- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Silviu Prigoana: Cum iesim din criza? Prin munca si copii

28 Jun, 00:01 • Redactia DailyBusiness
Deputatul independent Silviu Prigoana, actionarul majoritar al grupului de salubritate Rosal, a spus intr-un interviu acordat DailyBusiness.ro ca iesirea din criza se va face "prin munca si copii" si ca dezechilibrul bugetului Romaniei are cauze mult mai profunde, precum natalitatea scazuta.
Silviu Prigoana: Cum iesim din criza? Prin munca si copii

Desi se autodescrie ca un manager slab, din cauza ca nu are studii de profil, Silviu Prigoana a construit multe afaceri de la zero si este un business-man modern, dotat cu tehnologie Apple de ultima ora.

„Un business-man trebuie sa aiba Mac. Spre deosebire de alte computere, acesta nu este folosit de foarte multa lume si nu atrage interesul hackerilor. Nu s-au produs virusi pentru el”, a explicat Prigoana.

El a avut si un iPad – unul dintre cele mai noi gadget-uri scoase pe piata de Apple – la care a renuntat, din cauza ca era o „jucarie nefunctionala si incomoda”.

DailyBusiness.ro:

De ce ati votat pentru motiunea de cenzura, adica impotriva fostilor colegi din PD-L care au propus scaderea salariilor si pensiilor?
Silviu Prigoana: Eu am fost impotriva taierii pensiilor cu 15%. M-am dus cu o propunere la PDL de plafonare a pensiilor, adica de reducere a lor de la un anumit nivel in sus, dar nu am fost ascultat. Nu poti sa iei 15% de la unul care are pensie de 3 mil. de lei (vechi – n.r.), la fel ca de la unul cu 300 mil. lei.

Oricum, taierea pensiilor si salariilor nu este o solutie. Smecheria este sa aduci venituri la buget, nu sa tai din cheltuieli. Nu trebuie taiat nimic, este o prostie sa tai din benzina secretarilor de stat.

DB: Totusi, nu sunteti de acord ca in Romania se cheltuieste prea mult cu aparatul administrativ, ca sunt prea multi bugetari?
SP: Nu asa se pune problema. Oamenii n-au sarit singuri gardul in ministere. Banuiesc ca au fost pusi pe niste organigrame si au niste treburi de facut.

DB: Dar stiti ce se spune, ca unii mai stau si degeaba?
SP: Si in privat sunt angajati care stau degeaba.

DB: De ce ati plecat din PDL?
SP: Mi-am dat demisia din partid in urma cu o luna, pentru ca m-am simtit lezat. PDL stia de cand am intrat in partid ca sunt om de afaceri. A devenit o crima in Romania sa fii bogat. In America, oamenii de afaceri sunt respectati. La noi, inclusiv omul ala care a facut cu mana lui un soft pe care l-a vandut apoi Microsoft cu 13 mil. euro este vazut ca un hot.

DB: La momentul intrarii in politica spuneati ca veti transfera toate afacerile pe numele fiului dumneavoastra, Honorius.
SP: I-am lasat o parte din ele, dar nu-i pot pune totul in spate. Vreti sa se cocoseze, sa-si rupa coloana vertebrala?

DB: In presa au aparut informatii cum ca Honorius ar vrea sa desfasoare activitati de constructii in afara tarii.
SP: Da, pentru ca daca te duci afara cu 100 dolari, esti investitor, nu hot. Cu 1 mld. euro, in Romania, ca roman, esti un hot. Toti cei care au venit in Romania dupa ’89 ca investitori aveau 100 dolari in buzunar, inclusiv chinezii. Ei finanteaza China pe banul public al Romaniei. Si un arab care a facut Medicina aici si a deschis o afacere, desi provenea dintr-o familie cu 7 frati, vai de mama lui, este vazut la noi ca investitor. Si se vorbeste frumos de un chinez, arab sau israelian. Romanul e hot!

DB: Exista o nuanta, nu toti oamenii de afaceri sunt hoti.
SP: Da, oamenii de afaceri straini din Romania sunt cinstiti. Sa va dau un exemplu, firma franceza de stat, Apanova. A preluat vechile canale facute de Ceausescu, a marit preturile de 2-3 ori si acum contribuie la bugetul de stat al Frantei. La fel se intampla si cu petrolul, unde consolidam bugetul de stat al Austriei. La fel cu telefoanele, unde consolidam bugetul de stat al Greciei, pentru ca noi nu suntem buni manageri.

Si se incearca acest lucru pe orice domeniu, asta ma deranjeaza pe mine. Ca daca venea un investitor strain, ok! Dar nu, vin firme de stat din Germania, Austria, Grecia sa ne ia serviciile si produsele. Dar asta e problema de stat care pe mine ma depaseste.
[quote=]Astazi, intr-o piata asezata, nu va mai rasari niciodata vreun Patriciu sau Prigoana care sa faca 10 televiziuni de nisa[/quote]
DB: Ce efecte credeti ca va avea aplicarea masurilor de austeritate?
SP: Va duce la o echilibrare pe moment a bugetelor. Nu e cea mai buna solutie, dar o accept. S-a ajuns la situatia asta in toata Uniunea Europeana. Situatia din Italia este de 3 ori mai grava decat in Grecia, in Spania de 5 ori iar in Portugalia de 10 ori. Toate aceste tari mediteraneene si Romania au aceeasi problema: au subventionat la extrem nemunca.

DB: Dar si in tarile nordice exista beneficii mari pentru cei care nu lucreaza.
SP: Da, dar in Nord cel mai lung concediu de maternitate si ajutor de somaj sunt de 6 luni. In Romania sunt pe 2 ani. In Franta de exemplu, concediul de maternitate ajunge si la 7 ani.

Tot ce se intampla acum pe planeta se invarte in jurul natalitatii. Laureatul premiului Nobel pentru matematica din 1995 a prevazut inca de atunci prabusirea economiei globale.

DB: Adica?
SP: A identificat o mare problema: nu s-a inregistrat o explozie a natalitatii, asa cum se astepta, ci o explozie de sanatate. Nu mai murim ca mustele, traim multi ani. Japonezii au o mare problema, pentru ca au ajuns sa traiasca 90 de ani, iar deficitul lor public a atins 210%.

Astfel, nu mai avem copii in spate care sa sustina bugetul asigurarilor sociale. Pentru ca un buget sa fie sustenabil, trebuie sa fie 2,1 copii pe cap de femeie, pana la 35 de ani. In Romania sunt 1,7 copii/femeie. Avem o problema de 0,4 copii pe femeie, care distruge tot calculul si sistemul bugetar. De exemplu, in 1990, existau 2,8 muncitori pe cap de pensionar, iar acum sunt 0,8 muncitori care contribuie pentru un pensionar.

DB: Ce solutii vedeti la toate aceste probleme?
SP: Iesirea din criza mondiala se va face prin munca si copii. Degeaba ajuti un proprietar de fabrica de sosete sa se extinda, daca nu are cui sa le vanda.

DB: Si cum pot fi create locuri de munca?
SP: Un exemplu ar fi inchirierea Casei Poporului unei firme de entertainment. Ar rezulta 40.000 de locuri de munca si incasari de aproape 200 mil. euro la buget, din chirie de cel putin 10 mil. euro pe luna si alte taxe. Palatul Poporului trebuie facut brand de tara ca in Malaezia, unde s-a investit 8 mld. dolari in turnurile Petronas. Si si-au revigorat bugetul si economia prin turism, ca s-au dus turistii la ei ca la Mecca.

DB: Dar cine ar fi dispus sa plateasca 10 mil. euro chirie la Casa Poporului?
SP: Sunt 8 firme de entertainment care ar putea fi interesate. De exemplu, firma Win, care a investit 2 mld. dolari in cel mai mare centru de entertainment din Asia, Macao. Estima ca-si recupereaza investitia in 5 cinci ani, dar a reusit acest lucru inca din primul an.

Iar Casa Poporului are o suprafata de 175 hectare si se preteaza unei astfel de destinatii, 70% din suprafata nefiind utilizata in prezent. Nu mi se pare mult 10 mil. euro chirie. RAAPPS cheltuieste anual cu intretinerea cladirii 50 mil. euro.
[quote=]Pentru ca un buget sa fie sustenabil, trebuie sa fie 2,1 copii pe cap de femeie, pana la 35 de ani. In Romania sunt 1,7 copii/femeie[/quote]
DB: Nu va fi distrus specificul cladirii?
SP: Nu cred ca cineva ar avea de gand sa schimbe un beculet in Palat. Vor dori sa utilizeze cladirea ca motiv. Facem astazi Crans Montana la Palatul Parlamentului, casa facuta de dictator. Asta atrage. Ei stiu sa faca basme si povesti, sa atraga. Oricum vin turisti straini sa vada Casa Poporului, dar nu au acces. Toti care vin in Romania se duc glont acolo sa faca poze, nu la Castelul Peles, sau Institutul Ana Aslan. Daca avem o galusca de aur, de ce sa o tinem in sertar?

DB: Considerati ca trebuie remaniat vreun ministru? De ce?
SP: Ca independent, eu nu pot sa-mi dau cu parerea daca guvernantii sunt buni sau rai. Cine ar fi mai bun, habar n-am!

DB: Vreti sa reveniti in PDL sau sa intrati in alt partid?
SP: Nu. Eu voi reveni in PDL doar cand isi va revizui declaratia ca membrii de partid trebuie sa opteze intre partid si afaceri. Cand ei vor da o rezolutie ca au gresit, atunci eu voi reveni.

DB: Totusi, nu e o masura buna sa separi politica de afaceri? La fel ca si interdictia ca rudele demnitarilor sa nu faca afaceri cu ministerele din care fac ei parte?
SP: Bun, si atunci ce-ar trebui sa facem? Sa dam o lege sa exterminam neamurile demnitarilor? Il aducem pe Hitler inapoi, ii bagam pe toti intr-o oala si le dam Cyclon sa crape toti? Pai ce vina am eu, daca frate-miu are un business, sau ca soacra-mea vinde nu stiu ce?

DB: Nu, dar sa li se interzica participatia la licitatiile facute de demnitarii cu care sunt rude.
SP: Cred ca asasinii economici au ajuns sa-si faca treaba foarte bine. S-a ajuns ca unui roman sa i se interzica sa participe la o licitatie si sa vina o firma straina apartinand unui guvern.

Pai, ce-a facut Bechtel-ul? Cu ce v-a incalzit ca au luat grecii telefoanele? Pai banii aia, profitul, nu putea sa-i ia Videanu, sa ia el telefoanele, si sa ramana banii in tara asta? Sau nu putea sa ia, de exemplu, Berceanu petrolul? Trebuia sa-l ia o firma de stat austriaca? Dar pe noi ne racaie ca de ce Berceanu si nu eu!

Ma distreaza Ursu (prezentator Realitatea TV – n.r.), asa cum era el zeul somnului, deontologul de serviciu… (foloseste o voce groasa, pentru a-l imita pe prezentatorul Realitatii – n.r.). El striga „hotii”, cand Realitatea nu si-a platit toate danganalele la stat, e plina de datorii. Pai tu zici de Udrea, cand tu primesti reclama de la Udrea? Tu, Realitatea, primesti bani de la Udrea, de la Blaga. Tupeu fara margini!

DB: Jurnalistii isi fac meseria, obiectivitatea nu poate fi atinsa 100%, dar e un deziderat.
SP: Obiectivitatea se termina atunci cand esti mituit. Si eu consider ca Guvernul mituieste astazi Realitatea, Antena 3 si tot! Le da publicitate guvernamentala. Interzis! Si eu tin minte cum a zis Boc la un moment dat ca „anul asta nu mai dam publicitate la nimeni”. Si uite ca ei au Regio, Contrabanda cu Tigari (programe finantate de Ministerul Dezvoltarii si Ministerul de Interne – n.r.).

DB: Sa trecem la afaceri. Ce-ati facut la Rosal in primele 6 luni ale anului?
SP: Am reziliat de comun acord un contract de 140 mld. lei vechi cu Primaria sectorului 3 pe spatii verzi, am redus activitatea si am lasat 250 de oameni pe drumuri. Primarul din sectorul 3 a avut talent si si-a facut calculele din timp. Asa s-a intamplat cu mai multe firme care aveau contracte cu Primaria sectorului 3.
[quote=]Smecheria este sa aduci venituri la buget, nu sa tai din cheltuieli[/quote]
DB: Nu mai sunt asa de bune afacerile cu statul in prezent?
SP: Noi avem si la Suceava un contract cu Primaria. Nu ne-au platit de 8 luni. Si sa muncesti asa numai de dragul de a munci, nu-i nicio smecherie! Si sunt in situatia mea multi care nu si-au incasat banii.

Acum, afacerile cu statul trebuie splitate putin. Una e sa faci afaceri cu Guvernul si ministerele si alta cu comunitatile locale. Peste tot am avut contracte cu comunitatile locale!

DB: Preconizati o scadere a business-ului Rosal anul acesta?
SP: Noua ne-a scazut foarte mult acum 2 ani. Pentru ca 30% din activitate se baza pe excavatii si demolari. Am facut niste investitii pe partea aia si am cumparat niste masini, excavatoare, camioane de transport. Ei, acolo e inspre zero toata povestea si deja 10 masini stau pe dreapta.

Per total va fi o scadere anul acesta si din alta cauza. Avem 22.000 de contracte cu persoane si agenti economici in Bucuresti si deja rata neincasarilor a crescut foarte mult, pentru ca s-au inchis multe firme. Avem pana la 30% neincasari, si asta ne da bugetul putin peste cap.

DB: Intentionati sa mai deschideti noi afaceri in Romania? Dinu Patriciu s-a orientat pe pariuri sportive, magazine alimentare, care merg bine chiar si in criza.
SP: Eu am ajuns la o varsta la care cred ca este timpul sa ma retrag. Mi-am pus amprenta in Romania, am facut Realitatea, Etno, Taraf, Telesport. Pe langa Rosal, am si Rosal Ortopedic, firma de proteze. Consider ca tanara generatie trebuie sa vina din spate cu noi concepte. Dar, din pacate, Romania nu este o piata in care sa te poti dezvolta ca roman, pentru ca esti facut hot, bandit.

DB: Si totusi, ati dezvoltat multe afaceri pe aceasta piata.
SP: Am deschis business-urile in Romania acum 20 de ani, nu saptamana trecuta. Asta e diferit intre mine si altii. Eu nu am vandut fabrica cu 2 mld. lei. Eu am avut alte tipuri de business-uri pe care le-am crescut incet si sigur, pe nervii si sanatatea mea.

DB: Ati schimba ceva la Realitatea daca ati fi din nou proprietar? Nu era mai profitabila cu dumneavoastra?
SP: Nu stiu daca era profitabila sau nu, dar ce stiu cu siguranta este ca 3-4 ani cat a fost la mine, nu a primit nicio sanctiune.

DB: Cum v-ati descrie ca manager?
SP: Manager prost, slab, foarte slab, din cauza ca eu nu am facut scoala in domeniu. Si sa inveti din mers, din greselile tale, e foarte complicat. Un manager trebuie sa faca o scoala sa stie cu ce se mananca managementul.

Dar noi am iesit in ’90 intr-o piata virgina, in care totul era al statului. Primele business-uri care se faceau erau cu masutele pe trotuar. Si de-acolo unii au prins unele momente in viata, pe care noi astazi ii pizmuim ca de ce ala si nu eu. Pai d-aia, ca el a fost la locul oportun in momentul oportun si avea si varsta oportuna: nu era nici sugar, nici pensionar. Si oamenii au riscat.

DB: Nu toti cei care au inceput atunci s-au si imbogatit.
SP: Eu stiu pe foarte multi care au pierdut tot, dar au fost si unii care s-au supra-imbogatit. Asa au fost vremurile. Si in general, dupa o revolutie, se intampla chestii de-astea.

Astazi, intr-o piata asezata, nu va mai rasari niciodata vreun Patriciu sau Prigoana care sa faca 10 televiziuni de nisa. La revedere, s-a terminat! Alea sunt momente in viata. Exista momente in viata in care trebuie sa admiti realitatea ca esti depasit. Iar oamenii depasiti ca mine stau deoparte si nu mai ies in fata.