- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Siemens livreaza 2 locomotive catre Cargo Trans Vagon, contract de 5 mil. euro

20 Jan, 16:04 • Redactia DailyBusiness
Siemens a semnat, la finele anului 2010, un contract de livrare pentru doua locomotive diesel electrice de ultima generatie catre operatorul feroviar roman Cargo Trans Vagon. Valoarea aproximativa a contractului este de 5 mil. euro, incluzand si serviciile de mentenanta care vor fi efectuate impreuna cu un partener local.
Siemens livreaza 2 locomotive catre Cargo Trans Vagon, contract de 5 mil. euro

Livrarea celor doua locomotive este prevazuta pentru luna aprilie 2011. Locomotivele urmeaza sa fie utilizate in transportul feroviar de marfa, putand remorca trenuri de tonaje sporite cu pana la 50% fata de locomotivele similare existente in operare in tara, in conditiile unui consum de combustibil redus cu pana la 25%.

Locomotivele fac parte din familia „EuroRunner”. Printre avantajele utilizarii acestui tip de locomotive se numara nivelul foarte redus de poluare, atat din punctul de vedere al noxelor, cat si din punctul de vedere al nivelului de zgomot, ele fiind cele mai silentioase locomotive diesel electrice din lume la ora actuala.

„In anul 2009, Siemens a livrat alte doua locomotive electrice de ultima generatie de tipul ES64F4 catre Cargo Trans Vagon”, declara Vasile Diaconescu, directorul diviziei Mobilitate din cadrul Siemens.

Divizia Mobilitate este activa in Romania in urmatoarele domenii: material rulant pentru metrouri, trenuri suburbane, actionari si sisteme de tractiune, modernizari, componente, tramvaie si alte vehicule pentru sisteme usoare de transport pe sine.

Siemens Romania are o activitate de peste 100 de ani in Romania. Compania are sediul central in Bucuresti si prezenta regionala in Brasov, Cluj, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Oradea, Ploiesti, Sibiu, Targu Mures, Timisoara si aproximativ 2.100 de angajati.