- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Astra Asigurari, profit in scadere cu 20% in primul trimestru

10 May, 16:02 • Redactia DailyBusiness
Compania Astra Asigurari a inregistrat in primul trimestru al anului un profit net de 3,86 milioane de lei, in scadere cu 20% fata de cel de 4,85 milioane de lei realizat in aceeasi perioada din 2010.
Astra Asigurari, profit in scadere cu 20% in primul trimestru

Volumul total al primelor brute subscrise a crescut cu 1,49% in aceasta perioada pana la 334,74 milioane lei, dintre care 332,95 milioane lei reprezinta volumul primelor brute subscrise la asigurari generale.

La finele lunii martie, 225,23 de milioane de lei constituiau subscrieri din segmentul auto, dintre care 178,8 milioane lei reprezentau subscriei RCA, si 46,4 milioane lei subscrieri Casco.

Asigurarile de cladiri si buniri au inregistrat o crestere de 43% pana la nivelul de 90,46 milioane lei, iar raspunderile civile au inregistrat o crestere de 12% pana la valoarea de 4,8 milioane lei.

In acelasi timp, subscrierile pe asigurarile de sanatate au crescut cu 50% in primul trimestru al lui 2011, pana la 1,06 milioane lei.

De asemenea, asigurarile de viata au crescut in primul trimestru al lui 2011 cu 2%  pana la 2,78 milioane lei.

In primele trei luni ale anului, Astra asigurari a platit daune in valoare de 105,27 milioane lei pe segmentul RCA, suma in crestere cu 87% fata de primul trimestru al anului trecut.

Pe segmentul Casco, daunele platite au crescut cu 50% pana la 54,7 milioane lei.