COMPANII, FINANTE-BANCI

UniCredit Ţiriac Bank acordă grupului Valvis o finanţare de 28 milioane de euro

31 iulie 2015, ora 11:23 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
unicredit.jpg
UniCredit Ţiriac Bank şi grupul Valvis au finalizat negocierile privind acordarea unei finanţări în valoare totală de 28 milioane de euro pentru susţinerea activităţii curente a grupului şi refinanţarea investiţiilor realizate în ultimii ani.

Grupul Valvis desfăşoară operaţiuni în domeniul apelor minerale, agriculturii şi producţiei de energie regenerabilă, prin intermediul companiilor Carpathian Springs (care îmbuteliază Aqua Carpatica), Valvis Holding Distribution, Dorna Agri şi Terra Muntenia.  

"Valvis Holding se află într-o etapă de dezvoltare şi expansiune. Într-o piaţă specifică stagnantă şi conservatoare, Aqua Carpatica a înregistrat creşteri de vânzări spectaculoase de la an la an, iar 2015 se prevede a fi anul cu o creştere de aproximativ 50% faţă de anul trecut. Eforturile noastre s-au concretizat şi prin reuşite de export: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Japonia, China, ţările Golfului, Rusia, Moldova, Germania, Ungaria", a declarat Jean Valvis, Preşedintele Valvis Holding.  

În cadrul pachetului de credite agreat, UniCredit Ţiriac Bank va acorda Carpathian Springs o finanţare în valoare de circa 18 milioane de euro. Aceasta este destinată, pe de o parte, refinanţării unor investiţii realizate la fabrica de la Panaci (localitatea Coverca, judeţul Suceva) şi, pe de altă parte, susţinerii nevoilor de dezvoltare a companiei pe piaţa locală şi pe pieţe externe, printr-o nouă linie de capital de lucru.  



Totodată, UniCredit Ţiriac Bank acordă Dorna Agri un plafon de creditare în valoare de 11,25 milioane de lei (2,5 milioane euro) pentru finanţarea culturilor agricole, scontarea subvenţiilor ce urmează a fi primite de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), precum şi pentru acoperirea altor nevoi generale.

Restul limitelor de creditare aprobate în favoarea celorlalte firme din cadrul grupului Valvis Holding vizează refinanţarea în condiţii mai avantajoase a unui proiect de producţie de energie regenerabilă, facilităţi de factoring şi linii de trezorerie pentru acoperirea riscurilor valutare, de dobândă şi a preţului cerealelor.

Produsele de hedging sunt folosite în mod uzual de marile companii multinaţionale pentru acoperirea acestor tipuri de riscuri şi devin tot mai solicitate şi pe piaţa locală, în contextul aprecierii dolarului, a dobânzilor foarte mici de pe piaţa interbancară şi a volatilităţii de pe pieţele financiare internaţionale.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Vineri, 22 Noiembrie 2019, 08:04
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter