- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

Bilanț teribil al cutremurului din Turcia: peste 500 de oameni au murit și alte mii de persoane au fost rănite

06 Feb, 11:09 • Bumbeneci Diana
Cutremurul din Turcia continuă să aibă urmări dezastruoase. Un nou bilanț arată peste 500 de decese provocate de seismul de 7.8 grade pe scara Richter.
Bilanț teribil al cutremurului din Turcia: peste 500 de oameni au murit și alte mii de persoane au fost rănite

Peste 500 de oameni au murit în Turcia şi Siria luni, în urma teribilului cutremur cu magnitudinea 7,8 care a avut loc în sudul Turciei. Autoritățile se tem că bilanțul va crește, în condițiile în care încă sunt persoane dispărute sub dărâmături.

Bilanțul deceselor din Turcia și Siria este tot mai mare

Cel puţin 284 de persoane au murit, iar alte 2.300 au fost rănite în Turcia, anunţă vicepreşedintele turc Fuat Oktay. De partea cealaltă, în Siria, cel puţin 237 de persoane au murit, iar alte 639 au fost rănite, potrivit agenţiei oficiale siriene de presă Sana, care citează un oficial de la Ministerul sirian al Sănătăţii.

Bilanţul total al morţilor în Turcia şi Siria a crescut la 521. Ultimul bilanț arăta 300, însă se pare că acesta este în creștere, de la o oră la alta.

Acesta este unul dintre cele mai puternice cutremure din ultimii 100 de ani în Turcia, iar replici au avut loc în regiune, surpând case şi scoţând oameni în stradă. Mii de clădiri au fost distruse, iar salvatorii încă mai caută sub dărâmături.

Cutremur Turcia
Cutremur Turcia

Cutremurul a avut cel puțin 18 replici

Cel puţin 18 replici de magnitudinea peste 4 au fost înregistrate după cutremurul din Turcia, potrivit Institutului american de geofizică USGS. USGS precizează că a înregistrat şapte replici de magnitudinea peste 5 grade pe scara Richter, având o intensitate destul de mare.

Cea mai puternică replică a fost înregistrată la doar 11 minute după cutremur şi a avut magnitidinea de 6,7, precizează USGS. Experţi avertizează că replici puternice urmează să continue să aibă loc în orele şi zilele următoare, motiv pentru care oamenii trebuie să aibă mare grijă să nu se afle în spații cu risc seismic ridicat.

Ce este cel mai grav este faptul că o serie de replici au fost resimţite Siria, Liban şi Cipru.  Seismul de magnitidinea 7,8 a avut loc luni, la ora locală 4.17 (3.17,. ora României), la o adâncime de aproximativ 17,9 kilometri, al cărui epicentru a fost localizat în districtul Pazarcık, în apropiere de Gaziantep, în provincia Kahramanmaras (sud-est).

Numărul victimelor în regiuni din Siria aflate sub controlul rebelilor – în care trăiesc patru milioane de deplasaţi – este necunoscut.

Ai mai putea citi: Cutremur extrem de mare în România, în această dimineață. Seismul a avut 3 replici

Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult