- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

SIF Transilvania isi dubleaza capitalul social la 109,2 mil. lei

23 Jul, 11:41 • Redactia DailyBusiness
SIF Transilvania opereaza astazi o majorare a capitalului social de la 54,6 milioane de lei la 109,2 milioane de lei. Din acest motiv, titlurile SIF Transilvania lipsesc de la tranzactionare pe bursa de capital.
SIF Transilvania isi dubleaza capitalul social la 109,2 mil. lei

Potrivit hotararii actionarilor de la SIF Transilvania, compania de investitii financiare va avea peste 1 miliard de actiuni, la o valoare de piata de peste 960 de milioane de euro.

In urma majorarii capitalului social, actionarii inregistrati pana la data de 18 mai vor primi cate o actiune gratuita, la una detinuta. Titlurile nou emise vor fi blocate pentru o perioada de doua saptamani, urmare a unei decizii a CNVM.

SIF Transilvania are un numar de peste 9 milioane de actionari, persoane fizice si juridice. Societatea de Investitii Financiare Transilvania detine un portofoliu diversificat, format din actiuni in 318 de societati comerciale, majoritatea fiind situate in Transilvania si sud-estul tarii.

Printre cele mai importante participatii sunt in domeniul turismului, la companii precum Turism Felix Baile Felix si THR Marea Neagra, cu cresteri spectaculoase in ultimii ani.

Titlurile companiei au crescut cu peste 83 % fata de inceputul anului, valoarea portofoliului depasind, in prezent, 690 mil. euro.