- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Rombat a finalizat o investitie de 17 mil. euro in capacitatea de productie

04 Apr, 11:48 • Redactia DailyBusiness
Producatorul bistritean de baterii auto Rombat, cel mai mare jucator de pe piata locala, a finalizat investitia de 17 milioane de euro in capacitatea 3 de productie, realizata in proportii aproximativ egale din fonduri proprii si finantare guvernamentala nerambursabila. 
Rombat  a finalizat o investitie de 17 mil. euro in capacitatea de productie


Noua unitate are o
capacitate de 700.000 de baterii, este utilata cu tehnologie de
ultima generatie si poate produce atat baterii pentru masini cu
tehnologie Start/Stop, cat si baterii conventionale. Prin realizarea
noii structuri, capacitatea de productie ajunge la 3,3 milioane de
baterii.

 

Din 1999 si pana in
prezent, compania a derulat noua mari proiecte de investitii cu o
valoare totala de aproximativ 27 de milioane de euro, dintre care
aproximativ 11 milioane au reprezentat fonduri guvernamentale si
europene.

In primavara anului
trecut, compania bistriteana a fost preluata de grupul sud-african
Metair, ce cuprinde companii care desfasoara activitati in domeniul
productiei si distributiei, predominant in industria auto.


Potrivit raportului
financiar transmis Bursei din Johannesburg, Metair a inregistrat in
2012 o cifra de afaceri de peste 438 de milioane de euro, in crestere
cu 23% fata de anul precedent.


Valoarea indicelui
EBIDTA pentru anul trecut a fost de peste 68 de milioane de euro, in
crestere cu 19% fata de 2011, iar profitul net a ajuns la aproximativ
41 de milioane de euro, fata de 37,5 milioane de euro in 2011.

In cele noua luni si
jumatate de activitate in cadrul Metair in 2012, Rombat a inregistrat
o cifra de afaceri de aproximativ 48 de milioane de euro, valoarea
indicelui EBITDA fiind de 5,3 milioane de euro, iar profitul dupa
plata taxelor s-a situat la 3,3 milioane de euro.

Rombat are sediul in
Bistrita si doua centre logistice in
Bucuresti si cate unul in
Braila, Brasov, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Iasi, Oradea, Ramnicu
Valcea si Targoviste. Compania a dezvoltat si o retea de service care
cuprinde aproximativ 100 de reprezentante la nivel national. Numarul
total al angajatilor era de 683 de persoane la finele anului 2012.

Compania este acreditata in calitate
de furnizor regional in panelul Renault, ca furnizor unic Dacia din
1996, furnizor PSA Peugeot din Slovacia din 2008, iar din 2011
furnizor pentru fabrica Nissan Sankt Petersburg din Rusia.