Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a transmis un mesaj critic la adresa vicepreședintelui Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, după ce acesta a vorbit în Parlamentul European despre politica și alegerile din Ungaria. Declarația liderului de la Budapesta a apărut pe fondul tensiunilor politice dintre guvernul ungar și unele voci critice din instituțiile europene, potrivit mediafax.ro.
Te-ar mai putea interesa și: Comisia Europeană califică drept „inacceptabile” amenințările lui Zelenski la adresa lui Viktor Orban
Disputa a început după ce Nicu Ștefănuță a avut o intervenție în Parlamentul European în care a criticat situația politică din Ungaria și i-ar fi îndemnat pe cetățenii ungari să voteze împotriva actualului guvern condus de Viktor Orbán. Declarația a fost interpretată de premierul ungar drept o ingerință în politica internă a Ungariei.
În reacția sa publică, Viktor Orbán i s-a adresat direct lui Nicu Ștefănuță, reproșându-i că „a avut îndrăzneala” de a le da lecții maghiarilor și de a încerca să influențeze votul acestora. Liderul ungar a sugerat că înainte de a critica Ungaria, oficialul român ar trebui să analizeze situația din alte state europene.