- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Lifestyle

Parlez-vous francais? Carturesti spune ca da si investeste 50.000 euro intr-o librarie cu carti in franceza

22 Sep, 10:23 • emanuel.ceciu
Lantul de librarii Carturesti a inaugurat luni, dupa o investitie de 50.000 euro, o librarie de 120 de metri patrati ce vinde carte in limba franceza. Serban Radu, cofondatorul companiei, considera ca aceasta este o miscare "absolut normala pentru o tara francofona".
Parlez-vous francais? Carturesti spune ca da si investeste 50.000 euro intr-o librarie cu carti in franceza

Decizia luata de Carturesti poate parea ciudata, in contextul crizei economice financiare – o librarie de mici dimensiuni situata in Institutul Francez, nisata pe carti intr-o limba straina, ar putea sa nu genereze venituri importante. Serban Radu, omul care impreuna cu Nicoleta Dumitru a fondat Carturesti acum zece ani, este partial de acord. „Nu am deschis aceasta librarie pentru a face bani. A fost mai mult o ambitie si o dorinta de a ne intoarce la normalitate. Poate si o miscare de branding”.

Radu considera totusi ca exista un numar important de romani care vorbesc franceza. „Parintii mei vorbesc franceza. Bunica mea si la 80 de ani citea in franceza. Suntem legati istoric de aceasta limba. Eram Micul Paris, nu-i asa?”.

Inainte de a deschide libraria cu numarul zece, Carturesti a realizat anumite studii in ceea ce priveste potentialii clienti – in Bucuresti exista mai multe zeci de mii de potentiali cumparatori de carti in franceza. De asemenea, vanzarile de carte scrisa in limba lui Moliere din celelalte trei librarii Carturesti din Capitala „merg foarte bine”, conform lui Serban Radu.

Intrebat de ce nu a ales sa deschida o librarie cu carti in limba engleza, de circulatie mai larga printre bucuresteni, cofondatorul Carturesti a replicat: „Englezii sunt pusi pe comert. Francezii sunt pusi pe continut, pe arta. E mai greu sa inchei parteneriate cu edituri franceze, dar lucrurile bune in general sunt mai greu de obtinut, si mai rare”.

Peste 70% din veniturile lantului de magazine Carturesti provin din vanzare de carte. Si in libraria nou infiintata, cele mai multe venituri vor proveni din comercializarea de carte, pe langa aceasta compania comercializand si produse de papetarie, ceaiuri sau articole de design interior.

In ceea ce priveste afacerile Carturesti pe intreg anul, cofondatorul firmei nu a dorit sa ofere amanunte. „E greu de spus intr-o perioada de criza ce se va intampla. Speram sa iesim pe profit”.

Carturesti a generat in primele sase luni ale anului afaceri de 12 mil. lei (2,8 mil. euro), in crestere cu 45% in moneda nationala fata de anul trecut. Cel mai mare magazin al companiei, ca suprafata dar si ca venituri, este situat pe B-dul Magheru, in Bucuresti. Carturesti mai este prezenta la Iasi, Constanta, Suceava, Cluj Napoca si Timisoara (doua librarii). Compania a inregistrat in 2008 afaceri de 5,3 mil. euro, in crestere cu 40% fata de anul precedent. Compania are in prezent circa 170 de angajati.

Principalul concurent si lider de piata, Diverta, a generat in primele sase luni venituri in scadere cu 30%.