COMPANII

Saracia energetica si consumatorul vulnerabil. Cat de departe suntem de Europa?

03 aprilie 2017, ora 00:58   | 1 comentariu publicat
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
electricitate.jpg
În România există mari lacune de identificare corectă a populației aflate în sărăcie energetică, instrumentele de politici publice nefiind în acest moment adecvate pentru abordarea problemei într-o manieră durabilă, arată o analiză a Centrului pentru Studiului Democraţiei.    

Centrul pentru Studiul Democrației (CSD), think tank fondat în 2006 de Facultatea de Științe Politice a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, examinează subiectul sărăciei energetice și consumatorului vulnerabil din România, într-un proiect de cercetare susținut de Enel România.  

De-a lungul a patru luni, cercetătorii au analizat literatura de specialitate, legislația românească și europeană, precum și date statistice neprelucrate până acum în România. Au fost examinate subiecte precum ajutoarele pentru încălzire, tariful social la energie electrică, barierele în calea accesului la electricitate și alte mijloace financiare și non-financiare de protecție a consumatorului vulnerabil.

Contrar recomandărilor internaționale, în România indicatorii de măsurare a sărăciei energetice se bazează exclusiv pe măsurarea veniturilor gospodăriilor, nu și pe ponderea cheltuielilor cu energia în veniturile familiilor, ori pe starea tehnică a locuinței și necesarul de căldură. În practică, indicatorii de venit se traduc numai prin ajutoarele de încălzire acordate de Ministerul Muncii (prin agențiile teritoriale) și prin tarifele sociale la energie electrică.  

Legislația secundară emisă de Autoritatea Națională pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu prevede alte măsuri, non-financiare, de protecție. În plus, în pofida dispozițiilor legale în acest sens, care datează din 2012, Planul Național de Acțiune în caz de Sărăcie Energetică nu a fost elaborat (existând contradicții în lege vizavi de cine ar trebui să îl elaboreze) și nici criteriile prin care consumatorii pot fi considerați vulnerabili, în funcție de vârstă sau de starea de sănătate. 



Studiul constată că peste 50% din cuantumul ajutoarelor de încălzire acoperă încălzirea cu lemne, sprijinul pentru încălzirea cu energie electrică având o pondere de doar 2% din total. În plus, 56% din cuantumul ajutoarelor acordate merge către cele mai sărace 20% dintre gospodării.

Deși aproape un sfert din cuantumul ajutoarelor este direcționat către gospodăriile cele mai sărace, cu un venit de până la 155 RON pe membru de familie, datele arată că aproximativ 70% din gospodăriile cu astfel de venituri nu primesc niciun ajutor.

Datele demonstrează că sistemul de acordare a ajutoarelor nu identifică în mod adecvat consumatorii aflați în dificultate, iar peste jumătate din gospodăriile care primesc ajutoare se află în pragurile de venit superioare. În plus, această situație presupune un efort administrativ disproporționat de mare pentru gospodăriile cu veniturile mai mari și care primesc ajutoare mici.   

În ceea ce privește tariful social la energie electrică, 12% din populația României beneficiază de această facilitate. Totuși, pe baza datelor aferente a trei zone de distribuție, constatăm că 42% din gospodăriile care solicită tariful social nu își dimensionează corect consumul și depășesc pragul minim de consum prevăzut de lege, aplicându-li-se în consecință, în mod automat, tarife peste nivelul social.  

Studiul propune numeroase modificări legislative și de politici publice, pornind de la prioritizarea elaborării  Planului Național de Acțiune în cazuri de Sărăcie Energetică, de către o echipă care să implice toți actorii relevanți, de la ministere, la furnizori și ONG-uri, sub coordonarea ANRE.

Printre recomandări se regăsește și actualizarea indicatorilor de măsurare a sărăciei energetice precum și a mecanismelor instituționale de evidență și control pentru persoanele afectate.  

O altă propunere se referă la actualizarea reglementărilor privind tariful social, astfel încât consumatorii să fie avertizați atunci când depășesc limita de consum până la care  legea permite acordarea acestui tip de tarif. În plus, autorii atrag atenția asupra problemei electrificării celor aproximativ 100.000 de locuințe neelectrificate.

Situația acestora este neclară din cauza cifrelor contradictorii referitoare la numărul și costurile necesare, menționate în hotărârile de guvern în vigoare. Studiul va continua în perioada aprilie – iunie, cu o cercetare de teren în cel puțin patru comunități din România și cu o prelucrare mai aprofundată a datelor statistice.

Autorii cercetării sunt Corina Murafa, George Jiglău, Anca Sinea și Gabriel Bădescu, experți ai Centrului pentru Studiul Democrației.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
03/04/2017 09:51
Sunt peste 1 miliard de oameni in lume care nu au acces la curent electric si inca 1 miliard care nu au acces la curent electric stabil. Romania face parte in mare masura din aceasta statistica. Problemele de dezvoltare economica care decurg din aceasta problema sunt nenumarate.

Pentru scopul acestei cercetari va las un lead privind o provocare similara la care lucrez in prezent impreuna cu o echipa americana (pentru piata americana in principal) pentru rezolvarea acestei probleme in alte regiuni ale lumii cu probleme de electrificare, din motive mai mult sau mai putin asemanatoare cu cele din Romania.

Ei s-au axat pe abordarea “distributed energy” si targeteaza solutii care se pot implementa la scara mica intr-un numar mare pentru a rezolva problema electrificarii intr-un ritm rapid si prin energie curata si tehnologii sustenabile, avand ca obiectiv si rezolvarea problemei poluarii, ca problema subsidiara.

Mesajul sub care organizeaza diverse actiuni menite sa atraga solutii aplicabile dintr-o varietate de unghiuri (de la instrumente software care utilizeaza datele geospatiale si pana la low-tech sustainable solutions, nano/mini/micro grids si alte tehnologii low cost) au numit-o Power the Globe.

Abordeaza problema din mai multe unghiuri, iar in prezent s-au axat pe - Clean Tech Data Science, accesul la date corecte, actualizate si viteaza procesarii si a analizei fiind una din marile bariere pentru rezolvarea acestei probleme, asa cum subliniaza si articolul.

Actioneaza pe mai multe canale, printre care si evenimente de tip hackathon si crowdsourcing/open innovation menite sa catalizeze inovatia si sa atraga solutii cat mai aplicabile pentru dezvoltatori, investitori, ONG-uri si guverne, din cat mai multe colturi ale lumii.

Eu lucrez pe partea de challenge design pentru unul din episoadele crowdsourcing si puteti sa urmariti cum se intampla lucrurile si/sau chiar sa va implicati cu solutii pe linkul: https://herox.com/powertheglobe
 
KeyJobs - Job-uri premium
Joi, 09 Decembrie 2021, 05:31
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter