.enjoyredexperience.com, care geolocalizeaza pozitia bilelor rosii. Din 9 iunie, site-ul va afisa imagini si filme ale evenimentelor Edenred organizate peste tot in lume. In acelasi timp, retelele sociale ca Facebook, Flickr, YouTube, Orkut vor prezenta gradual si simultan noul brand.

La Intalnirea Anuala Extraordinara a Actionarilor, din 29 Iunie, actionarii Accor SA vor vota scindarea grupului. Listarea la bursa a Edenred este programata pentru 2 iulie 2010, la bursa NYSE Euronext din Paris.