COMPANII, FINANTE-BANCI

Suprataxa pe zahar: producatorii de bauturi racoritoare spun ca masura va afecta direct consumatorul roman

01 august 2019, ora 16:18 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
foto: stocksnap.io
foto: stocksnap.io
Asociația Națională a Băuturilor Răcoritoare (ANBR) consideră că introducerea unei taxe suplimentare pentru băuturile răcoritoare cu conținut de zahăr ar fi discriminatorie și disproporționată, iar unicul său scop pare să fie creșterea încasărilor la bugetul de stat.

Inițiativa Guvernului României reprezintă o suprataxă ce va afecta direct consumatorul român, atrag atenţia reprezentanţii ANBR.  

Potrtivit lor, în urmă cu patru luni, aceeași majoritate parlamentară a respins prin vot în plen o inițiativă similară a USR de taxare suplimentară a băuturilor răcoritoare. Respingerea a fost motivată de faptul că măsura era discriminatorie.

ANBR consideră că taxa este ineficientă din cauza impactului negativ în economie și pentru că nu generează schimbări care să ducă la îmbunătățirea stării de sănătate a populației. Totodată taxa este discriminatorie pentru că băuturile răcoritoare reprezintă în medie, doar 3% din aportul caloric zilnic al unui adult.  



ANBR este un partener corect în relația cu instituțiile statului și, în acest sens, a inițiat deja demersuri pentru a relua discuțiile cu reprezentanții autorităților privind efectele nefaste ale aceste inițiative pentru economia românească: creșterea prețurilor la raft cu până la 90%, scăderea semnificativă a contribuțiilor (impozit pe profit, taxe salariale) la bugetul statului, disponibilizări și creșterea inflației.

Foarte important, va fi afectat întregul lanț valoric al acestui sector economic, care are peste 60.000 de angajați, de la fermierii români ce cultivă sfeclă de zahăr, la producătorii de materii prime și echipamente și până la distribuitori și magazine.  

Studiile de specialitate, fie că vorbim despre studii ale Comisiei Europene sau ale Organizației Mondiale a Sănătății, confirmă faptul că un stil de viață sănătos este încurajat în primul rând prin programe de educație și informare și nu prin taxare suplimentară. Astfel, taxa pe băuturi răcoritoare este unul din cele mai puțin eficiente instrumente, nefiind inclusă pe lista de recomandări de către Organizația Mondială a Sănătății.  

De altfel, această taxă nu și-a dovedit efectele în țările în care a fost implementată. De exemplu, în Danemarca s-a renunțat în 2014 la taxarea băuturilor răcoritoare cu zahăr, pentru că nu s-au constatat efecte benefice pentru sănătatea populației, iar industria băuturilor răcoritoare, precum și cele conexe, au fost afectate pe termen lung.   Mai multe argumente privind lipsa de eficiență a taxării băuturilor răcoritoare pot fi găsite la: https://www.taxareanuesolutia.ro/ .
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Ultima ora
KeyJobs - Job-uri premium
Miercuri, 21 August 2019, 11:39
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter