- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Cat costa de fapt asigurarea gratuita de somaj atasata creditului

23 Mar, 00:01 • gecad.net
Romanii sunt atrasi prin reclame sa acceseze imprumuturile bancare cu asigurare de somaj, care aparent se achita singure daca debitorul ramane fara loc de munca. Insa aceste credite pot avea o serie de vicii ascunse, care le fac mult mai putin atractive.
Cat costa de fapt asigurarea gratuita de somaj atasata creditului

Una din probleme este ca, daca debitorul ajunge somer, el va scapa de plata ratelor doar o perioada limitata de timp, care de regula nu se intinde pe intreaga perioada a somajului.

De exemplu, desi somajul se acorda pentru o perioada de circa 12 luni, BCR va suporta plata ratelor doar 9 luni (achitarea ratelor se va face prin intermediul BCR Asigurari de Viata, care este asiguratorul creditului – n.r.).

In plus, desi cele mai multe banci promoveaza ideea ca acorda gratuit aceasta asigurare, multe institutii incarca de fapt creditele cu un cost suplimentar (pe care nu il practica la celelalte tipuri de credite), tocmai pentru a acoperi astfel o parte din riscurile asigurate.

Astfel, BCR practica pentru acest credit un comision de administrare lunara de 0,2% din soldul initial al creditului. Piraeus Bank are la randul sau pentru acest credit un comision lunar de 0,25% pe an, aplicabil la soldul creditului. La CEC acest comision este de 0,3% din soldul creditului. Clientul ar avea astfel de achitat un comision de circa 40 -50 de euro lunar.

Un alt viciu al creditelor cu asigurare de somaj ar fi ca sunt foarte scumpe. Astfel, Piraeus Bank, CEC, Garanti Bank si BCR ofera pachetul de asigurare doar pentru creditele de consum negarantate, care au oricum costuri foarte mari, menite tocmai sa acopere riscurile aferente.

Creditul de la CEC Bank are un cost total (DAE) de 19,65% pe an la lei, iar in cazul Piraeus costul este de 17,8% pe an la lei si 15,13% pe an la euro. La randul sau, imprumutul Garanti Bank are un cost total de 15,7% (EUR), 16,46% (USD) si 19,37% (CHF).

Exista si banci care acorda asigurarea de somaj fara niciun cost suplimentar, cum este Bancpost. Banca ofera insa aceasta asigurare numai pentru creditul ipotecar, care este oricum garantat, iar debitorul poate fi executat silit mai usor in caz de neplata.